Imbecilule!

Domnule, ai ramas un inadaptat, un autist patetic! Tot astepti ca bucatile sa cada la loc, fix in pozitiile in care sa redevina intreg si astfel totul sa aiba din nou sens, rost, noima..

De Exorcismo

Locul se cheama Raiut. Cu ţ. Cel care l-a botezat trebuie ca a fost tare fericit pe dealul acela inalt si, in mod sigur, a avut niscai motive sa se simta asa si sa-l alinte in consecinta. Plecase cu intentia sa urce pana-n varf, iar acolo sus sa gaseasca vorbele potrivite cu care sa-ncerce s-o readuca acasa. Unde ar fi putut fi un loc mai potrivit pentru o conversatie atat de importanta? Nu erau singuri, baiatul cel mare, venit de departe, ii insotea si ar fi trebuit sa le fie bine. Ca intr-un raiut, ca intr-un rai mai mic, nu? La vreo cinci sute de metri de varf i-a simtit gheata din suflet. Si-atunci n-a mai putut urca. A stat acolo, in iarba, cu lacrimile-n gat si a privit, pentru vreo jumatate de ora, o adunatura de corbi, croncanitori si negri ca iadul, impotriva carora se incontra un puiandru de uliu. Viteaz, abil, dar singur impotriva a vreo douazeci de uratenii agresive. Au coborat si, pe drumul la vale, a aflat si motivul care-i impietrea inima. Cu nume si prenume.

Raiutul, pentru el, a avut de-atunci un nume tare nepotrivit. Si-a promis ca n-o sa se intoarca niciodata pe acel deal. Cel de l-a botezat avea sigur inima usoara. Iar corbii inca nu invadasera locul innegrindu-l si umplandu-l de croncanituri prevestitoare de moarte.

Mai mult de un an amintirea Raiutului si a acelei zile de sambata a fost chinuitoare. Si atunci si-a spus ca o noua incercare de ajungere in varf ar putea exorciza demonul care nu-i da pace. De data asta a plecat cu altcineva. A fost surprins sa vada ca dealul e, de fapt, foarte frumos, urcusul pana-n varf minunat, orizontul incantator, ulii sunt mari si parca mai multi decat corbii, iar croncaniturile acestora din urma pot chiar sa-i aduca un zambet.

...she gave me a rainbow...

Nimbus

Vatican - can

Voi cu ce va mai hraniti sufletele zilele astea? Nu-mi spuneti de cartile pe care le cititi, de filmele la care va uitati, astea sunt chestii minunate pentru orizontalitatea mintii dar nu rezolva chestii in profunzime si nici nu te inalta. Pentru mine a fost o vreme pentru citit, a mai fost una pentru visat, cateva pentru iubit, iar unele dintre aceste vremi s-au suprapus intre ele pe portiuni mai lungi sau mai scurte. Am incercat de cateva ori sa ma imprietenesc cu Isus dar se vede ca asta nu e o treaba pentru oricine. Am cautat mai tarziu compania unor iluminati transreligiosi seducatori dar a caror iluminare functioneaza cel mult pentru ei insisi si e, cumva, si-o marfa din care scot bani buni. Dupa toate astea ma gasesc in punctul unde nu sunt nici mai destept, nici mai bun si nici mai senin decat eram inainte de toate aceste incercari ratate. Sunt doar mai batran si mai disperat.

Vor fi fiind printre voi oameni religiosi care merg la biserica, pupa icoane, platesc acatiste si astfel sunt impacati cu ei si cu lumea. Ferice de ei, iar daca asta ii fereste macar de depresii inseamna ca institutia bisericii are un rost, macar pentru ei. Ce te faci insa cand deschizi ochii si vezi ca biserica e putreda si ca invatatura originara s-a pierdut undeva intre primul cantat al cocosului si rastignire? Ce faci cand vezi ca mireasa lui Isus s-a transformat intr-o patroana de tractir a carei slutenie nu mai poate fi mascata de straturile suprapuse de sulemeneli? Cand vezi ca, in tara ta, banii crestinilor si ai platitorului de taxe care esti nu merg catre ajutorarea necajitilor ci se zidesc, in fiecare an, intre caramizile a mii de altare prevazute cu turle urate, nu pentru ca cele existente n-ar fi de-ajuns ci doar ca sa asigure locuri de munca absolventilor de teologie, multi dintre ei fii sau nepoti ai altor preoti. Am fost ispitit un timp de gandul gandul convertirii la catolicism doar pentru ca vedeam ca alora le pasa mai mult de misiunea sociala a bisericii lor decat astorlalti. Dar iar deschizi ochii si vezi si-acolo ce nu ti-ai dori sa vezi. Politica si nu credinta, intrigi si nu piosenie, pedofilie si nu dragoste, musamalizarea pacatului si nu penitenta.

