joi, 10 iulie 2008

♥ a crezut un timp ca e vanator. S-a amagit ca face parte din casta alesilor care, iubindu-si prada dar dispretuindu-si statutul de semizeu arcas, va urca intr-o zi Olimpul indelung visat. Vanatoarea neobosita era pentru ♥ singura cale. Celelalte drumuri de care auzise erau toate anevoioase, plicticoase si nici nu credea in ele. Expeditiile mai dese sau mai rare, mai lungi sau mai pe langa casa, l-au purtat de multe ori catre teritorii magnifice unde a vanat exemplare splendide, starnind invidia celorlalti vanatori si facand sa creasca in el un fel de trufie calduta. Alteori, insa, s-a trezit in pustietati teribile de unde a revenit cu starvuri de care i-a fost rusine. Iar pustiul in care vanase se muta in sufletul lui pana la urmatoarea vanatoare reusita. Pana cand el, pustiul, a ramas acolo. In suflet. Intr-o noapte ♥ a visat unicornul si atunci a stiut ca asta cauta. Si-a spus ca n-o sa mai arunce lancea sa catre vanatul ordinar cu care isi hranise trupul si mintea vanitoasa pana ieri. Ca, de-ar fi sa flamanzeasca si sa i se usuce trupul, sagetile lui vor ramane in tolba pana cand il va gasi. Pana cand i se va arata in toata gloria. Si de-abia atunci va fi, cu adevarat, Vanatorul. Sau poate ca se va lasa vanat, vrajit, supus de creatura din alta lume. Creatura sfanta, luminoasa, care il va sfinti si il va lumina. Pustiul va fi istorie, iar locul acestuia in in suflet va fi luat de raiul insusi.
Anii s-au ingramadit peste ♥, iar ceilalti vanatori, dupa ce-au obosit sa-l ia peste picior, au incetat sa-l mai vada ca pe unul de-al lor. De fapt au incetat sa-l mai vada. Vanatul plevusca, inmultit acum peste masura si care nu-l uitase cu totul, simtea ca-si pierduse rostul si a incercat o vreme sa-l ademeneasca pe coclaurile stiute. Probabil ca ♥ nici n-a bagat de seama chemarea si atunci vanatul plevusca a fost ofensat. I-au plans de mila. Lui ♥, cel care nu detesta nimic mai mult decat sa i se planga de mila.
De vreo cateva luni lui ♥ nu-i mai pasa. Sau asa pare. a obosit. Nu mai cauta, nu mai asteapta. E convins ca unicornul nu exista. Sau nu-i e scris sa-l intalneasca, ceea ce e totuna. Acum o sa se odihneasca un pic.

3 comentarii:

Anonim spunea...

E tare tarziu si m-as duce acasa
Dar nu mai stiu drumul prin lanul inalt... E-o noapte de vara atat de frumoasa Ca-mi vine in cerul adanc sa ma sclad...
In palme simt aur de praf si de boabe Rotunde ca lumea pe care pasesc... Tarana tinuta spre dansa ma soarbe Si totul in jur e nebun de firesc....
In piept imi fierb greieri si tropot de cai, In palma se sfarma tarana fierbinte, Si vantul arunca cu praf si cu scai Si prind sa tes ganduri si cantece-n minte...
Pierdut-am cararea taiata prin santuri, Ramas-am visand sub luceferii goi, Visare nebuna si rupta din lanturi Si fara vreo cale de mers inapoi...

gabriela spunea...

♥ a crezut ca e un Vanator. Dar n-a avut niciodata curajul sa se priveasca. Pentru ca daca ar fi facut-o, ar fi vazut ca era el insusi un Unicorn, menit sa-i lumineze pe ceilalti. Si de fapt ♥ ar fi inteles ca atata vreme nu facuse decat sa se caute pe sine insusi :)

Anca Pol spunea...

http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/mistretul.php