marți, 21 octombrie 2008

The Sick, The Old & TheStupid

„Don't let us get sick,
Don't let us get old,
Don't let us get stupid, all right...?
Cristian apasa rewind si mai asculta odata cantecul care insotea un pasaj din film. I se paru potrivit pentru starea in care se gasea, asa cum se potrivea si in „Californication”, serialul la care s-a tot uitat zilele astea.
-Sa te uiti, ii spusese Maria inmanandu-i dvd-urile, ai sa te crucesti cat de mult iti seamana Hank!

-Cine-i Hank?

-Unu’ futacios, David Duchovny...

-A, pai daca-mi seamana atat de mult poate ca sunt chiar eu! Si n-ai sa stii niciodata daca n-am fost si Mulder in "X-Files", incerca o gluma idioata. N-am timp, lasa...

-Nu te prosti, nu fizic am vrut sa zic, stii foarte bine... da’ mai bine vezi filmul, o sa-ti placa!
Si chiar i-a placut. Pana la final cand happy endingu’ hollywoodian, cu furatul miresei de la cununie si tot, a navalit peste el si a stricat tot. I s-a reconfirmat atunci faptul ca scenaristii californieni fac o treaba si buna si doua rele in acelasi timp:
Una buna pentru ca sunt meseriasi si scriu niste povesti si replici fantastice si doua rele pentru ca,
primo: sfarsiturile dulcege strica uneori 20 de ore de film si,
secondo: pentru barbatii mai slabi de inger, filmele de felul asta pot avea cam acelasi efect cu cel pe care-l au revistele pline cu creme anticelulita si femei translucide asupra tinerelor care se viseaza modele si sfarsesc in anorexii incurabile si psihoze definitive in incercarea de a arata precum fetele care defileaza imbracate cu rochii imposibile pe la paradele lu’ Lagerfeld. Vreau sa spun ca poti risca sentimente ale ratarii mari cat casa daca-ti doresti foarte tare sa fii tot atat de spiritual si spontan precum Hank, ca sa nu mai vorbim de incredibilul succes in atragerea gagicilor si inotul permanent intr-o mare de pizda, ca sa folosim o expresie din film.
"Californication" nu se lipea pe povestea lor si pentru motivul ca, nici el si nici Maria, nu mai cred acum intr-o intoarcere la ce-a fost inainte de separarea de acum jumatate de an. O noua ratare ar fi aproape garantata, iar el n-ar putea sa mai treaca odata prin asta.

*

Pe Anisoara a cautat-o atunci cand n-a mai suportat sa fie complet singur. Aceasta era intr-o relatie in curs de racire, veche de aproape cinci ani, cu un profesor din targ. O stia din liceu cand fusese indragostit furibund de ea si o pierduse tot atunci odata cu mutarea ei la o scoala bucuresteana si plecarea lui in armata. Se mai intalnisera intre timp de cateva ori doar pentru a se saluta si a schimba doua vorbe, prefacandu-se ca, de fapt, se ignora reciproc cu mare intensitate. Acum amandoi aveau in spate cate un trecut si Anisoara pare ca a pierdut mult mai multe decat el. Nu gaseste aproape nimic de impartit cu ea, n-au citit aceleasi carti, n-au vazut aceleasi filme, n-au calatorit spre locuri similare, nu voteaza acelasi partid... Cu toate astea, ceva il tine acolo, prea las si prea singur pentru a putea sa admita toate cate-l despart de ea. Se vad aproape in fiecare zi pentru cateva ore, sexul e mediocru, conversatia si mai abitir, dar Anisoara se pare ca se bucura de el asa cum este. Si nu inceteaza sa spuna cat de mult il iubeste, cum l-a asteptat si cat de dor i-a fost de el in deceniile trecute! „Doamne", se intreba Cristian, "de ce fel de relatii a avut parte, in aproape o viata intreaga, daca ea crede ca asta e amorul!” Sau poate ca naivul e el, cine stie?

