miercuri, 28 noiembrie 2007

Nota informativa

Veti spune, citind acestea, ca sunt un delator, un turnator, ca fac politie politica! Dar sa stiti ca eu nu fac decat ce-ar face orice cetatean onorabil care simte ca o institutie a statului este in pericol sau ca i se stirbeste din autoritate. Slujind democratia si cuceririle poporului muncitor au facut asta oameni mari si caractere si mai mari. Au turnat ierarhi ai bisericii au turnat boieri precum Balaceanu Stolnici si Paleologu. A demascat si Domnul Iliescu (saru’ mana domn’ Presedinte!) cand a vazut ca o adunatura de golani platiti de Ion Ratiu amenintau o democratie fragila si un tanar stat de drept. Asta fac si eu, pastrand proportiile si cunoscandu-mi lungul nasului. Ca om de bine ce sunt demasc fara frica si fara false considerente morale, atitudinea unor concetateni fata de o institutie fundamentala, indispensabila si eminamente onorabila a aceluiasi stat si a aceleiasi, inca fragile, democratii: Politia Romana sau, mai exact, Politia Romana din Vrancea ale carei eforturi intru fericirea noastra imi sunt mai vizibile.
***
Domnilor Comisari, Inspectori, Agenti, Plutonieri,

Sa traiti!

Veti fi auzit voci dusmanoase spunand prin targ ca subsemnatul considera ca sunteti o institutie inutila, parazitara, cu oameni corupti si deloc profesionisti. Sa stiti ca nu e adevarat. Eu nu fac decat sa va laud pe unde apuc si sa-i indemn pe oameni sa va respecte, sa va pretuiasca la justa Dumneavoastra valoare, sa nu va mai injure de mama sau sa va adreseze mascari de genul “facu-va si dregu-va!” cum am vazut eu pe iutub ca fac unii cetateni. In spiritul marelui respect si consideratii pe care v-o port vine si acest al doilea post al meu dedicat Domniilor Voatre, saru’ mana!

Vreau sa va aduc la cunostinta ca exista cetateni care, prin felul de a gandi si vorbi despre institutia Politiei, ma enerveaza peste masura. Acesti indivizi, ca altfel nu pot sa-i numesc, considera de-a dreptul nepotrivit sa fiti vazuti prin crasme alaturi de oameni cunoscuti pentru inclinatiile lor spre nelegiuire, oameni apartinand asa numitei lumi interlope care va si platesc mancarea si bautura. Mai clevetesc acestia despre faptul ca asta denota cardasie si complicitate, ignorand faptul ca Dumneavoastra sunteti, desigur, intr-o misiune ander-caver. Ei nici nu banuiesc ca cele mai bune rezultate ale acestui tip de misiune apar tocmai atunci cand omul legii este in uniforma si se imbata muci, in exercitiul functiunii, alaturi de infractor. Asta pentru ca interlopul sa nu banuiasca lucratura iscusita a carei victima este. Si oare stiu acesti barfitori cati bani economiseste statul acceptand ca nota de plata sa fie achitata de interlop?

Mai zic aceste elemente declasate ale societatii noastre capitaliste ca, atata timp cat nu-i sanctionati pe cei care parcheaza anapoda, impotriva bunului simt, a semnelor si marcajelor pe care Dumneavoastra, impreuna cu o alta institutie admirabila – Primaria, le-ati plantat generos prin oras, sunteti imbecili, indolenti, lenesi si ca va doare-n cur. Nici nu le trece prin cap ca sunteti, de fapt, indulgenti, generosi, intelegatori si ca, sub haina statului, pe care cu cinste si onoare o purtati, se ascund oameni milosi si cu frica lui Dumnezeu.

Mai considera aceste spurcaciuni ca, in timp ce traficul urbei este innebunitor si cu tendinte de inrautatire, Dumneavoastra preferati sa va trageti cu masinile pe la Garoafa, Dumbraveni, Dumbravita si prin alte locuri cu aer mai curat, ocupandu-va cu chestii mult mai “simple” si “de loc stresante” cum ar fi pandirea si amendarea bietilor soferi care depasesc viteza legala cu cativa km/h. Ei n-au idee despre cat efort presupune intocmirea, conform normelor legale in vigoare, a unui proces verbal. Ca sa nu mai vorbim de doua procese verbale sau de nenumaratele procese verbale pe care, cu abnegatie si neprecupetita grija fata de cetatean, le intocmiti zilnic. Desigur, numai celor carcotasi care, dupa ce-au comis calcarea de lege si de linie continua depasind o caruta, nici n-au atata minte sa puna 50 de lei in buletin preferand sa stea pe la cozile de la circa financiara a doua zi. Asta, bineinteles, invoindu-se de la servici si vaduvind societatea si produsul intern brut de ore bune de munca.

