sâmbătă, 26 aprilie 2008

De Pasti

„...Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. (...) Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. (...) Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea“. (Apostolul Pavel catre Corinteni in prima epistola)
*************************************************************************************
Daca mi-e usor sa cred in moartea si invierea lui Isus, de ce, in acelasi timp, mi-e atat de greu sa inteleg faptul ca Isus a murit pentru salvarea mea? In logica noastra omeneasca, e greu sa ceri cuiva sa fie responsabil pentru greselile tale, sa crezi ca cineva poate avea atata dragoste cat sa moara pentru salvarea ta.
Sunt atat de pacatos, ca mi-e greu sa cer oricui, orice… acea frica de a deranja… acea convingere perversa ca oamenii sunt egoisti prin natura lor si nimeni nu e dator sau disponibil sa te ajute… Lipsa de iubire si respect de sine (“cine sunt eu ca cineva sa faca ceva pentru mine?…”) vine, probabil, si din constiinta pacatului, din propria impietrire de inima… Si nu stiu nici daca iubire si respect de sine imi trebuie pentru a cere si a accepta salvarea. Poate ca smerenia ar fi mai buna... Self respect sau smerenie ? Aparent aceste doua concepte sunt contradictorii. Si chiar ar fi daca respectul de sine ar fi totuna cu orgoliul, cu trufia. Dar nu trebuie sa fie. Exista un respect de sine smerit…? Trebuie sa existe…
Este greu sa accepti ca altcineva poate fi atat de generos, de iubitor, sa te rascumpere pe tine de la stapanul cel rau si sa-ti ierte greselile, cand tu insuti esti egoist si nu te crezi in stare sa faci acelasi lucru pentru altii…
Infrangerea propriului egoism, potolirea propriei trufii, ar fi de mare folos daca acceptam ca adevarat urmatorul rationament: Daca eu pot fi altruist, imi iubesc semenii si sunt gata sa-i ajut, atunci pot accepta mai usor faptul ca alti oameni si, cu atat mai mult Dumnezeu, ma pot ajuta pe mine. Acceptarea sacrificiului lui Isus, mantuirea insasi, devine mai usoara, mai naturala…
Nadajduiesc sa pot accepta jertfa lui Isus. Poate am sa pot vreodata sa cred ca merit aceasta jertfa sau, mai degraba, sa pot crede ca mantuirea nu se acorda “pe merit” ci poate fi a tuturor celor care o cer si o accepta… “Cere si ti se va da!”… Fara indoiala oamenii s-au dovedit neputinciosi sa se salveze singuri de pacat si atunci, Dumnezeu, din dragoste, a incercat sa-i ajute aratandu-le Calea, Adevarul si Viata prin existenta, patimile, moartea si invierea lui Isus. Moartea de pe Golgota a fost cel mai altruist lucru pe care oamenii il puteau intelege. Ca prea putini am inteles… este alta poveste si asta ne poate spune ceva despre nesfarsita si nemeritata incredere pe care Dumnezeu o are in cei creati si iubiti de El…

Despietreste, Doamne, inimile oamenilor, scapa-i de trufie si de nedragoste, fa-i sa accepte dragostea Ta si salvarea care vine de la tine! Ajuta-ne sa fim mai putin egoisti, da-ne atata respect de sine, dragoste si smerenie cat sa putem primi sacrificiul lui Isus pentru mantuirea creaturilor Tale!

6 comentarii:

mesajinsticla spunea...

"Si daca dragoste nu e, nimic nu e..."
Paste fericit! :)

Bogdan spunea...

Impresia mea este ca egoismul ne defineste pe noi ca si indivizi in aceesi masura ca si altruismul. In timp ce acesta din urma ne defineste centrifug, in masura in care actiunile noastre sunt pentru ceilalti, pentru non-eu, egoismul ne defineste centripet, in masura in care ne permite sa hotarnicim diferenta dintre ideile, actiunile si dorintele noastre si curentii acestei lumi care ne-ar eroda altfel imaginea de sine.
In concluzie avem nevoie de egoism pentru a nu ne topi intr-o masa omogena si cenusie :)

Nicu Panaitescu spunea...

Mersi, mesajinsticla.

Bogdan, nu cred ca avem nevoie de egoism. Dar ai dreptate cand spui despre echilibrul ala centrifugo-centripet. Ca sa avem resurse de iubire pentru altii trebuie sa stim sa ne iubim pe noi insine mai intai. Fara trufie. Eu nu stiu s-o fac. Si de aici suflet chinuit si fara odihna. Iadul este aici si nu in afara zidurilor cetatii!

puttycat spunea...

u're a believer, huh? :)

Nicu Panaitescu spunea...

putty, tot incerc da' nu prea-mi iese :(

Aida B spunea...

te-am auzit bine.