Dupa scandalul recent din biserica irlandeza (320 de abuzuri sexuale documentate comise de 46 de preoti), scandal care vine dupa cele mai vechi din America si nu numai, hiena Enrico Lucci (Le Iene Show - Italia1, emisiune TV de lucruri serioase ambalate in umor de calitate pe care o vad mereu cu placere) mi-a amintit, miercurea trecuta, ca celibatul fortat al preotilor catolici e una din cele mai mari tampenii inventate de succesorii lui Petru si ca haina preoteasca nu te face neaparat un om mai bun si mai drept. Mai mult de-atat, chiar nu mai vad vreo diferenta intre rezistenta clerului mioritic la denuntarea preotilor securisti si insistenta “pentenzierilor” de pe langa Sfantul Scaun pentru ascunderea preotilor pedofili de justitia laica.

Bonus o explicatie din interior, de la unul care este recunoscut drept unul din cei mai fini cunoscatori ai diavolului, parintele Gabriele Amorth.

.

Martie 8 si nu mi-am dezmintit proasta crestere nici anul asta. Nu tu flori, nu tu urari de la multi ani. Cu toate astea o urare de viata frumoasa pleaca catre unul din baietii mei, nascut de 8 martie intr-un an in care nu prea se gasea lapte, iar dupa vreo luna si ceva, ala care se mai gasea se zicea ca e iradiat de  la o explozie intamplata la miaza-noapte. Pentru el un cantec care-mi place si sper sa-i placa si lui.

Pentru femeile care m-au iubit pentru un ceas sau pentru zeci de ani, pentru cele care ma iubesc pentru inca o zi sau pentru mai mult de-atat, alt cantec (intamplator furat de la una din ele dar care n-o sa se supere pentru atata lucru). Fara ele mi-ar fi si mai urat.

Nu sariti cu gura pe mine! Nu exclusiv...

Acum cativa ani, in baia unor prieteni care ma gazduiau pentru o noapte, am rasfoit niste reviste, asa-numite, glossy. Erau acolo, asezate intr-un cosulet, spre luminarea stapanilor casei si a musafirilor lor intru frumusetea trupului si arta seductiei. Titluri cunoscute, pentru femei (vreo 3) si pentru barbati (cred ca doar unul). Slabitul si viata sexuala perfecta erau subiectele dominante in continutul foilor care umpleau cosuletul din papura. Sfaturi despre diete infailibile si sfaturi despre dragostea trupeasca. Printre ele, din doua in trei pagini, reclame de cosmetice care te scapa de riduri, de celulita si, in general, de blestemata trecere a timpului care schimba formele si fizionomia femeilor fara noroc si fara bani de reviste si de L’Oreal. N-am gasit nimic mai interesant acolo decat as fi gasit intr-o carte de algebra (urasc matematica).

Mi-am amintit de revistele prietenilor mei zilele trecute cand am constatat, ingrijorat si definitiv, ca multe din cunostintele mele feminine au capatat niste reflexe care ma enerveaza: “Stinge, te rog, lumina aia, stii ca nu ma avantajeaza deloc...” sau “Fuck, nu-mi gasesc ruju’, cum plec eu acum fara?!” (din dormitor pana la masina sunt 20 de metri, pustii zi si noapte, de la masina pana-n bucataria ei alti 20 la fel de pustii) ori “Adica eu infrunt viscolu’ si codu’ portocaliu sa vin la tine, atata amar de drum, si tu nu sari, hulpav, sa-mi sfasii hainele de pe mine?! Nu te mai atrag chiar de loc, nu-i asa? Clar, esti indragostit de alta...”. “Nu-i asa ca am slabit?” sau “Alo, te sun eu inapoi, sunt la coafor.” (cu doua zile in urma era tot acolo pentru un pieptanat profesional, cu alte doua mai devreme tot acolo isi vopsise parul intr-o nuanta ciudata si toate astea doar pentru mine, cum altfel?).

Dar nimic din toate astea nu ma mira mai mult decat faptul ca unele dintre ele par convinse, la modul absolut, ca sexul oral este leacul universal pentru infidelitate, solutia unica pentru a-si pastra barbatul, singurul lucru care poate sa-l fericeasca pe imbecilul care le este sot sau amant. Asa au citit ele in revista de pe noptiera si, daca scrie la revista, atunci asa si este! Ce preludiu, ce mangaieri, care pozitia misionarului?! Nu, domnule, un blow job bine executat poate inlocui toate astea, iar faptul ca ea a fost mereu sau devine, incet, incet, frigida nici nu mai conteaza atata timp cat ala isi vede “visul” cu ochii in fiecare seara. Daca le-ntrebi, spun ca au facut dragoste, ba au avut si nenumarate orgasme, numai ca tu esti prea idiot ca sa-ti dai seama ca orgasmul lor e mai “cerebral” decat al celorlalte!

