marți, 28 august 2007

I wish I was special

Uneori ne trebuiesc urmatoarele:

curaj
demnitate
realism
altruism

Alteori avem nevoie de:

simt al datoriei
spirit de sacrificiu
smerenie
altruism

Daca le-am avea pe primele cand tradam, am fi mai putin tradatori. Si poate am fi si iertati. Posesia celorlalte ne-ar feri de tentatia tradarii. Altruismul se regaseste in ambele cazuri ca si calitate necesara.
Ce invatam noi de-aici? Ca trebuie sa scapam de egoism. Sa fim, deci, altruisti!

Profund, nu?! Prea profund pentru voi? Si pentru mine…

marți, 21 august 2007

Organului de la rutiera

Ma adresez (in pustiu) organelor de politie care ma pandesc si ma amendeaza pe mine pentru ca merg cu 62 km/h pe un drum european cu patru benzi si care nu vad pericolele adevarate care atenteaza la siguranta mea ori de cate ori am treaba pe drumurile patriei.
-------------
Domnilor Comandanti,

Va rog respectuos sa bagati la cap urmatoarele:
Drumurile publice sunt pline de:
-Carute nesemnalizate conduse de carutasi beti,
-Vehicule cu motor neomologate si neinmatriculate cunoscute si sub denumirea de motoare de taiat lemne si pe care, de obicei, se deplaseaza familii foarte numeroase ai caror membri atarna periculos peste bord in pozitii de neinchipuit,
-Motociclete si scutere conduse de oameni fara casti de protectie, fara permise de conducere sau cu permise mai noi de doi ani la motoare cu puteri mult peste 25 Kw.
-O gramada de manelari care merg cum ii taie capul cu masinile sau care ma blocheaza pe mine in parcari.
Este timpul sa invatati legea si s-o aplicati si acolo unde e mai greu, recte alora care, in general, va raspund cu "mancat-as sufletu' matale, dom' general, cum sa ma hamendezi, ca-mi mor puradeii de foame!" (iar daca asa nu te induioseaza, are intotdeauna un plan B: "hamendeaz-o pe ma-ta mah, caraliule, facu-ti si dregu-ti, tie si la toata familia!"). Daca va e frica si considerati ca meseria pe care v-ati ales-o e periculoasa, va transmit un sfat pe care l-am auzit si eu: Mergeti si munciti la Microsoft. Am auzit ca se platesc lefuri bune si nu e periculos!
In cazul in care va intrebati de ce pretind eu sa invatati codul rutier si sa munciti, va amintesc ca voi, familiile voastre, amantele si mai stiu eu cine, traiti din banii mei pe care statul mi-i ia si vi-i da voua.
Uitati-va si dumneavoastra, domnilor generali si agenti sefi, ce mi s-a intamplat ieri: La plecarea de la munca, pe Blvd. Independentei, in fata blocului in care locuieste un prieten. Un singur loc de parcare mai era si mi l-a suflat unul cu un Mustang de toata frumusetea. The real thing... muscle car. Si, dupa cum se vede mai jos, cu limitator de viteza. Proprietarul, un cetatean discriminat, ca oricare altul, de prin Obor.
Fara mari sperante, raman al dumneavoastra contribuabil cinstit. Daca-s prost...
-------------
Naiv cum sunt, am sperat ca Europa sa se instaleze rapid si pe la noi dupa ianuarie 2007. Iar picioarele cailor sa nu mai fie legate, discriminatii sa nu-i mai bata cu lopata alergandu-i pe bulevardele oraselor, iar bravii politisti sa ma protejeze. Nu pentru ca le-as fi drag. Pentru ca-i platesc!

luni, 20 august 2007

Ponte Vecchio peste Bug

Amintiri personale: Tigancile din Tuileries, cu fuste lungi dar nu din cele colorate strident, care te intreaba “spik inglish?” dupa care iti intind un carton pe care sta scris in frantuzeste cum este ea din Bosnia si refugiata din calea razboiului si cat de mare nevoie are de ajutorul tau, turist imbuibat care esti. Cand le vorbesti romaneste zambesc trist si-ti cer o tigara. Nu mai sunt de la Sarajevo ci din Valcea si-ti povestesc cat de grea e viata la Paris.

