vineri, 9 ianuarie 2009

TT

Maiorul TT s-a nascut pe langa Zlatna acum vreo 60 de ani. In ultima decada de viata a Ceausescului era, spre deosebire de cei 60de procente „elemente mucitoresti” obligatorii din armata, unul din ofiterii care facusera liceu militar, scoala militara de ofiteri si academia militara si se specializase in chestii care fac mult rau: arme chimice si treburi incendiare. Lucra atunci pe la o unitate militara de pe Valea Buzaului. O ducea bine maiorul TT, castiga aproape sapte mii de lei pe luna si se apropia si de zece mii cand avea aplicatii si alte daraveli cazone mai solicitante.
Pe la mijlocul anilor 80 se afla la Urziceni unde, la camera de oaspeti a armatei, era cazata si o trupa de televiziune. Din cei aflati acolo, pe langa regizor, cameramani si altii, maiorul TT si-i aminteste pe Stefan Iordache si Ernest Maftei. Intr-una din seri gasca isi invita gazda, adica pe TT, la "Ciocarlia". Stia ca Ciocarlia era o carciuma infecta si s-a mirat foarte tare ca niste oameni asa de subtiri merg sa manance si sa bea tocmai acolo. Avea sa descopere in aceeasi seara niste incaperi si intrari separate pentru oameni deosebiti (militieni, activisti de partid si altii la fel). Alta viata, alta Ciocarlie! Discret, curat, carpetat. Cognac frantuzesc, whisky, Pepsi Cola. Gagici. Pe la mijlocul petrecerii, regizorul isi declara intentia de a realiza un film de televiziune in care va preaslavi tineretea revolutionara a tovarasului si a tovarasei Ceausescu. Maiorul TT, vazand moaca grava si formularile foarte respectuoase ale lingaului, n-are ce face si spune: „Domnilor, nu v-ati saturat sa schimonositi istoria poporului vostru prin falsificarea faptelor si nefaptelor acestor doi oameni?!” In cateva secunde lumea dimprejur s-a imputinat drastic, iar a doua zi maiorul TT era in camasa de forta la spitalul 9. De acolo l-au mutat intr-o rezerva a spitalului militar unde l-au adus rapid in stare vegetala. O secretara din ministerul sanatatii pe care familia o cunostea a fost salvarea. A fost, dupa un timp si cu ajutorul acelei femei, retransferat la spitalul 9 unde un doctor de treaba, cu origini italiene dupa nume, l-a repus oarecum in functiune. La catva timp, cand a spus unora din fostii camarazi ca ar vrea sa ceara reprimirea in armata, acestia i-au reconfirmat ca e nebun si l-au sfatuit sa nu se mai gandeasca la asta si sa se multumeasca cu norocul de a fi ramas viu.
Mai tarziu, in decembrie 89, maiorul TT cu imputernicire de la oamenii din satul in care locuia si care-l cunosteau, avea sa inlocuiasca, pentru foarte scurta vreme pe seful FSN din comuna - primarul comunist de pana atunci. A organizat lucrurile serios si militareste. Ochiul si mintea lui de catana educata aveau sa vada multe lucruri in lumina lor adevarata. Incendiul nocturn, fals dar foarte bine realizat vizual, din padurea de deasupra unitatii militare de la Unguriu, tuburile de cartus neinscriptionate gasite in locul de unde se trasese fara motiv cu o seara in urma, doamna ofiter de securitate care sofa una din masinile care faceau 8 – 10 curse pe zi intre Buzau si Parscov (masini cu numere de inmatriculare notate constiincios de tinerii sateni din subordinea maiorului TT) si care doamna, la fiecare cursa, aproviziona garzile patriotice inarmate de pe la raspantii cu stiri proaspete despre teroristii care se apropie (!), pe toate le-a vazut si le-a interpretat in cheie militara maiorul TT. Asta n-a convenit celor care inventau teroristi, carora nu le pasa cata lume moare inutil (cu cat mai multi, cu atat mai bine!) si care regizau lucrurile spre luarea puterii atat local cat si la Bucuresti. Fostul primar care dovedise cu varf si indesat in orele si zilele trecute ca isi doreste pentru el si-ai lui puterea locala, l-a omenit intr-o dimineata cu o cafea XXL. Dupa cateva minute rauri de transpiratie rece si dorinta de a ucide au pus stapanire pe trupul si mintea maiorului TT. Educatia din scoala despre chimicale, halucinogene si alte delicatese l-a oprit sa apese tragaciul. S-a ascuns in casa, iar cand a simtit ca iesirea afara nu mai constituie un pericol s-a dus si a demisionat din functia, oricum provizorie, de sef FSN pe comuna lui. Maiorul TT isi cultiva acum gradina, necazurile nu l-au acrit cu toate ca, probabil, regreta putin ca si-a incheiat cariera militara mult prea devreme, intr-o tara anormala si sub niste vremi ticaloase.

4 comentarii:

gabriela spunea...

Impresionanta poveste si demn de respect personaj.
Daca n-as fi trait vremurile alea cu teroristi si manipulari ordinare, as fi putut ramane sceptica.
Multumesc de readucere aminte.

BdV spunea...

Pe cand o carte si cu postari de pe blog, nea Nicule? Serios ca se merita.

Nicu Panaitescu spunea...

Gabriela, ce-mi povestea TT avea sens. Nu stiu cat sens are relatat de mine, cumva... second hand si foarte condensat.

BdV, nu sunt un scriitor asa cum (ziceam acum doua postari) nici pictor n-am crezut ca sunt. Asta nu inseamna ca vorbele bune, precum ale tale aici, nu-mi merg la inima, multumesc frumos :)

miluch spunea...

si cati n-or mai fi ca el, cu povesti uitate de mult.