joi, 3 noiembrie 2011

Imbecilule!

Domnule, ai ramas un inadaptat, un autist patetic! Tot astepti ca bucatile sa cada la loc, fix in pozitiile in care sa redevina intreg si astfel totul sa aiba din nou sens, rost, noima..

luni, 19 septembrie 2011

De Exorcismo

Locul se cheama Raiut. Cu ţ. Cel care l-a botezat trebuie ca a fost tare fericit pe dealul acela inalt si, in mod sigur, a avut niscai motive sa se simta asa si sa-l alinte in consecinta. Plecase cu intentia sa urce pana-n varf, iar acolo sus sa gaseasca vorbele potrivite cu care sa-ncerce s-o readuca acasa. Unde ar fi putut fi un loc mai potrivit pentru o conversatie atat de importanta? Nu erau singuri, baiatul cel mare, venit de departe, ii insotea si ar fi trebuit sa le fie bine. Ca intr-un raiut, ca intr-un rai mai mic, nu? La vreo cinci sute de metri de varf i-a simtit gheata din suflet. Si-atunci n-a mai putut urca. A stat acolo, in iarba, cu lacrimile-n gat si a privit, pentru vreo jumatate de ora, o adunatura de corbi, croncanitori si negri ca iadul, impotriva carora se incontra un puiandru de uliu. Viteaz, abil, dar singur impotriva a vreo douazeci de uratenii agresive. Au coborat si, pe drumul la vale, a aflat si motivul care-i impietrea inima. Cu nume si prenume.

Raiutul, pentru el, a avut de-atunci un nume tare nepotrivit. Si-a promis ca n-o sa se intoarca niciodata pe acel deal. Cel de l-a botezat avea sigur inima usoara. Iar corbii inca nu invadasera locul innegrindu-l si umplandu-l de croncanituri prevestitoare de moarte.

Mai mult de un an amintirea Raiutului si a acelei zile de sambata a fost chinuitoare. Si atunci si-a spus ca o noua incercare de ajungere in varf ar putea exorciza demonul care nu-i da pace. De data asta a plecat cu altcineva. A fost surprins sa vada ca dealul e, de fapt, foarte frumos, urcusul pana-n varf minunat, orizontul incantator, ulii sunt mari si parca mai multi decat corbii, iar croncaniturile acestora din urma pot chiar sa-i aduca un zambet.

marți, 10 august 2010

...she gave me a rainbow...



marți, 13 iulie 2010

Nimbus

vineri, 12 martie 2010

Vatican - can

Voi cu ce va mai hraniti sufletele zilele astea? Nu-mi spuneti de cartile pe care le cititi, de filmele la care va uitati, astea sunt chestii minunate pentru orizontalitatea mintii dar nu rezolva chestii in profunzime si nici nu te inalta. Pentru mine a fost o vreme pentru citit, a mai fost una pentru visat, cateva pentru iubit, iar unele dintre aceste vremi s-au suprapus intre ele pe portiuni mai lungi sau mai scurte. Am incercat de cateva ori sa ma imprietenesc cu Isus dar se vede ca asta nu e o treaba pentru oricine. Am cautat mai tarziu compania unor iluminati transreligiosi seducatori dar a caror iluminare functioneaza cel mult pentru ei insisi si e, cumva, si-o marfa din care scot bani buni. Dupa toate astea ma gasesc in punctul unde nu sunt nici mai destept, nici mai bun si nici mai senin decat eram inainte de toate aceste incercari ratate. Sunt doar mai batran si mai disperat.
Vor fi fiind printre voi oameni religiosi care merg la biserica, pupa icoane, platesc acatiste si astfel sunt impacati cu ei si cu lumea. Ferice de ei, iar daca asta ii fereste macar de depresii inseamna ca institutia bisericii are un rost, macar pentru ei. Ce te faci insa cand deschizi ochii si vezi ca biserica e putreda si ca invatatura originara s-a pierdut undeva intre primul cantat al cocosului si rastignire? Ce faci cand vezi ca mireasa lui Isus s-a transformat intr-o patroana de tractir a carei slutenie nu mai poate fi mascata de straturile suprapuse de sulemeneli? Cand vezi ca, in tara ta, banii crestinilor si ai platitorului de taxe care esti nu merg catre ajutorarea necajitilor ci se zidesc, in fiecare an, intre caramizile a mii de altare prevazute cu turle urate, nu pentru ca cele existente n-ar fi de-ajuns ci doar ca sa asigure locuri de munca absolventilor de teologie, multi dintre ei fii sau nepoti ai altor preoti. Am fost ispitit un timp de gandul gandul convertirii la catolicism doar pentru ca vedeam ca alora le pasa mai mult de misiunea sociala a bisericii lor decat astorlalti. Dar iar deschizi ochii si vezi si-acolo ce nu ti-ai dori sa vezi. Politica si nu credinta, intrigi si nu piosenie, pedofilie si nu dragoste, musamalizarea pacatului si nu penitenta.
Dupa scandalul recent din biserica irlandeza (320 de abuzuri sexuale documentate comise de 46 de preoti), scandal care vine dupa cele mai vechi din America si nu numai, hiena Enrico Lucci (Le Iene Show - Italia1, emisiune TV de lucruri serioase ambalate in umor de calitate pe care o vad mereu cu placere) mi-a amintit, miercurea trecuta, ca celibatul fortat al preotilor catolici e una din cele mai mari tampenii inventate de succesorii lui Petru si ca haina preoteasca nu te face neaparat un om mai bun si mai drept. Mai mult de-atat, chiar nu mai vad vreo diferenta intre rezistenta clerului mioritic la denuntarea preotilor securisti si insistenta “pentenzierilor” de pe langa Sfantul Scaun pentru ascunderea preotilor pedofili de justitia laica.
Bonus o explicatie din interior, de la unul care este recunoscut drept unul din cei mai fini cunoscatori ai diavolului, parintele Gabriele Amorth.