Alte tiganci la Firenze, de data asta cu rochii multicolore, zornaind doua monezi in pahare din plastic la un centimetru de nasul agasat al turistilor de orice natie si la trei metri de carabinierul neputincios. Le-am spus ca deranjeaza si ele mi-au zis ca-s hapsan…

Stire: O grupare de care n-a auzit nimeni in Italia a revendicat incendierea copiilor tigani de la Livorno.

Aceasta grupare poate sa existe sau nu, poate sa fie compusa din unul sau doi descreierati sau poate sa fie o miscare “cu viitor” si cu perspective de a atinge anvergura si magnitudinea pe care au avut-o la un moment dat sangeroasele “Brigate Rosse” (mutatis mutandis).
Reflectii: Nu stiu cati dintre noi se pot lauda ca diavolul nu le-a dat niciodata tarcoale. Ca n-a incercat sa ne sminteasca creierele, ziua pe lumina sau noaptile cand nu puteam dormi, in perioadele cand ceva sau cineva ne agasa, nu ne lasa sa traim asa cum vroiam… Si cum il rugam pe Dumnezeu sa ne dea gandul cel bun si sa ne arate calea. Iar Dumnezeu parea absent. Cred ca, totusi, era cu noi atata vreme cat am depasit momentele fara consecinte.
Se pare ca diavolul a invins inca odata, acolo in Toscana, asa cum invinge de fiecare data, oriunde in lume, cand se intampla grozavii din aceeasi categorie. E un diavol las, asta de la Livorno, daca a ales sa-si porneasca victimele posedate impotriva unor copii.
Ultimatumul acelei grupari este ca, pana la mijlocul lui septembrie, tiganii sa paraseasca Italia. Altfel vor continua cu atacuri de felul celui livornez. Hai sa ne imaginam ca treaba e serioasa. Presupunand ca unii dintre nomazi chiar s-ar speria si ar vrea sa plece, ma intreb cati tigani au aflat de acest ultimatum,. Cati dintre ei citesc ziare, se uita la televiziunile locale (si inteleg ce se vorbeste) si cati gasesc informatia pe internet.


Aberatie: Inainte de orice fel de integrare tiganii ar trebui, mai intai, alfabetizati si conectati la internet cu acces doar catre paginile in care se vorbeste despre gandurile celorlalti in ceea ce ii priveste. De exemplu reactiile cititorilor la articolele de presa in care se vorbeste despre tigani infractori. Acolo referirile la Antonescu si la apa Bugului sunt printre cele mai blande. Lectura obligatorie. Poate ca ei nici nu stiu ca deranjeaza… V-am zis ca aberez.


Reflectii reloaded: Somnul ratiunii este lipsa de Dumnezeu. Pe modelul vaselor comunicante monstrii umplu locul gol. Ei nu se nasc atunci cand ratiunea doarme. Ei sunt deja meseriasi batrani si doar se trezesc. Proaspeti si pusi pe treaba. For the night shift...
*********************************************************************************
Foto1 ASmallerBang :)
Foto2 Luiza Puiu (doar 18 ani si ce fotografii!!!)