Mintile lor spurcate si gurile lor cartitoare cred si spun ca ati putea sa va dovediti mai bine utilitatea si rostul incercand sa descongestionati traficul prin oras, fara sa gandeasca mai in profunzime si sa realizeze ca pretioasa Dumneavoastra sanatate ar putea fi afectata de traficul dens, zgomot, praf, fum si alte teribile si daunatoare noxe. Iar daca ati muri cu totii de la efectele expunerii la aceste otravuri, noi in grija cui am ramane?

O alta tema de aflare in treaba a acestor indivizi este grija care-i freaca zilnic cand, in cinci kilometri parcursi prin oras intalnesc cinci masini de politie rutiera, zece de politie comunitara si alte zeci de Loganuri de politie rurala. Toate in miscare, consumand benzina, emanand noxe si aglomerand si mai mult traficul. In superficialitatea lor revoltatoare nici prin cap nu le trece ca toate acele autoturisme se deplaseaza organizat in misiuni de maxima si capitala importanta pentru linistea si siguranta noastra, a cetatenilor. Printre injuraturi si vorbe de ocara pot fi auziti sustinand enormitati de genul ca si masinile si benzina sunt cumparate cu banii lor, ca salariile Domniilor Voastre sunt platite tot de ei si ca mai bine ati face ceva treaba decat sa va plimbati atata fara rost. Altii zic ca, structural si genetic, ati fi incapabili sa va transformati in functionari eficienti si folositori si, ca atare, ar trebui sa va luati niste slujbe care vi se potrivesc. Pastoritul sau sapatul santurilor si al ogoarelor se afla in topul ocupatiilor sugerate ca potrivite pentru Dumneavoastra de aceste bestii cu chip de oameni.

Ar mai fi si alte grozavii care se vorbesc de catre acesti colportori si dusmani ai poporului, dar nu vreau sa va rapesc din timpul atat de pretios si, vai, atat de scurt pe care il aveti dedicat cititului.
Am onoarea!

marți, 27 noiembrie 2007

No planning. Dreamin' only!

Douamiisapte e aproape trecut, iar multi, pe langa nelipsitele planuri de revelion si cumparaturi timpurii de Craciun, fac deja bilanturi. Eu nu fac dintr-astea, si n-am spus niciodata ca un anumit an a fost bun sau prost. Mi se pare inutil. Sau poate mi-e frica de analize de acest fel… Scheletele ar putea navali afara de prin dulapuri, nu? :) Sau nivelul de self esteem, oricum scazut, s-ar putea prabusi dincolo de minimul necesar pentru supravietuire. Vorbesc aici de bilanturi personale si nu de cele contabilicesti de la munca unde, cel mult, ma uit peste ele si spun uneori: “E binisor, asociatii pot sa navigheze intr-o barca mai noua si mai mare vara viitoare”.
Nici vreun mare fauritor de proiecte pentru anii care veneau n-am prea fost. Poate pentru ca am crezut mereu ca nu poti controla totul. Sau nu poti controla mai nimic. Nici macar in propria viata. Nu stiu ce m-a apucat in toamna asta, dar nu scap de gandul ca trebuie sa fac nu unul ci trei lucruri anul viitor. In ordine cronologica cele trei chestii ar fi:

1. O saptamana la schi in Dolomiti in ianuarie sau februarie.
2. O tura cu motocicleta in aceeasi Dolomiti in iunie sau iulie.
3. Un pelerinaj de cinci - sase sute de kilometri, (initial erau vreo mie, dar timpul trebuincios ar fi prea lung daca vreau sa-mi pastrez si slujba). A great walk, eventual in continuarea turei cu mobra care ar ramane sa ma astepte cuminte acolo unde ar incepe marea hoinareala.

