marți, 25 septembrie 2007

The truth and nothing but the truth

Intrebare: Este o calitate sau un defect sa nu poti promite ceva decat daca esti 100% convins ca poti face?
Citat:
'''After all, when you're asked to swear that you will "tell the truth, the whole truth, and nothing but the truth," every body says they will. And yet they do not agree about what happened'''.
Asta pentru ca jumatate din ei mint. Pot sa minta. Sunt in stare. Si eu pot sa mint. Dar cand vine vorba de lucruri importante (sau care cred eu ca sunt importante) se intampla ca nu mai pot.
Studiu de caz no. 1: Interviu pentru slujba. Referintele tale sunt bune, angajatorul e convins ca tu esti the guy up to the task, oferta pecuniara este buna, locatia este pe malul vestic al Adriaticei, omul iti place, chiar si tu esti 95% convins ca poti face o treaba buna. Mai raman 5 procente de indoiala. Ale tale. Promiti un raspuns in doua zile. Dupa fix doua zile procentele de dubiu au devenit 10 si scrii un e-mail in care declini politicos insirand cateva motive... aproape adevarate.
Studiu de caz no. 2: Cineva iti ia ceva ce ti-e foarte drag si spune ca-ti restituie acel ceva doar daca promiti. Nu conteaza ce. Iar esti convins 90% ca esti in stare si iar dai cu fruntea de celelalte 10 procente. Nu poti. Ai vrea sa fii in stare sa minti dar vorbele refuza sa iasa. Ochii ti se umezesc de neputinta, dar n-ai ce-i face. Ca si tine, Curtea este inflexibila. Nu face compromisuri chiar daca ti se pare ca ai zarit o lacrima itindu-se chiar si de sub basmaua care leaga ochii doamnei cu balanta si spada. LA LEGGE E UGUALE PER TUTTI! Guilty as charged, you bastard!
In ambele cazuri personajul nostru pierde ceva. Dar poate acele chestii (slujba, oameni dragi) erau deja pierdute si el nu a fost in stare sa constientizeze decat foarte tarziu. Prea tarziu.

duminică, 23 septembrie 2007

Coat of many colors

Va spuneam odata despre mine prin clasa intai, iar ieri, cu ocazia unui eveniment cat se poate de rural, la mine la Naruja, m-am revazut in ochii unor copii prezenti acolo. Multi dintre ei erau altfel, veseli si purtand haine contemporane (eventhough made in China), dar vreo doi aveau privirea pe care mi-o amintesc ca fiind a mea in fotografia A4 pe care fotograful mi-a facut-o contra unui ciur de nuci atunci demult si pe care am facut-o bucati dupa un minut. Am revazut-o si pe mama si am simtit cam asa:

Cantecul este al lui Dolly Parton pe care o puteti vedea spectatoare emotionata aici. Ea zice ca e cel mai autobiografic cantec al ei, Emmylou Harris l-a cantat si ea, iar Shania Twain spune ca it’s her favourite of all time. Cam dulceag, stiu, dar v-am avertizat despre gusturile mele… :)

sâmbătă, 22 septembrie 2007

My Own Peculiar Way

Impart cu voi toti un cantec pe care un prieten l-a tot ascultat zilele trecute si, gratie lui, l-am ascultat si eu de cateva ori la rand. Willie Nelson si Emmylou Harris. Cei carora nu le place genul pot sa danseze. But, I must tell you, it takes two to dance on this tune! De aceea eu am sa ma limitez la ascultat.

Update:
Clipul nu mai este la YouTube si nici alta varianta n-am gasit. Si era asa de frumos...!