sâmbătă, 18 august 2007

Antropologie cordiala

O fata desteapta si draga mie scrie in weblogu' domniei sale, indemnata de sejurul Basescului in secuime, despre realitatile transilvane cu privire la segregarea scolara si adevaratele relatii interetnice. Ma bucur sa constat ca scrie mai mult, mai bine si mai in cunostinta de cauza decat o faceam eu aici. Ea vine de acolo, iar eu nu. Totusi, detectez spre final un fel de critica nedocumentata indreptata impotriva noastra si cred ca, un pic, tara de dincoace de munti este mai Terra Incognita pentru Anca decat este Ardealul pentru mine. Nu ca as lua-o personal. Inteleg foarte bine ce simte ardeleanca din ea cand vine vorba de astia de dincoace de Carpati si eu sunt primul care sa admit marile noastre probleme de caracter vis-a-vis de central europenismul ceva mai evoluat al celor din Transilvania. Nu vorbim acum despre ghinioane de asezare geografica si istorica mai putin avantajoasa pentru mine sau alte detalii.
Initial am vrut sa scriu doar un comment acolo la locul faptei, dar m-as fi lungit nepermis de mult.
Asadar, hai sa-ti zic ceva Anca draga mea: Eu n-am nici un fel de problema cu ungurimea. Ba, mai mult, am mai multe reprosuri sa fac co-nationalilor mei. Si sunt din Vrancea. In drumurile mele prin Trei Scaune si prin tot Ardealul, am cautat cu lumanarea pe vanzatoarea aia care sa nu-mi dea paine sau kurtos pentru ca nu vorbeam ungureste (stii, asta e istoria sablon pe care o auzi cateodata prin regat). N-am gasit-o, mama ei de unguroaica! Si, mai cred ca streotipii de genul "ungurii e oameni rai" nu sunt chiar asa de raspandite pe-aici pe la noi. Adica nu sunt mai raspandite decat in Ardeal. Pe Funar nu cei din Craiova l-au votat primar de Kolosvar in atatea randuri. Pe de alta parte, acum cativa ani am inoptat, ostenit, pe malul unui lac intre Szekesfehervar si Budapesta incercand sa dorm vreun ceas. In masina. Niste domni au venit dupa 15 minute, cred ca la pescuit(?), poate un pic beti si, atat cat am putut sa inteleg, subiectul exclusiv al discutiei si furiei lor crescande eram eu si nationalitatea mea tradata de numarul masinii. Am intins-o pentru ca unul dintre ei parea foarte hotarat sa vina si sa-si prezinte omagiile mai de aproape. Partea buna este ca, atunci cand ai un pic de discernamant, nu te-apuci ca, dintr-o intamplare de asta, sa tragi concluzia ca toata natia e la fel. Dar, te rog, nici invers. Nici nu e greu sa fie cineva mai frumos decat mine. Dar pot sa-ti prezint niste baieti de pe la noi care sunt cel putin la fel de frumosi ca Verstoy Attila cel drept si iubitor de codru.

Si... pe unde ai umblat atata amar de vreme? Mi-ai lipsit. Bine macar ca ai facut (inca) un set de poze faine! :)

vineri, 17 august 2007

Sfarsit de vacanta. De iarna

Sapte si ceva dimineata, iarna geroasa, patru kilometri de zapada scartaind sub talpi pana la statie, autobuzul intarziat opreste cu obisnuitul zgomot de motor de Brasov noneuro si de aer sub presiune eliberat prin nu stiu ce supape. Fumul greu de motorina proasta si necatalizata infesta aerul de afara si pe cel dinauntru. Temperatura in autobuz egala cu cea din exterior. Ma asez, scaunul de musama este al dracului de rece, picioarele mele aproape degerate. Nu stiu unde auzisem ca cineva era in stare sa-si dirijeze, mental, circulatia sanguina preponderent catre o anumita parte a corpului si astfel s-o incalzeasca, sa evite degeraturile. Incerc si eu, parca ar merge un pic, neah… autosugestie ordinara…
Prima statie era dupa vreo 5 kilometri, la Grumaz. Prin geamul cu flori de gheata zaresc trei umbre miscand in semiintunericul de afara. Numai una urca si se aseaza langa mine. Trag cu ochiul. Un sfert de secunda. Prea putin sa retin vreo trasatura dar destul ca sa vad ca era o fata cam de varsta mea cu un palton negru. Si vacanta ei se terminase si mi-o imaginam venind de la Vrancioaia, pe jos, o distanta mai mare decat facusem eu in aceeasi dimineata. Grumaz nu e un sat. Este doar o intersectie de ape si drumuri. Vaile Zabalei si a Putnei. Drumul Narujei si cel al Vrancioaiei. O simteam la fel de inghetata cum ma urcasem si eu cateva minute mai devreme si, atunci, am avut nevoie sa o ating. Intai ca din intamplare si, pe masura ce afara se lumina, o tineam de mana din ce in ce mai strans. Drumul pana la Focsani dura cam doua ore si jumate. Nu i-am dat drumul de mana tot acel timp. Nici ea mie. Nu ne-am uitat unul la altul si n-am schimbat vreo vorba. Nici atunci, nici vreodata dupa aceea. Frigul n-a mai existat pentru 2 ore si jumatate. Sau n-a mai fost important. Aveam vreo 16 ani.

marți, 14 august 2007

Creanga de sub picioare si husqvarna (formerly known as drujba)