Ma gandesc ca, pentru orice om normal, primele doua ar fi mai de inteles, pe cand number 3 ar fi doar o extravaganta daca nu de-a dreptul o nebunie. Sunt un ciudat daca, din cele trei, cel mai mult imi doresc pelerinajul? Nici nu conteaza foarte mult de unde ar incepe si care ar fi destinatia. Cred ca experienta drumului ar fi mai importanta.
Voi ce va doriti de la anul care se va pravali peste voi de-acu' in vreo 35 de zile? De fapt nu cred ca ma intereseaza atat planurile cat visele voastre. Alea care va ajuta sa treceti peste toate cate-s rele si sa nu deveniti acriturile mizantropice la care va tot indeamna viata.
A, pe langa eventualele voastre comentarii, ma gandesc acum sa experimentez si eu acea chestie, verra trendy, care se cheama, atat de minunat, “leapsa”.
Asadar Roxana, PeculiarShe, Mesajinsticla, Aida, Mihaela si tot efectivul blogrollului asmallerbang este provocat sa se marturiseasca.
Sigur ca mi-as fi dorit sa citesc si dorintele lui Ben si ale Ancutei dar primul nu stie romaneste iar cea de-a doua, spre marea mea tristete, nu mai tine pravalie-n blogosfera. Ancuta, un comentariu cat un articol (si inca mai abitir!) ar putea sa aduca oarece consolare neconsolatului tau fost cititor… :)

vineri, 23 noiembrie 2007

Piece by piece

Timpul care trecea o facea, cu ceva vreme in urma, sa-i fie tare dor de el. N-a mai fost cale de intoarcere. Mai ales ca el s-a dovedit, in cateva ocazii, de-a dreptul mitocan. Asta a facut-o sa planga dar a si ajutat-o sa-l uite un pic. N-a reusit insa s-o faca sa innebuneasca dupa cel de-acum. Are o gramada de calitati. E mai cu picioarele pe pamant, e confortabil, e baiat bun, e iubitor. Chiar se minuneaza cum de nu e indragostita de el. Uneori asta o face sa se simta vinovata. A cerut-o chiar de nevasta. Iar ea chiar a acceptat. Nici nu mai incearca sa-si explice de ce.
Isi fagaduise odata sa traiasca frumos si fara constrangeri, sa fie un suflet liber. Cu orice pret. Acum… nu mai stie. Parca au trecut o suta de ani de-atunci. Cateodata ii este dor. Nu de primul. De ea, cea de atunci. Dar trece repede. Pentru ca, intre timp, si-a promis altceva: No more longings. No more turning arounds…

sâmbătă, 17 noiembrie 2007

Alegator sau complice?

Am avut un fel de “minirevelatie” (exista asa ceva?) acum juma’ de ora in timp ce scriam un comentariu la un articol al Silviei Vranceanu din Ziarul de Vrancea. Odata cu “revelatia” am avut si o strangere de inima, la propriu. Iata:
***
In mintea mea coexista doua convingeri care, pana adineauri, n-au dat semne de vreun conflict. Dintr-o data cele doua convingeri, cuminti pana atunci, se observa una pe cealalta si incearca, mai intai civilizat dar cu nervozitate crescanda, sa se elimine reciproc.
*
Convingerea nr. 1: Democratia romaneasca este o democratie mimata de establishment cu complicitatea, mai degraba inconstienta, a boborului elector. Aceasta democratie falsa este, dupa dictatura, mediul cel mai propice pentru oamenii sistemului in zbaterea lor zilnica spre inavutire, spoliere a averii publice si mentinerea in ignoranta si saracie lucie a alegatorilor. Orice incercare, a oricui, de asanare a sistemului prin legi si parchete anticoruptie, sisteme de vot mai eficiente, condamnari ale comunismului sau politiei politice, este si va fi, imediat si invariabil, urmata de reactii de aparare ale sistemului prin contraatacuri fatise si nerusinate. Asa a fost cu fluieraturile peremiste la raportul Tismaneanu citit in parlament de presedinte, asa a fost cu votul masiv de suspendare a aceluiasi, asa a fost indepartata Monica Macovei, asa este cu numirea lui Chiuariu in locul ei si cu misiunea evidenta care i s-a incredintat, asa se schimba codurile penale si de procedura penala in sensul apararii ticalosilor si impiedicarii procurorilor de a-i incrimina. Si tot pe aceasta linie este atacat ambasadorul Taubman dupa ce si-a exprimat ingrijorarea in legatura cu mersul acestor lucruri. (Btw, Taubman vorbea unei adunari prilejuite de nushce bilant al activitatii unei organizatii americane (USAID) care a facut ceva treaba pe-aici cu bani americani. Omul vorbea deci societatii romanesti, despre societatea romaneasca. O societate careia si el, cetatean si contribuabil american, ii daduse niste gologani ca sa fie mai desteapta si tocmai observa ca investitia lui este cam neprofitabila).
In concluzie, sistemul ticalosit se perpetueaza si se apara prin toate mijloacele. Ca o specie de “cosa nostra” care, la noi, este chiar sistemul/statul insusi, spre deosebire de modelul sicilian, paralel cu statul si pe care doar il infiltreaza cu oameni de-ai lor in puncte esentiale.
*
Convingerea nr. 2: Exercitarea dreptului de vot este, cumva, o obligatie, daca iti pasa de calitatea lumii in care traiesti si de calitatea oamenilor care decid ce se face cu banii pe care ii platesti statului sub forma de impozite si taxe. Cei care nu merg la vot nu conteaza, pentru ca cele de mai sus le sunt indiferente.

