
M-a pus dracu’ sa fac un test. Se cheama CPI nustiucat, are la baza un chestionar cu sute de intrebari si e conceput de Harrison Gough de la un institut de prin California (google it si aflati mai multe despre reputatia autorului si al testului CPI (California Psychological Inventory). Daca vreodata va va musca sarpele de inima si va veti gandi ca ar fi bine sa faceti si voi la fel, m-am gandit ca n-ar fi rau sa stiti ce va poate astepta. Pe unii dintre voi.
Am citit in fuga rezultatele si acum sufar in tacere. Nu pentru ca ar fi fost vreo surpriza pentru mine. Nuuu... Stiam ca exact asa sunt, dar confirmarea stiintifica a ceea ce stiam a facut, parca, sa nu mai am nici o speranta. Cititi in acest moment blogul unui nenorocit care sta prost la aproape toate cele. Pe o scara de la 1 la 100 scoruri peste 50 sunt doar la indicii comunalitate, toleranta, flexibilitate, masculinitate, temperament creativ. Restul e varza. Varza de tot sunt la capitolele dominantza, sociabilitate, acceptare de sine, leadership si acceptarea legii.
Intr-o reprezentare grafica cu patru cadrane impartite brutal de doua linii incrucisate perpendicular imi gasesc locul in quadrantul din dreapta jos care se cheama nu Alpha, nu Beta, nici macar Gamma. Delta se numeste si altul mai prost nu exista! Asta inseamna introvertit si orientat impotriva normei. Mai inseamna ca tind sa ma vad pe mine insumi ca fiind reflexiv si neconventional si deloc entuziast-vesel-puternic. Cei in campul vizual al carora se intampla sa ma gasesc tind sa ma vada ca visator-modest-linistit-tacut si deloc asertiv-deschis-vorbaret. Cat despre stilul de viata al astora din patratelul Delta, ei se numesc vizionari (nu vad de ce), tin la intimitate, privesc o mare parte din conventiile sociale ca arbitrare si restrictive. Sunt reflexiv si nonconformist. Pot fi imaginativ, receptiv la estetic, pot avea o viata interioara bogata. In acelasi timp pot fi alienat fata de ceilalti si plin de conflicte interioare.
Se spune ca testele astea sunt utile pentru a te cunoaste pe tine insuti sau pe altul atunci cand intentionezi sa-l angajezi pentru o slujba, sa te mariti cu el sau in alte ocazii. Acuma, sincer... eu n-as angaja pe unul ca mine si nici de barbat nu l-as lua. Unii zic ca ar trebui sa ma duc la cineva care sa interpreteze profesionist aceste concluzii nemiloase. Stiu si eu...?
Acum am treaba de nu-mi vad capul. Lucrez la dificila sarcina de a ma accepta asa cum sunt. Dar, data fiind partea graficului in care locuiesc si situatia deltoido-cuboida fara iesire in care ma aflu, nadejdea de a si reusi e ca si nula...