Duminica, privind dezastrul din stanga si din dreapta drumului stricat de intemperii si de tractoare grele care au tarat copaci asasinati, imi ziceam ca mai bine n-as mai merge la munte. La muntii nostri. Ma gandeam ca, atunci cand mi s-o face dor din nou, sa merg in Alpi sau la oricare alti munti apartinand oricarei alte tari decat Romania. Nu mai suport sa vad crima. Pentru ca e o crima ce se petrece. Si nu e o crima ordinara cum ar fi “un individ si-a omorat vecinul pentru o bucata de pamant” sau “un barbat si-a omorat femeia din gelozie”, oricat de oribile si infricosatoare ar fi si aceste exemple. Diavolul care reuseste sa-i faca pe acestia sa ucida este un slujbas de duzina. In schimb cred ca diavolii care ii poseda pe negustorii de lemne si pe politicienii care ii favorizeaza (nu gratuit…), primesc bonusuri foarte stimulative.
Taierea padurilor in felul in care se face la noi, de prea multi ani incoace, ar trebui sa fie pedepsita crunt si maxim. Dar, mai ales, ar trebui oprita. Pentru numele lui Dumnezeu, chiar atat de tampiti, salbatici si pagani suntem?! Chiar asa masochisti am devenit?! Ce facem noi aici?! Plangem cand torentii iau casele de pe vaile Trotusului si Bistritei dar, cu toata compasiunea pentru oamenii aia, nu pot sa nu ma gandesc ca unii dintre ei si-au bazait husqvarnele prin padurile de mai sus de caselor lor. Si nu doar ca sa-si aduca lemne de foc pentru iarna.
Nu discut aici consecintele asupra turismului (care neamt vrea sa vina sa vada munti slutiti de drujbe si sleauri de TAF-uri?), chestiunea e pur si simplu de mostenire lasata copiilor. E ca si cum, intentionat, ai concepe un copil dupa ce ai ingurgitat un kil de vodca si ti-ai injectat cinci doze de heroina. Si tu si celalalt parinte.
Daca as fi in stare de ura, as ura din tot sufletul pe neoamenii care fac asta. Care, pentru bani, ipotecheaza viata propriilor copii. Si viata copiilor mei. Nu stiu cine le-a dat acest drept si acele licente de a taia padurile. Nu stiu nici ce comisioane au platit pentru asta sau cata evaziune fiscala (protejata?) fac pentru a-si amortiza rapid acele comisioane. Nu ma doare imbogatirea lor. Dar ma doare ce-am vazut in munti.

miercuri, 8 august 2007

Back. Flashback.