Ei bine, m-am trezit gandindu-ma la complicitatea de care vorbeam la punctul 1. Complicitatea inconstienta a celor care voteaza cu ticalosii care hotarasc. Si m-am speriat ca, mergand la vot cu constiinciozitate si cu iluzia(?) ca votul meu chiar conteaza, sunt si eu complice si nu fac decat sa-i ajut pe nenorociti sa continue in furaciune si ticalosie. Am eu o relatie dupa tiparul psihologic "victima-asasin" cu asupritorii mei? Am continuat facand scenarii si mi-am imaginat absurd ca, la un moment dat, nimeni nu merge la vot. Ce s-ar intampla? Ar fi oare acela mult asteptatul si discutatul moment de reformare a clasei politice? Nu stiu. Dar ar merita incercat.
***
Sa ma duc la vot… sa nu ma duc…? Pana spre 25 noiembrie astept, dragii mei cititori, sa ma ajutati sa ies din aceasta dilema si, eventual, sa reconciliez cele doua convingeri care, intre timp, au ajuns la violente si isi cauta avocati pentru tribunal. Un tribunal american, desigur.

joi, 15 noiembrie 2007

Dating over IP

Am mai spus ca internetul nu este un mediu care sa faciliteze amoruri adevarate. In ungherele sale de cunoastere, chating, dating si alte ‘inguri, de tip sentimente.ro, noi2, netlog, etc., happy endingurile sunt foarte rare si cunosc oameni care pierd zile, luni, ani in contacte virtuale sterile si flirturi electronice nesfarsite. Cu unul sau o suta de parteneri la fel de singuri si la fel de speriati de iesirea din anonimat si de bau-baul unui blind date cinstit care le-ar economisi o gramada de timp si fantezii fara obiect.
Webloggingul devine uneori o alternativa la dating sites. La un nivel superior, s-ar putea spune. Are avantajul ca, inainte de a emite semnale mai mult sau mai putin diluate, poti sa cunosti obiectul fanteziilor tale ceva mai mult si mai profund decat dincolo, unde toata lumea se prezinta standard si fara multa fantezie: “80 de kile, optimist, sociabil, imi place sa dansez”. Despre un om pe care nu l-ai vazut niciodata, nu l-ai atins, nu l-ai mirosit si care doar ti-a spus ca este single, are un metru saptezeci si adora calatoriile, nu poti sa spui mare lucru. Dar daca omul tine un blog, citesti azi, citesti maine si poti adauga un pic de profunzime la portretul de mai sus. Poti spune ca scrie bine, simte frumos, este talentat, inteligent, idiot, extremist, agramat, exhibitionist, etc. Si atunci te musca sarpele de inima si… scrii comentarii. La inceput on topic. Dupa aia… unii comentatori se transforma in admiratori. Dintre astia doar unii "se indragostesc". Nu neaparat cei mai destepti.
Poti gasi printre comentatorii unor bloggeri cazuri evidente de indragosteala virtuala, curte asidua si insistenta. Se scriu acolo niste capodopere! Se scriu texte mai lungi si mai tari decat postul comentat, se scriu poezii, se canta serenade. Ici si colo deslusesti drame intregi consumate inainte ca vreo relatie sa fi avut sansa sa inceapa. Amoruri neimpartasite si inimi facute tandari. Mai mult, dai peste cate doi sau mai multi curtezani care intra in dialog in batatura stapanului de blog si care nu se sfiesc sa se ironizeze, intepe, sa-si arunce vorbe grele unul altuia ca niste proprietari de facto si de jure ai inimii de blogger si ai intelepciunii sau sensibilitatii expuse de acesta in articolele sale.
Se ajunge uneori, rar, la intalnire, vedere, atingere. Si atunci? De obicei atunci incep problemele. Imaginatia dinainte lasa loc dezamagirii. Scriitura era supla, bloggerita e grasa! De ce ma-sa m-oi fi aprins eu?! Stiu ca adevarata frumusete e interioara dar de ce trebuie sa aiba fundul atat de mare?! Sau: Doamne, dar e chel! Si are si burta! E chiar dizgratios. Probabil ca lasa si par pe sapun. Bleah! Si e al dracului de frig! Nu era mai bine sa stau in casa?! Mai postam ceva… Si iata ca nivelul superior al pre-cunoasterii in blogosfera se dovedeste la fel de riscant si nefructuos ca cel precedent de la Neogen.
Rezultatele intermediare fiind, deci, similare, de-aici incolo lucrurile se desfasoara la fel. Cazurile fericite cand cei doi se plac reciproc macar cat sa-i tina pentru o relatie de-o vara sunt, probabil, rarissime si sunt cele mai fericite. Pe locul doi in topul fericirilor sunt cazurile in care amandoi sunt la fel de dezamagiti. Acolo e simplu: Hai ca ne mai vedem, te sun eu… si… tacere binecuvantata ever after. Cel mai prost iese cand, dupa formalitatile de start, unul isi zice “wow, I found the one and only”, iar celalalt gandeste: “si-acu’ ce fac? where the hell is the way out?”. Adevarata arta este sa stii cum sa te desprinzi. Cine poate este direct si fara scrupule. Cine tine sa protejeze feelingu’ celuilalt are viata grea. Va dura ceva vreme pana cand semnalele lui vor fi percepute, intelese. Pentru ca celalalt este deja indragostit! Iar asta, stim cu totii, duce la orbire si pierderea uzului ratiunii. Amandoua temporare dar complete! Indiferent cat de destept si ager la minte ar fi, in alte imprejurari, indragostitul! Asadar, o oarecare suferinta, de obicei intensa, este inevitabila. Dar fatalitatile de acest fel sunt specifice tuturor incercarilor si nu doar celor nascute din prealabile cunoasteri virtuale. Intotdeauna unul va fi mai indragostit decat celalalt. Daca distantele, defazajele nu sunt foarte mari, poa’ sa mearga. Important e sa nu te casatoresti. All the rest can be handled.
*
Sigur ca cele de mai sus sunt analize adanci si invataturi dezinteresate destinate cititorilor mai tineri venind de la un om in etate si, in consecinta, imun la intamplari de acest fel. Pai ce va-nchipuiati?!

