marți, 23 octombrie 2007

Flight 1361

Atentie: Continutul postului de mai jos poate fi considerat de catre unii cititori ofensator, nepatriotic, sclifosit, frustrant, imbecil. Cititorii convinsi de calitatile indiscutabile ale poporului roman si de faptul ca acelasi popor este cel mai educat, cel mai subtil, cel mai pasnic si ospitalier, sunt rugati sa se abtina de la lectura si sa caute posturile in care explic pe larg cum pazeam noi crestinatatea de turci in timp ce vest-europenii construiau monstruozitatile alea de catedrale.

Cand zbori catre undeva unde nu exista curse directe de la si catre Bucuresti poti observa mai bine diferentele dintre popoare, mai condensate fiind in spatiul ala stramt.
Goteborg – Amsterdam, o ora si ceva din care nu-ti amintesti aproape nimic. Poate doar un fundal sonor discret cu oameni vorbind fie limba tarii de destinatie, cu acele consoane un pic guturale, fie limba tarii pe care tocmai ai parasit-o, cu accente puse parca aiurea si chiar cu cuvinte purtand doua sau trei accente in loc de unul. Plictisitor.

Amsterdam – Bucuresti, doua ore si jumatate si o gramada de amintiri. Security check at the gate. Distractie maxima. Remarci stupide urmate de rasete homerice. In ideea ca procesul poate fi scurtat cu cateva minute, oamenii care au grija de securitate fac un anunt general catre coada de romani: “You’re kindly asked to take your belts off” Inutil. Omul de acolo trebuie sa repete asta si individual. Fiecarui purtator de curea. Din nou hahaituri sonore. Culoar lung de 737. Nu poti trece decat daca cei dinaintea ta s-au asezat. Dar cei dinaintea ta nu se aseaza. Ei au tot timpul din lume si sunt foarte meticulosi cu asezatul gentilor si paltoanelor in cutiile de bagaje. Iar dupa ce tocmai le-au asezat le scot din nou pentru ca, exact in acel moment, si-au adus aminte ca si-au uitat rujul in geanta. Toate astea rezulta in decolare tarzie. Zgomotul de fond este cu mult mai ridicat decat dincolo. Nu mai auzi acele consoane din gat, iar accentele sunt toate la locul lor. Ici si colo hahaitul bubuitor cu care incepi sa te obisnuiesti. Ti s-a facut deja dor de plictiseala zborului precedent. Safety belt signal off. Ca prin minune vreo douazeci de oameni se ridica toti deodata si se aliniaza pe culoar catre toaleta din spate. Schiphol, aeroportul urias de unde de-abia placasem, are probabil vreo doua sute de toalete. Ce folos?! Se pare ca nimic nu se compara cu pisatul la 11.000 de metri, iar daca tot am platit bilet e musai sa ne bucuram de toate facilitatile. Vreo jumate de ora am incercat sa nu aud vorbaria continua a pasagerului din spate. Toata acea jumatate de ora am fost convins ca pasagerul e un prea tanar domn caruia ii place sa se asculte si am pus vorbaria neintrerupta pe seama unei pubertati mai turbulente. La o privire scurta peste umar am fost surprins sa vad ca e o doamna trecuta de prima tinerete. Mi s-a parut ciudat si, involuntar, am inceput sa analizez vocea incercand sa leg figura pe care o vazusem de vocea masculina. N-am reusit. In schimb, tot analizand, am ascultat si am aflat o gramada de lucruri:
*Era profesoara si se plimba, pentru a nu stiu cata oara oara, prin lume pe banii Ministerului Educatiei.
*Venea de la Manchester unde fusese cu treburi de invatamant fara sa stie boaba englezeste.
*Acolo, la Manchester, a raspuns “j’arrive!” unui imbecil de-acolo care nu vorbea franceza.
*Era convinsa ca Regatul Unit e compus din Scotia, Marea Britanie, si Irlanda intreaga dar fara Wales. Si United Kingdom se prescurteza “iu - ka”
*Are mari probleme cu dintii dar n-are timp de dentist cu toate deplasarile astea prin lume.
*Sta la curte in Bucuresti si detine porcusori de Guineea.
*In acea noapte o astepta Grig la aeroport cu masina, iar grija ei cea mai mare era cum sa faca rost de o chitanta de taxi pe care s-o puna la decont.
*Cutiutele din carton KLM in care ti se aduce gustarea sunt foarte nostime si de aceea le pune ea in geanta mai pline sau mai goale.
*Daca tot nu mai ai voie cu lichide in cabina rezulta ca liniile aeriene trebuie sa-ti dea sa bei ce, cand si cat vrei. Nu conteaza ca amesteci vinuri rosii, vinuri albe, Coke, apa plata, ceai si cafea. Important e sa fie mult. Dupa ce a cerut cate ceva de la stewardese de fiecare data cand treceau pe langa ea, dupa ce chiar a intrat personal in spatiul ala stramt al fetelor cu uniforme albastre si si-a luat si singura inca o cutiuta cu mancare, spre finalul calatoriei, cand mai erau poate 5 min. pana la aterizare, comanda capitanului "cabin crew, prepare for landing!" era deja o amintire, iar fetele auzisera deja: “cabin crew, take your seats!” doamna cu voce de baiat tot mai vroia o cola. A ramas doar cu promisiunea ca “I’ll check if there’s something left and I’ll come back to you”
Ei bine, exemplare ca vecina mea din spate se aflau imprastiate prin tot avionul. Oameni care tot timpul aveau nevoie de ceva, oameni care erau convinsi ca stinsul telefonului este optional la decolare si aterizare, oameni care chiar cred ca zambetul profesional al fetelor chiar e provocat de farmecul lor personal indiferent de cat de mitocani ar fi, oameni care se simt datori sa aplaude la o aterizare nici mai buna nici mai rea decat altele. Fiind ei mai departati de mine nu stiu sa va spun mai multe despre ei. Am insa o banuiala: Cred ca rugaciunea cea mai frecventa a echipajelor KLM si a altor companii este: “Fereste-ma Doamne de cursele de Bucuresti!”
***************************
P.S. Ca sa echilibram un pic continutul articolului adaug doua chestii:
1. Mancarea la KLM este din ce in ce mai putina si mai proasta/junk
2. Intr-una din cele 200 de toalete de la Schiphol am vazut un cetatean care luase ca suvenir o ceasca de espresso Lavazza de la unul din barurile aeroportului. Tocmai o clatise un pic si o baga in geanta. Nu stiu sa va spun nationalitatea omului dar imi place sa cred ca nu era roman. Asa, pentru echilibru.