Ei bine, nu! Cel putin pentru unii dintre noi sexul de calitate, traditional (va mai amintiti, ala cu dansa-ntr-ansa...) e mai bun si mai fidelizant decat orice oral, oricat de complet sau de meserias. Nu suntem puritani si nu sustinem interzicerea prin lege a sexului gurist de orice natura si in oricare sens, e bun si ala in doze moderate, dar, va rog eu, nu uitati de bunele obiceiuri stramosesti si nu le inlocuiti complet cu ce-ati inteles voi de prin reviste sau din nushce filme hardcore. Si poate parea ciudat si foarte lipsit de masculinitate ca un astfel de apel fierbinte sa vina de la un barbat dar, pentru numele lui Eros, o sa-mi dati voie sa fiu si eu un pic “cerebral” si sa zic: Vreau un preludiu adevarat (chiar si cu folosirea intregului aparat buco-maxilo-facial), vreau sa fac amor si sex in acelasi timp, nu sariti cu gura direct la dansa fara sa-i mai dati drumul pana la capat! Mai ales ca, abuzand de una si uitand de cealalta, va puneti in imposibilitatea de a vorbi cu mine, tandru si/sau obscen, iar pentru mine, cerebral cum sunt si cu naturelu’ simtitor, si asta e important.

Vreo cititoare va da, poate, ochii peste cap intrebandu-se “OMG, da’ ce fel de muieri populeaza viata omului astuia?!” De toate felurile. De-aia am si zis mai sus “unele”.  Sunt sigur ca voi sunteti diferite da’ nu strica sa selectati foarte bine ce cititi si vedeti (inclusiv din acest text!) si,  mai ales, fiti “cerebrale” mai intai in procesarea informatiei si in conversatiile cu barbatii vostri!

Art atack

Cum depre revelionul meu (ca si despre sarbatorile astea in integralitatea lor cenusie), nu am ce sa va povestesc, am sa va fac cunostinta cu Nicu Panaitescu cel care, la un moment dat, a vrut sa fie artist.

O vecina de-a mea, printr-o postare a ei, mi-a adus aminte de asta si acest post se dedica ei odata cu florile astea.

„Pentru data viitoare aveti de desenat un mar si-o para!”. Marul n-a fost o problema foarte mare. Para... of... cat chin si cate lacrimi mi s-au intamplat cand a fost sa conturez acea chestie in caietul de desen prin clasa intai! Nu mi-a iesit niciodata. Adica nu mi-a iesit simetrica asa cum vroiam, eu si invatatorul meu, sa fie nenorocitul ala de fruct!
Prin liceu, in orele lungi de matematica sau alte discipline la fel de interesante, am umplut caietele pe care ar fi trebuit sa insir formulele si stiinta pretioasa a profilor mei, cu sute de masini americane (niste Oldsmobile-uri late si greoaie ca in filmele vremii, leganandu-se pe niste suspensii deloc sportive, deci foarte moi). Am desenat in aceleasi caiete femei goale si chiar cupluri iubarete, in pozitii mai mult acrobatice decat firesti, spre suplinirea revistelor de la chiosc, a filmelor si, eventual, a caselor cu felinare rosii care ar fi salvat multi adolescenti, la fel de introvertiti ca si mine, de la intrebari fara raspuns, anxietati fara sfarsit, polutii nocturne si sloboziri manuale. Anyhow, daca masinile mele erau cum erau, futaciosii din caiete cred ca erau penibili, in ciuda parerii unora din colegii care le vedeau. Colegul de clasa si de camera, Dorin Oancea, desena mult mai bine decat mine. De fapt el facea o gramada de chestii mult mai bine decat toti ceilalti si, cum, slava Domnului, invidia nu m-a vizitat niciodata, asta rezulta doar in admiratie. Imi amintesc acum o dansatoare de flamenco cu rochie ampla, brate de zeita arcuite deasupra capului si castagnete intre degete, desenata de Dorin. Era perfecta!
Am mai desenat si in decadele 3 si 4 de varsta, cand am incercat un pic si culoarea. Cateva uleiuri diletante pe panza vandute pe doua, trei sute de lei si, mai pe urma, reproduceri acrilice care se uscau repede si se vindeau si mai repede in magazinul de „quadri e cornice” al lui Beniamino Costa din via Ciciliano, colt cu Casal dei Pazzi, la Roma. Era deja 1997 si, dupa doar doua luni de stat cocosat in fata panzelor 50X70 platite cu doar 40.000 de lire (bani din care imi cumparam vopseluri si pensule) de calabrezul ala zgarcit Beniamino, facandu-mi-se mie dor mare de-ai mei si o sila imensa de pictat strazi medievale, nuduri si Venezii umede, am plecat acasa si, in sfarsit, am inteles si eu ca nu voi fi niciodata un artist!

Doar atat am mai gasit prin casa:
Update (09 Jan. 2008) Am pus mai jos o poza de alaltaieri, nefacuta de mine (nici macar nu eram acolo) a baietelului desenat cand avea 9 ani. Mie mi se pare ca nu s-a schimbat foarte mult :)