miercuri, 14 noiembrie 2007

Sclavi si/sau asasini?

Am vazut stiri si talk-showuri romanesti si italiene, am citit ziare din ambele tari, am vazut reactii din blogosfera romaneasca. Azi am cautat posturi italiene cu keywords “rumeni” si "romeni", cele doua variante folosite de ei pentru cetatenia si nationalitatea nostra. Primul lucru vizibil a fost graficul aratand cresterea dramatica a referirilor la romani odata cu afacerea Mailat:

Primul click a fost pe un articol postat chiar azi. Un manifest al unui grup de scriitori si alti oameni de cultura cu titlul “Nessun popolo e illegale” . Un text care, chiar si in Romania, ar putea fi considerat ca prea tinand partea romanilor:
O femeie a fost agresata si ucisa la Roma. Ucigasul e sigur un barbat, poate un roman. Romanca este si femeia care, culcandu-se la pamant pentru a opri un autobuz care nu incetinea, a incercat sa salveze acea viata. Crima odioasa zguduie Italia, gestul de altruism este inlaturat.
Cu o zi inainte, tot la Roma, o femeie romanca a fost agresata si adusa in pragul mortii de catre un barbat. Doua victime egale? Nu: despre cea de-a doua nu se stie nimic, ziarele nu publica nimic; despre prima trebuie stiut ca este italianca si ca asasinul nu e un barbat ci un roman sau un tigan.
Trei zile mai tarziu, tot la Roma, un comando cu cagule ataca cu rangi si cutite niste romani la iesirea dintr-un supermarket, ranind patru dintre ei. Nici un ziarist la capataiul celor raniti care raman anonimi, fara istorie, fara umanitate. Despre starea lor nu se spune nimic
.”