*
-Va treziti la trei dimineata si nu mai puteti dormi pana la ziua?

-Nu.

-V-a scazut dramatic pofta de mancare?

-Nu. Stiti, cred ca doar ma cam urasc dar, paradoxal, as vrea ca ceilalti sa n-o faca.
Astepta acum sa-l intrebe: „va ganditi la suicid?” Intrebarea n-a venit, se vede treaba ca pana si psihologii au o limita a intrebarilor care se pot pune prin telefon.
-OK, pot sa va vad dupa amiaza la cinci.

-Bine. La ora cinci.
Intalnirea de o ora cu lady shrink a fost o spovedanie soldata cu un mare nimic si ramasa singulara. Probabil ca pacientul oricarui fel de doctor ar trebui sa creada in doctorul ala. Asa cum miracolele de la Lourdes si de prin alte parti se intampla doar celor care cred mai tare. Era clar ca lui n-o sa i se intample nici un miracol si nici vreun doctor nu-l va vindeca de depresie. Depresie care se adancea cu fiecare zi terna care trecea si cu fiecare noapte singuratica din care se trezea fara nici o tragere de inima.

*

Deschise ochii doar un pic, sperand ca mirosul de spital pe care-l simtea nu era decat urmarea vreunui vis de care nu-si mai aducea aminte. Nimic nu se misca in incaperea prea luminoasa pentru gustul lui, cu exceptia picaturii care se desprindea la intervale egale alimentand recipientul transparent legat cu un tub la fel de transparent de bratul lui drept. Infirmiera, intre doua varste, cu halatul patat, cu gambele stranse inauntrul unor ciorapi bej, opaci, dar care nu reuseau sa mascheze cu totul venele ingrosate, intra ciocanind enervant cu tocurile mozaicul tocit al pardoselii si purtand un fel de lighean ciudat cu emailul alb-gri ciobit.
-Ia te uita, a facut ochi frumosul din padurea spanzuratilor! Buna dimineata! Hai, facem pipi si ne mutam la psihiatrie ca pentru reanimare asteapta altii in triaj. Daca i-ai vedea... sunt de o suta de ori mai rau ca tine!

-M-a cautat cineva?, intreba Cristian stiind acum si unde se afla si de ce.

-Ei, te-a cautat... cin’ sa te caute?! A, duminica trecuta soferul de pe ambulanta care te-a carat incoace a intrebat daca te-ai trezit. Cred ca i-ai picat cu tronc! Ha, ha, ha... A incercat si el smecheria asta odata dar nici lui nu i-a iesit. Da’ vezi, nu mai zice la nimeni ca-si pierde slujba, bietu’ baiat!
Ca sa scape de lumina orbitoare, de mirosul fetid, de trancaneala infirmierei si de zgomotul ascutit al pasilor ei, Cristian isi salta fundul pe plosca rece si ciobita, inchise ochii si incepu sa fredoneze numai de el auzit:
„Don't let us get sick,
Don't let us get old,
Don't let us get stupid, all right...?”

3 comentarii:

gabriela spunea...

Foarte fain scrii :) Urmarea nasoala e ca nu-mi mai vine sa ma duc la ore :(
Astept happy endingul californian
:((

gabriela spunea...

Happy endingu hollywoodian am vrut sa zic . M-a bulversat lectura :D Da pana la urma m-am dus la ore, dar am gresit clasa. Si etaju :((

Anonim spunea...

Cita desertaciune! Am fost azi de-am vazut o femeie mincata de vie, de viermi.... asta e Romania zilelor noastre. DE CE SINT OAMENII ATIT DE INCHISI INTRE PROPRIILE INTERESE?!De ce nu exista opinia publica?! DE CE NU LE PASA?!!Ca sa scape de lumina orbitoare, de mirosul fetid, de trancaneala infirmierei si de zgomotul ascutit al pasilor ei, Cristian ...ar fi trebuit sa aiba pe cine lua de mina.. Uite asa! Ma ingrijorezi! Unde esti?!