miercuri, 31 octombrie 2007

Gherghina

Acum vreo doua saptamani citeam in Monitorul de Vrancea (horribile dictu!), nu mai stiu pe ce filiera, un minireportaj al Laurei Breana despre o batrana infirma care "locuia" intr-o statie de autobuz din Focsani. Nu stiu prin ce, articolul ala m-a emotionat. Am intalnit-o si eu pe femeia aceea si am vorbit cu ea. Era asa cum o descria Laura. Nu-si dorea bani si nu-si arata piciorul amputat. Avea, cand am vazut-o prima oara, o cuvertura pe care, probabil, i-o daruise cineva sa se apere de frig noptile. Aseara, cand am revazut-o, n-o mai avea. "Am pierdut-o" mi-a zis. Nu mai auzisem numele satului ei pana acum. Am cautat si am gasit doua sate cu numele Puiesti. In judete diferite. Unul in Vaslui si unul in Buzau. Am vorbit la primarii si posturi de politie sa vad daca o stiu pe Gherghina Dumitru. N-o stia nimeni. Atunci am vorbit cu Laura Breana care m-a sfatuit sa incerc si eu, ca si ea, cu Crucea Rosie si cu solutia unui adapost al lor din oras. Am mers azi cu un voluntar de la CR s-o convingem pe batrana sa mearga in adapost. N-am reusit. Dar mi-a repetat ca isi doreste sa mearga acasa doar ca nu stie cum. M-am gandit ca e mai probabil sa fie Puiesti de Buzau si, impreuna cu prietenul Gica am urcat-o in masina si am plecat. Pe masura ce ne apropiam de casa, Gherghina a inceput sa recunoasca locurile, a zambit un pic mai mult, iar cuvintele pe care le vorbea au devenit si ele mai inteligibile. Am ajuns, am lasat-o acasa si mi-a promis ca n-o sa mai plece. Am stat de vorba si cu o vecina care mi-a zis ca Gherghina are si barbat care n-o bate si ca, uneori, pleaca de acasa dupa tigari si nu se mai intoarce. Acum lipsea de cateva luni.


M-am bucurat ca am gasit casa Gherghinei. M-am bucurat cu atat mai mult cu cat eram ingrijorat ca va trebui s-o aduc inapoi. Si atunci cu ce inima as fi putut s-o depun din nou in statia de autobuz?! Mai ales ca, intre timp, auzisem niste povestiri teribile despre autoritati focsanene (primarie si politie comunitara) care aduna oameni ai strazii si-i duc in crangul Petresti unde ii abandoneaza. Unii fac drumul inapoi catre oras pe jos, iar altii chiar ar fi murit in strada. Se pare ca cine mi-a spus asta stia ce vorbeste, iar daca e asa, cei care hotarasc si comit acele fapte ar trebui sa se bucure si ei un pic de acelasi tratament. Eu chiar le doresc sa guste din deliciile abandonului in padure cand vor fi batrani, fara putere, nemancati, cu mintile imputinate si prin luna ianuarie, asa. Iata ca am ajuns la blesteme pentru ca speranta in justitia omeneasca pentru nazisti de acest fel a murit de mult.

13 comentarii:

Gabriela Obodariu spunea...

Emotionanta povestea Gherghinei, dar si faptul ca exista oameni carora le pasa.
Daca povestile alea sunt adevarate, e cumplit. Sper insa sa nu fie. Si mai sper sa fie mai multi oameni ca tine decat ca nazistii aia.

Aida B spunea...

fara cuvinte, dar cu ochii umezi.

Anonim spunea...

Mulţumesc

Nicu spunea...

Mersi de cuvinte frumoase la toate trei. Venind de la voi stiu ca sunt chiar simtite si, deci, cu atat mai importante.

Sa nu ma injurati foarte tare, dar haideti sa privim lucrurile un pic altfel:
Daca as fi fost "so f***ing special", vorba cantecului sau macar un bun crestin, n-ar fi trebuit sa:
o iau pe Gherghina acasa,
s-o spal,
s-o despaduchez,
s-o hranesc,
s-o adapostesc
inca de prima data cind am intalnit-o??? Dar asa... nu mai stiu nici eu... blowin' in the wind, or what...?

However, multumesc din nou.

Anonim spunea...

Mda, esti recuperabil :) se vad semnele: chestia asta, ideea cu blogul de Vrancea. Toate bune...

Nicu spunea...

@Dorin: Oare...?
Si apropos de blogul de care zici, crezi ca, daca-ti trimit ce trebuie, ai putea sa ne onorezi cu vreun ciot de text now and then? :) Sau crezi ca, venind destul de rar pe la noi, n-ai avea teme? Macar niste amintiri, ceva... :)

Aida B spunea...

good point.
dar eu cred ca nu toata lumea are vocatie de Maria Tereza. desi dupa tot ce-ai facut, fata de toti cei care ar fi trecut nepasatori pe linga ea (printre care si eu, e foarte posibil), zic ca nu ai fost departe.
de ce trebuie sa ne simtim vinovati pentru ca nu am dat toata mina cind nici macar nu ni s-a cerut un deget?

Alina spunea...

Felicitari din toată inima! Ai facut mult mai mult decât marea majoritate, cărora nici măcar nu le pasă sau nu observă. Mă bucur să aflu că mai există şi astfel de oameni, să mai atârne balanţa şi de partea omeniei nu numai a naziştilor :( ...

Anonim spunea...

Mai deunăzi îmi povestea o tanti de la Poliţia Comunitară că au lansat o mini-dezbatere publică pe site-ul lor, cerând cetăţenilor să îşi spună părerea cu privire la "rezolvarea problemei cerşetoriei în oraşul nostru". Care tanti îmi povestea câţi oameni de bine recomandau "să îi facem săpun"... Toate sunt în noi, toate cruzimile şi toate minunile.

Anonim spunea...

@ Nicu: Sigur ca scriu, epicentrul rules! :))

Nicu Panaitescu spunea...

Dorin, o invitatie a plecat catre tine.
Gotcha! Deja ti-ai creat doua obligatii:
1.sa scrii cand ai timp
2.sa vii la bere cand o fi sa fie
O seara buna!

Mihaela spunea...

Ma bucur ca ai reusit sa iti duci la capat gindul bun :). In goana zilnica dupa lucruri banale nu ii vedem sau ii ignoram pe cei care au nevoie de noi, si eu fac asta adesea.Gestul tau este cu atit mai mult de apreciat.

Anonim spunea...

http://lumerkoz.edu It is a very good thing, http://soundcloud.com/zetia aguas figuresyou http://rc8forum.com/members/Buy-Zofran.aspx futurenorth volcano http://soundcloud.com/aldactone distasteful http://riderx.info/members/Buy-Dostinex.aspx chaplin reinvigorate http://rc8forum.com/members/Buy-Protonix.aspx nctfunding saturating