Urmeaza o pledoarie documentata pentru incetarea isteriei contra romanilor azi, musulmanilor ieri, albanezilor alaltaieri.
Mai la vale se vorbeste despre sclavagism:
"Se intampla ca, sup presul egalitatii romani = delicventa, se ascunde praful exploatarii feroce a poporului roman.
Exploatare pe santiere, unde in fiecare zi un muncitor roman e victima unui “omucideri albe” (
sintagma folosita pentru accidentele de munca datorata lipsei de securitate n.m.)
Exploatare in strada unde treizeci de mii de femei romance constranse sa se prostitueze din care jumatate minore, sunt oferite de crima organizata clientilor foarte italieni (in fiecare an noua milioane de barbati italieni cumpara sex de la sclavele straine, forma de violenta sexuala sub ochii tuturor dar pe care putini vor sa o vada).
Exploatare in Romania unde intreprinzatori italieni care, dupa ce prin outsourcing au creat somaj in Italia, platesc salarii mizerabile muncitorilor
.”
Paranteza de amintire si de mirare ca nimic nu e nou sub soare:
Acum vreo 10 ani, singur printre grupuri mari de turisti de toate natiile si ghizi cu umbrelute sau esarfe deasupra capului intru tinerea turmei compacte, Piazza del Colosseo. Unul din ghizi vorbea englezeste unui grup despre Arcul lui Constantin aflat spre iesirea din piata catre Via di San Gregorio. Sus pe frontispiciul arcului se afla patru statui de barbati cu barbi si cu straie diferite de cele ale romanilor timpului. Sunt patru figuri de daci. Ghidul spunea cam asa: “…iar acele statui sunt reprezentari ale sclavilor români adusi la Roma de catre legiunile… bla… bla…”

Inchidem paranteza.
Articolul se incheie cu referiri la meschinaria politicienilor care, pentru un sfert de ceas de popularitate, risca consecinte grave, “microfascisme” periculoase.
Alte posturi mai vechi si mai apropiate de timpul uciderii Giovannei sunt, desigur, si pe alte tonuri. M-a surprins totusi ponderea mare a articolelor echilibrate si lipsite de prejudecati. Probabil de-aia sunt eu indragostit de Italia :)
Se pare ca, zilele astea, romanii din Italia au parte de o pauza datorata uciderii acelui tanar, suporter lazial, care mergea la meci la Milano, in parcarea de langa Arezzo de catre un politist cel putin bezmetic.
Inca un citat de undeva, cumva ca o sintetiza:
“Asistam aproape aneantizati la o tragicomedie: Unii urasc romanii - altii urasc pe cei care urasc romanii, unii urasc politia - altii urasc suporterii.”

miercuri, 7 noiembrie 2007

De ce modereaza Nicu comentarii

Ziceam acum vreo patru luni ca orice comentariu la ineptiile mele va fi binevenit. Promiteam ca cele tampe vor fi doar ignorate. Mi-am zis ca n-o sa activez moderari de comentarii, cenzuri si alte alea. Imi imaginam ca neamurile proaste viziteaza exclusiv site-uri de download manele si gagici. Cei alfabetizati care mi-ar fi facut onoarea sa citeasca ar fi trebuit, in naivitatea mea, sa fie doar decenti. M-am inselat.

Un oarecare Nicu a inceput cu un comment aici si a continuat aici. Daca la primul putem admite ca era tangential la topic, chiar daca ofensator, la cel de-al doilea era complet paralel si, vizibil, rauvoitor. De parca Nicu ar fi avut o frustrare grea pe care i-as fi provocat-o eu si nimeni altcineva. Numai ca eu nu stiam cine era Nicu. Un alt cititor fidel a inceput ceva atacuri pe un blog paralel, tot off topic si tot de parca i-as fi furat bicicleta. Alt comment la mine aici. Initial am crezut ca e tot Nicu dar ma inselam. Anonymous a continuat cu tampeniile, indiferent cat de tare l-au dojenit ceilalti pe acolo. La acel punct m-am enervat si am inceput sa sap dupa IPuri, provideri, locatii, timpi de vizite, etc. Big surprise! Majoritatea comentariilor erau scrise dintr-o locatie in care fusesem de vreo doua ori si unde vorbisem cu niste oameni. Si am stiut cine este si Nicu si anonimul. Pe Nicu nu-l vazusem la ochi dar cu anonimul vorbisem, polemizasem pe diferite teme, ne stranseseram mainile, mi se ceruse ajutorul, primisem chiar aprecieri, and all that crap… A fost un pic de soc… Nu ma asteptasem. Pentru ca ala care vorbise cu mine nu parea asa. Destul de matur pentru a nu-l suspecta de sunat la usa si rupt la fuga. In ciuda aerului un pic incrancenat si a unei adieri de fundamentalism ortodox, parea chiar in regula si n-as fi zis ca poate fi omul care sa se ascunda in anonimat daca are ceva de spus. Asa ca ma pregatesc sa-mi incalc un principiu si anume sa activez moderarea de comentarii. Pentru ca m-am dovedit incapabil sa ma tin de vorba si sa ignor tampeniile. Si cum nu vreau pieirea pacatosilor ci indreptarea lor n-am sa va spun acum cum ii cheama si pentru ce organizatie, chiar onorabila, activeaza.

