Back. Flashback.

Am fost, am cautat, am gasit un loc unde am trait pentru putin timp pe cand aveam doi-trei ani. Este undeva pe coasta unui deal plin de vii, deasupra Odobestiului. Tata lucra acolo la sovhoz, a.k.a. I.A.S., “la cai”. Doina si Ghiocel erau numele cailor. Toamna veneau tiganii, familii intregi, din toata Moldova la cules de struguri. Erau galagiosi si miroseau altfel, iar mama le facea de mancare. Cartofi fierti in niste oale foarte mari. De atunci dateaza prima stire oripilanta de care-mi amintesc (ProTv s-a inventat mai incoace...): Cineva o gasise pe fata lui Dragoi moarta intr-o padurice din apropiere. Se spunea ca cineva "isi batuse joc de ea" inainte de a o ucide. Nu mi-o amintesc pe fata lui Dragoi si nu stiu daca s-a aflat vreodata faptasul. Tiganii dormeau in dormitoare aglomerate, cu paturi din fier, suprapuse. Noi, “salariatii”, aveam o camera separata, cu un bec fara abajur atarnand de doua sarme spiralate in inaltul tavanului. Escaladam, cu eforturi foarte mari, un scaun, de fiecare data cand trebuia sa aprind lumina. Mi-am amintit locurile cu destul de multa claritate, pietrele drumului si sangele intrandu-mi in ochi atunci cand le-am lovit cu fruntea, domeniul, fost boieresc, si conacul cu un stilp de antena inalt in curte si care acum este imprejmuit de noul proprietar cu un gard foarte inalt si foarte urat. Gusturi de subbaron local si vasal social-democrat.

*

Am plecat de acolo si am revenit, dupa vreo doua veri, catre locul unde ma nascusem, in casa bunicilor, undeva mai spre munte. Ai mei s-au apucat sa-si construiasca o casa. Mica, din niste lemne intre care au ingramadit pamant, cu doua incaperi mici. A durat destul de putin pana ne-am mutat in ea. Curios, amintirile de dupa sunt parca mai putine decat cele de dinainte: doi dinti sparti in marginea plitei, certurile dese dintre ai mei acompaniate de plansul meu cu sughituri, niste catei pe care cineva i-a aruncat si pe care i-am recuperat si ascuns intr-o gramada de pietre, cele doua fete ale unor vecini impreuna cu care ma jucam si ne studiam trupurile de copii fara pudori sau prejudecati. Mai incape acolo bunica mea care m-a invatat sa citesc devreme, bunicul care nu stia carte, o carticica de rugaciuni din care nu intelegeam mare lucru si care continea o poza a papei Pius al XII-lea, (noi eram ortodocsi!!!), slab si cu ochelarii lui rotunzi, exact asa cum am avut onoarea sa-l vad mult mai tarziu in basilica San Pietro, din bronz, urias si sever. Si mai erau verile lungi si calde si noroiul calcat cu voluptate si descult. Cam atat. A, si o sora de-a bunicii care se intorcea de la spital si care s-a oprit la poarta noastra, obosita de urcusul lung, si care ne-a intrebat daca auzisem ca a murit Gheorghiu Dej. De unde sa fi auzit noi?!
*
Primele patru clase au inceput sub semnul Ioanei care era mai mare cu vreo trei ani si de care m-am indragostit foarte tare in prima zi din clasa intai. Era asa de frumoasa ca mai mult incercam s-o evit in loc s-o caut cum ar fi facut orice indragostit serios. Pentru ca ma intimida. Asta cu timiditatea/inhibitia in preajma femeilor frumoase a durat pana foarte tarziu. De fapt cred ca inca n-am scapat definitiv nici acum… Patru ani am impartit aceeasi incapere, acelasi invatator si aceleasi ore de curs vreo zece copii din patru clase diferite, de la a-ntaia la a patra. Prima fotografie din viata mea a fost facuta atunci de un ambulant care a acceptat nuci in loc de bani si, privind-o cand mi-a adus-o fotograful, am avut un soc! Nu semanam de loc cu pozele-desene din abecedar. Acolo copiii erau frumosi, zambitori, imbracati bine si colorati. Eu eram incruntat, tuns de mama scurt si cu multe carari, imbracat prost si alb-negru. Eram urat si, in consecinta, am rupt acea fotografie in bucati foarte mici. Copil prost si complexat…
Incepand cu clasa a cincea a fost mai bine. Probabil pentru ca, scoala mare din Naruja fiind destul de departe de casa, am stat in internat cinci nopti pe saptamana si am invatat sa socializez un pic.

*
Intr-a noua a trebuit sa plec la Focsani. Aveam mai putin de 15 ani si plecam la liceu sa ma fac electrician. Nimeni din familie nu mai atinsese acel inalt nivel de educatie! Dupa plecarea mea s-a intamplat o chestie foarte importanta: Intr-una din vacante am regasit casa si satul iluminate electric. Becul era la fel, fara abajur si atarnat de doua fire carliontate. Doar ca n-a trebuit sa ma mai catar pe scaune ca sa ajung la intrerupator.

**********************************************************************************

Am insirat acestea dupa ce am citit ce ziceau Cristian si Andrei. Intai am zis sa scriu un comment la Cristian care ar fi sunat cam asa: "Hmm, cum stii dumneata sa vorbesti asa frumos de amintirile mele! Diferente? Doar......" si atunci am inteles ca diferentele sunt, totusi, multe. Si atunci, de ce oare mi s-a parut ca seamana...?!