Am fost, am cautat, am gasit un loc unde am trait pentru putin timp pe cand aveam doi-trei ani. Este undeva pe coasta unui deal plin de vii, deasupra Odobestiului. Tata lucra acolo la sovhoz, a.k.a. I.A.S., “la cai”. Doina si Ghiocel erau numele cailor. Toamna veneau tiganii, familii intregi, din toata Moldova la cules de struguri. Erau galagiosi si miroseau altfel, iar mama le facea de mancare. Cartofi fierti in niste oale foarte mari. De atunci dateaza prima stire oripilanta de care-mi amintesc (ProTv s-a inventat mai incoace...): Cineva o gasise pe fata lui Dragoi moarta intr-o padurice din apropiere. Se spunea ca cineva "isi batuse joc de ea" inainte de a o ucide. Nu mi-o amintesc pe fata lui Dragoi si nu stiu daca s-a aflat vreodata faptasul. Tiganii dormeau in dormitoare aglomerate, cu paturi din fier, suprapuse. Noi, “salariatii”, aveam o camera separata, cu un bec fara abajur atarnand de doua sarme spiralate in inaltul tavanului. Escaladam, cu eforturi foarte mari, un scaun, de fiecare data cand trebuia sa aprind lumina. Mi-am amintit locurile cu destul de multa claritate, pietrele drumului si sangele intrandu-mi in ochi atunci cand le-am lovit cu fruntea, domeniul, fost boieresc, si conacul cu un stilp de antena inalt in curte si care acum este imprejmuit de noul proprietar cu un gard foarte inalt si foarte urat. Gusturi de subbaron local si vasal social-democrat.
*
Am plecat de acolo si am revenit, dupa vreo doua veri, catre locul unde ma nascusem, in casa bunicilor, undeva mai spre munte. Ai mei s-au apucat sa-si construiasca o casa. Mica, din niste lemne intre care au ingramadit pamant, cu doua incaperi mici. A durat destul de putin pana ne-am mutat in ea. Curios, amintirile de dupa sunt parca mai putine decat cele de dinainte: doi dinti sparti in marginea plitei, certurile dese dintre ai mei acompaniate de plansul meu cu sughituri, niste catei pe care cineva i-a aruncat si pe care i-am recuperat si ascuns intr-o gramada de pietre, cele doua fete ale unor vecini impreuna cu care ma jucam si ne studiam trupurile de copii fara pudori sau prejudecati. Mai incape acolo bunica mea care m-a invatat sa citesc devreme, bunicul care nu stia carte, o carticica de rugaciuni din care nu intelegeam mare lucru si care continea o poza a papei Pius al XII-lea, (noi eram ortodocsi!!!), slab si cu ochelarii lui rotunzi, exact asa cum am avut onoarea sa-l vad mult mai tarziu in basilica San Pietro, din bronz, urias si sever. Si mai erau verile lungi si calde si noroiul calcat cu voluptate si descult. Cam atat. A, si o sora de-a bunicii care se intorcea de la spital si care s-a oprit la poarta noastra, obosita de urcusul lung, si care ne-a intrebat daca auzisem ca a murit Gheorghiu Dej. De unde sa fi auzit noi?!
*
Primele patru clase au inceput sub semnul Ioanei care era mai mare cu vreo trei ani si de care m-am indragostit foarte tare in prima zi din clasa intai. Era asa de frumoasa ca mai mult incercam s-o evit in loc s-o caut cum ar fi facut orice indragostit serios. Pentru ca ma intimida. Asta cu timiditatea/inhibitia in preajma femeilor frumoase a durat pana foarte tarziu. De fapt cred ca inca n-am scapat definitiv nici acum… Patru ani am impartit aceeasi incapere, acelasi invatator si aceleasi ore de curs vreo zece copii din patru clase diferite, de la a-ntaia la a patra. Prima fotografie din viata mea a fost facuta atunci de un ambulant care a acceptat nuci in loc de bani si, privind-o cand mi-a adus-o fotograful, am avut un soc! Nu semanam de loc cu pozele-desene din abecedar. Acolo copiii erau frumosi, zambitori, imbracati bine si colorati. Eu eram incruntat, tuns de mama scurt si cu multe carari, imbracat prost si alb-negru. Eram urat si, in consecinta, am rupt acea fotografie in bucati foarte mici. Copil prost si complexat…
Incepand cu clasa a cincea a fost mai bine. Probabil pentru ca, scoala mare din Naruja fiind destul de departe de casa, am stat in internat cinci nopti pe saptamana si am invatat sa socializez un pic.
*
Intr-a noua a trebuit sa plec la Focsani. Aveam mai putin de 15 ani si plecam la liceu sa ma fac electrician. Nimeni din familie nu mai atinsese acel inalt nivel de educatie! Dupa plecarea mea s-a intamplat o chestie foarte importanta: Intr-una din vacante am regasit casa si satul iluminate electric. Becul era la fel, fara abajur si atarnat de doua fire carliontate. Doar ca n-a trebuit sa ma mai catar pe scaune ca sa ajung la intrerupator.
**********************************************************************************
Am insirat acestea dupa ce am citit ce ziceau Cristian si Andrei. Intai am zis sa scriu un comment la Cristian care ar fi sunat cam asa: "Hmm, cum stii dumneata sa vorbesti asa frumos de amintirile mele! Diferente? Doar......" si atunci am inteles ca diferentele sunt, totusi, multe. Si atunci, de ce oare mi s-a parut ca seamana...?!

marți, 7 august 2007

Ramblings (fiction, of course)

Privirea arhicunoscuta dinaintea unei discutii pe teme delicatissime.

-Am citit niste chestii, acolo in caietele tale, si relizez ca esti nefericit. Asta ma intristeaza.
-Care chestii?!
-Pai scriai de unul care se trezeste langa una si care credea ca a gasit paradisul pierdut… era la persoana a treia, dar era vorba de tine, nu-i asa?
-*confused?* Ce tot spui, mai?! Era fictiune, este evident! Stii doar ca n-am lipsit noptile, langa cine sa ma fi trezit eu?! Termina cu prostiile, te rog!