Daca pana aici m-am adresat cititorilor mei cu un IQ mai mare de doua cifre, mai jos am sa ma adresez celor doi pe limba lor:

Nicule, ai dreptate. I’m the worst driver, I’m old, I'm gay and I'm bad! So, watch your back! Aceleasi urari si prietenului tau. Fii bun si transmite-i tu. Altfel, intr-o zi poate am sa spun si altora cine sunteti, cu nume si prenume, in ce cladire se afla IPurile de unde va scrieti mesajele si, daca chiar ma enervati rau, si ce contin HDDurile voastre de tineri ong-isti (era sa scriu onanisti, Doamne iarta-ma!). Pentru ca I'm kinda hacker too! Romgleza e pentru ca stiu ca va place atat de mult!. Hai, fuguta la traducator!
Acuma spuneti voi, nu era mai bine sa va abtineti si sa gasiti alte defulari pentru frustrarile voastre? Sau frustrarea voastra, pentru ca se pare ca aveti una comuna. Dar investighez eu si asta si atunci am sa fiu sigur. Iar daca frustrarea voastra se cheama cum presupun eu, cu atat mai rau si mai rusinos pentru voi.
************
PS (tot catre cei doi baieti) Daca va mananca rau de tot si n-o sa va puteti abtine de la comentarii, acestea vor trece doar daca vor fi semnate cu nume si prenume. Reale. Chiar si cele sarcastice sau cum vreti voi, insa cu doua conditii: Sa fie pe subiectul postului comentat si sa nu-mi deranjeze cititorii prin limbaj. Va multumesc.

marți, 6 noiembrie 2007

Dependent

Vorbesc unii prieteni in paginile lor despre dependenta, mai mare sau mai mica, de “viciul” comunicarii prin blog. Unii au facut si niste teste on-line si majoritatea sunt undeva la 70% grad de dependenta. Eu n-am facut acele teste dar incerc sa-mi analizez singur "boala".
Bloggingul este comunicare. Surogat? Poate. Nevoia si dependenta de blogging sunt nevoie si dependenta de contact cu altii.
Pe la 1980 – 81 eram in armata si una din putinele placeri, pe langa tigarile Carpati, rarele pipairi cu fetele de la liceul vecin (urmate de episoade de inevitabila si tinereasca autoeliberare) si conversatia a unul sau doi camarazi destepti, era lectura si, intr-o oarecare masura, scrisul de scrisori. Din alea pe hartie, puse in plicuri… Cele mai tari erau nu de la vreo iubita ci de la un fost coleg de scoala, Dorin, soldat cu functie la centrala telefonica a unei unitati de pompieri de pe langa Craiova. Pe cat de dragi mi-erau scrisorile lui pe-atat de rau imi pare ca nu le-am pastrat. I-ar fi placut si lui acum, sunt sigur. Si poate mi-ar fi dat voie sa le scanez si expun aici…

A urmat perioada de dupa, cand, pana pe la mijlocul anilor 90, am trait si muncit in medii unde comunicarea face to face si skin to skin cu lume multa si variata era, cumva, indestulatoare, iar scrierea pe hartie s-a redus la cereri de angajare sau de demisie.

Primul PC vazut de-aproape si aparut in viata mea pe la 36 de ani n-a insemnat cine stie ce comunicare pentru ca pana la internet aveau sa mai treaca vreun an si vreo doua-trei locuri de munca. Dar nici atunci comunicarea personala n-a cunoscut vreun boom spectaculos. Mult e-mail de munca si rare mesaje private a fost cam tot.

Parca prin iulie anul asta, dupa o perioada de citit jurnalele altora, am pornit “A Smaller Bang” care, dupa cum spune si numele, e o chestie “mai mica”, fara pretentii de anvergura si fara alta importanta decat, eventual, pentru mine insami.

