luni, 19 septembrie 2011

De Exorcismo

Locul se cheama Raiut. Cu ţ. Cel care l-a botezat trebuie ca a fost tare fericit pe dealul acela inalt si, in mod sigur, a avut niscai motive sa se simta asa si sa-l alinte in consecinta. Plecase cu intentia sa urce pana-n varf, iar acolo sus sa gaseasca vorbele potrivite cu care sa-ncerce s-o readuca acasa. Unde ar fi putut fi un loc mai potrivit pentru o conversatie atat de importanta? Nu erau singuri, baiatul cel mare, venit de departe, ii insotea si ar fi trebuit sa le fie bine. Ca intr-un raiut, ca intr-un rai mai mic, nu? La vreo cinci sute de metri de varf i-a simtit gheata din suflet. Si-atunci n-a mai putut urca. A stat acolo, in iarba, cu lacrimile-n gat si a privit, pentru vreo jumatate de ora, o adunatura de corbi, croncanitori si negri ca iadul, impotriva carora se incontra un puiandru de uliu. Viteaz, abil, dar singur impotriva a vreo douazeci de uratenii agresive. Au coborat si, pe drumul la vale, a aflat si motivul care-i impietrea inima. Cu nume si prenume.

Raiutul, pentru el, a avut de-atunci un nume tare nepotrivit. Si-a promis ca n-o sa se intoarca niciodata pe acel deal. Cel de l-a botezat avea sigur inima usoara. Iar corbii inca nu invadasera locul innegrindu-l si umplandu-l de croncanituri prevestitoare de moarte.

Mai mult de un an amintirea Raiutului si a acelei zile de sambata a fost chinuitoare. Si atunci si-a spus ca o noua incercare de ajungere in varf ar putea exorciza demonul care nu-i da pace. De data asta a plecat cu altcineva. A fost surprins sa vada ca dealul e, de fapt, foarte frumos, urcusul pana-n varf minunat, orizontul incantator, ulii sunt mari si parca mai multi decat corbii, iar croncaniturile acestora din urma pot chiar sa-i aduca un zambet.

7 comentarii:

Anonim spunea...

Eu nu i-as zice exorcizare, ci doar o floare dusa la mormant. Exorcizarea a fost pana la clipa urcusului. Am avut si eu de exorcizat mai demult un drum mic si prafuit si mi-a luat mult si a fost tare greu. SI cand m-am dus sa-l vad peste ceva vreme, durerea se estompase. Dar nu dusul acolo facuse asta:)

Nicu spunea...

Of, cat iubesc anonimii! Oricum, se poate sa ai dreptate, fiinta de-atunci e moarta intr-adevar, iar intr-o zi o sa afle si ea. Numai ca pe mine ma durea inca sambata aia mai mult decat orice alta zi din trecut si Raiutzul era, cumva, hulit pe nedrept pentru o chestie de care nu se facea, nicicum, vinovat..
Mai vino pe la mine si pune-ti si un nume :)

Aida B spunea...

hmmm
fac bine revelatiile, fie si obtinute cu efort:)
de unde se vede treaba ca, daca-l strabati insotit, drumul e mai lin.

bebe spunea...

Iubesc anonimii:))

Nicu spunea...

Sigur ca-i iubesc. Mai ales pe aceia din Banat! :)

Radu Chertif spunea...

Ceea ce pare a fi o singura realitatea este, de fapt, perceputa diferit de fiecare dintre noi.Chiar si noi percem o realitate diferit in diverse momente ale vietii noastre. Pentru ca noi contribuim la crearea realitatii respective cu ceea ce aducem in acel moment cu noi : trairi, sentimente, analogii etc.
Nu facem decat sa proiectam in exterior ceea ce gasim in interiorul nostru in momentul respectiv. Asadar noi avem puterea de a ne modifica realitatile pe care le traim si modul in care le percepem...Noi ne putem crea propriul "Raiut.Cu ţ."

Radu Chertif spunea...

Nu stiu daca e cineva care n-a trecut sau nu va trece prin momente asemanatoare in viata...Eu unul, in astfel de momente, indiferent de cat de dureros a fost, am incercat sa privesc lucrurile ca pe o bucurie : bucuria faptului ca persoana respectiva se va simti mai implinita, mai fericita. Cel putin pentru o perioada...Si cel putin in realitatea ei, care conta cel mai mult pentru ea...Am avut surpriza ca, peste ani, sa afirme ca a facut o greseala si sa incerce sa recastige ceea ce fusese odata. Dar eu eram deja altul. Aveam un alt Raiut. Cu ţ.