Si iar acea senzatie de castrare, de nelibertate, de vinovatie fara obiect, pe care a incercat-o de atatea alte ori si cu care aproape ca avea nesimtirea sa se obisnuiasca. De frica obisnuintei si a uitarii lua caietul si scrise apasat ce mai scrisese, cu alte cuvinte, si atunci cand incepuse primul dintre caiete acum cativa ani:

"REMINDER

WHY AM I WRITING HERE:
Pentru a exorciza frici si fatarnicii, experimentand un fel de exercitiu al spovedaniei si al impartasirii simultane. Chiar si cu creionul si caietul, daca astea sunt vremurile. Nice and easy, pentru a nu rani pe nimeni. Evitand ricocheturile periculoase.

Pentru a incerca sa arunc ceva saci care inca spanzura de nacela si sa ma inalt macar pana acolo pana unde mai este un dram de oxigen, iar frigul nu te omoara ci doar te purifica un pic. (Dincolo de asta doar sfintii indraznesc).

Pentru a ma amagi ca ma revolt impotriva conventionalismelor si altfel decat pe ascuns si ca revansa mea poate fi si altfel decat ilicita.
DE AIA !!!"

Macar nu sunt misogin...

Vaz, cu uimire, ca blogrollul meu contine cinci (chiar sase, pentru ca BitcheS sunt doua) linkuri feminine si doar doi barbati!!! Aferim, am zis, si halal sa-mi fie! Rational cum sunt si cerebral cat incape, incerc sa-mi explic:
-Latura mea feminina takes upper hand si peste catva timp o sa am nevoie de un chirurg care sa indeplineasca o simpla formalitate schimband ce e de schimbat *worried*.
-Sunt atat de afemeiat ca, pana si pe www tot catre acolo sunt atras *slightly worried*.
-Femeile sunt (mai)inteligente *scared*.
-Femeile nu sunt (mai)inteligente ci doar (mai)simtitoare, iar eu trec printr-o perioada in care am nevoie de simtire mai mult decat de alte alea *sigh*.
-Barbatii au treaba si bloguiesc MULT mai putin decat femeile (ar fi interesanta o statistica aici. Daca aveti ceva, nu ezitati sa ma luminati si poate scap de dilema).
Astept, asadar:
1. Completari la lista de posibile motive de mai sus (cu blandete, va rog!),
2. Statistici despre ponderea sexelor in blogosfera,
3. Ceva linkuri catre webloguri masculine cel putin la fel de bune ca alea 5 de care ziceam.

miercuri, 1 august 2007

Genesis sau erezie de ziua a saptea

"Sunt sigur/convins ca..." O expresie pe care o folosesc cateodata si care nu prea are acoperire. N-am nici o certitudine. Am doar indoieli. Sau am doar o singura certitudine. Sunt sigur ca Dumnezeu exista. Sub ce forma, unde, cum, de cand... asta nu stiu si poate nici nu e treaba mea sa stiu.
**********************************************************************************
Cred ca Dumnezeu ne-a creat ca sa nu fie singur. Statea El asa intr-o zi si Se plictisea. Aproape ca nu-Si mai amintea de unde vine si catre ce Se indreapta si incepuse sa Se indoiasca de propria Sa existenta. Atunci, mai in joaca, mai in serios, S-a pus pe bricolat. Vreo CINCI ZILE I-a luat sa ne faca un environment in si cu care sa ne jucam si sa-l facem praf, iar in A SASEA ZI ne-a confectionat pe mine si pe voi, cu singurul scop de a avea pe cineva care Sa-i marturiseasca existenta. Acum Se odihneste. Este ZIUA A SAPTEA. Nu mai are indoieli. Ni le-a transferat noua.
**********************************************************************************
Jung zicea ca el NU CREDE, el STIE. Ei na, l-am citit pe Jung...! Nu, nu l-am citit. L-am vazut la televizor acum cativa ani, intr-un interviu alb-negru. De unde ma-sa stia el...?! :-/ Neah, nu cred ca stia. Sau stia el ceva, ceva, asa... un pic, restul cred ca era vanitate. Nici sfintii nu stiu. Dar ei cred. Probabil ca aici e tot secretul...
**********************************************************************************
La Focsani ploua!