Recapituland, eram mai dependent de cititul scrisorilor de la Dorin decat de stradania mea sterila de a-i scrie incercand in zadar sa fiu la fel de spiritual, de ascultatul discursului artistico-filosofic al bibanului Danut Iacob decat de replicile mele semidocte, iar acum sunt mult mai dependent de cititul blogurilor altora decat de scrierea propriei nestiinte. Sunt dependent de frumusetea concentrata, linistita ca un haiku ardeleano-banatean a textelor Ancutei, de aceea mai detaliata si mult mai bucuresteana a Teodorei, de sinceritatea si contradictiile Roxanei, de jurnalul de pelerin al lui Ben, de poezia un pic trista pe care mi-o transmite Cristian si de multe altele. Mi-ar place ca toti sa fie prietenii mei, mi-ar place ca eu sa fiu toti la un loc, mi-ar place sa beau un ceai cu Anca, s-o intreb despre suflete calatoare si s-o rog sa scrie mai des, sa pufai o narghilea cu Roxana, sa-i spun ca “fericire tremuranda” e cea mai buna alaturare de cuvinte pe care am citit-o anul asta dar si ca ultimul ei post m-a revoltat un pic, sa fiu pelerin cu Ben si cu mama lui si sa-i ascult vorbind cu accentul ala colonial, sa beau o vodca cu Cristian si el sa-mi prezinte niste prieteni de-ai lui, sa alerg o zi cu Teodora (de parc-as putea sa tin pasul!) si sa-i spun sa se opreasca un minut sau 48 de ore in care sa-mi zica despre ea, cea adevarata.

Bloggingul ca si amorul, ca si viata, e o chestie de "give and take". De productie si consum. Coform analizei de mai sus se pare ca sunt, intai de toate, un consumator. Mai putin un dealer. Oricum dependent.

luni, 5 noiembrie 2007

Pragmatic utopia

De cativa ani ma bantuie un gand. Incapatanat, gandul revine ori de cate ori sunt suparat si nervos pe politicienii autohtoni care-si bat joc de mine si de tara mea. Judecati si singuri cat de des revine relativ la cate nefacute fac politicienii nostri. Gandul, utopic si nerealist, este urmatorul:
Vreau sa caut mijloace prin care un numar de oameni importanti si bine intentionati ar putea sa schimbe constitutie, cutume, drept international si alte lucruri, (toate simple conventii pana la urma), si sa hotarasca dupa cum urmeaza:

Contract de vazare – cumparare:

Romania se vinde contra sumei de 1 euro Germaniei (sau Danemarcei sau oricarei democratii dovedit stabile si eficiente). Germania (sau Danemarca) poate dispune de soarta tarii dupa cum doresc. Germania (sau Danemarca) va numi un manager care la randul sau sa numeasca manageri regionali, judeteni, comunali. Toti acesti manageri vor fi atent selectati, prin concursuri transparente, dintre fosti cancelari, prim ministri, CEO’s de mari companii profitabile si care au durat in timp si vor fi remunerati cu echivalentul cheltuielilor insumate ale guvernului Romaniei si ale partidelor politice romanesti pe promovare, imagine, consultanta si altele asemenea din anul precedent semnarii prezentului contract. Democratia, cu tot ce incumba ea, se suspenda pentru 20 sau 30 de ani. La implinirea acestui termen, Germania, Danemarca sau cine o fi se obliga sa organizeze alegeri libere si democratice daca, pana la acea data, omenirea nu va fi descoperit un sistem mai bun si mai eficient de organizare a societatii. Prezentul contract se poate completa cu inca ceva clauze de bun simt (nu multe, ca ne pierdem in detalii).

Cred ca solutia asta, daca ar fi si fezabila, ar fi mai buna decat orice revolutie sau lovitura de stat si ar putea fi un model pentru orice popor aspirant la democratie din lumea asta care nu vrea sa piarda vremea cu tranzitii sterile si dureri ale facerii neproductive. Tocmai de dragul democratiei. Pentru cei care cred ca democratia este "tool of the devil" putem inlocui Germania sau Danemarca cu Iranul sau Mama Rusia. Ramane sa hotaram.
******************************************************************
BTW, un alt gand m-a lovit odata cand traversam Slovenia, tara mica si frumoasa ca o floare. Literalmente ca o floare. Gand care se poate constitui intr-o alternativa la cel de mai sus in cazul in care acela se va dovedi totalmente aberant:
Avem o tara mult prea mare pentru putinta noarna si gospodari singure si autonom ar fi chiar atat de rau? Haideti sa impartim si sa desenam niscai frostra de a o administra eficient. Oare modelul federalist, unde regiunile s-ar guventiere, ce ziceti? Just for the hell of it!