7 comentarii:

mesajinsticla spunea...

Savuros, am ras copios, desi cu oarecare amaraciune. Mai ales pentru ca am cunoscut si eu ministeriabili de-astia de la Educatie care erau croiti pe acelasi calapod ca d-na cu pricina. Eu cred ca romanii aia pe care ii descrii se inscriau in tipurile numite , snobi, arivisti, needucati, impostori . Exceptii, evident. S-au nimerit poate mai multe exceptii in zborul ala sau exceptiile astea au mai des posibilitatea sa calatoreasca, in timp ce romanii educati,subtili, pasnici si ospitalieri au ramas acasa.:)

Nicu Panaitescu spunea...

Professoressa, ai si tu dreptatea ta. Da, am avut si eu zboruri omenesti catre Bucuresti. Dar am vazut si mai rau, cu oameni foarte beti, libidinosi peste masura in relatia pasager-hostess, si agresivi. Asa ca media ramane tot proasta.

Anca Pol spunea...

Ce-am mai râs, domnule :)). "Cotarla în avion", "Cotarla la munte şi la mare", "Cotarla ministeriabilă la dineu" - lecţii de zoologie practică... "Iu-ka", auzi :)

Aida B spunea...

calatoresti des cu avionul pe curse medii si lungi?
daca nu, afla ca mitocani sint peste tot. vreau sa zic ca toate natiile isi au mitocanii lor, nu ca romanii ar fi prezenti in toate cursele din lume. de aplaudat aplauda mai degraba altii - de exemplu americanii aplauda pentru orice, sint un popor de aplaudaci, cu ei nu e nevoie de banda pre-inregistrata la congrese.
cetateni care pleaca cu amintiri din avion, care cer cantitati impresionante de orice gasesti in zborurile tuturor companiilor aeriene, fie ele si low-cost.
eu am vazut francezi care venisera cu piinea, salamu' si brisca si cereau zgomotos tirbuson de la stewardesa ca sa-si desfaca sticla de vin! e drept ca zburam cu Blue Air.
citind articolul tau nu m-am simtit ranita in orgoliul de RRRRomanca, da' nu noi sintem ai mai rai. nu numai noi profitam de banii publici pentru a ne face mendrele peste hotare.
mitocani sint peste tot, de toate natiile si pentru toate buzunarele.

Nicu Panaitescu spunea...

Nu foarte mult. De doua trei ori pe an. Dar daca e asa cum spui tu, inseamna ca defectul nostru e altul: Suntem ultraperfectionisti! Adica vedem exagerat comportamentele neonorabile ale cencetatenilor nostri si ne-am place sa dispara ca prin farmec. In acelasi timp nu prea le vedem pe ale altora.

Mi-ar placea sa fie asa... dar nu stiu cum se face ca, ori de cate ori te intorci acasa de prin alte locuri, te simti un pic agresat de atitudini, obiceiuri, gunoaie, etc. Pana te (re)obisnuiesti. Iar obisnuinta cred ca e cel mai mare pericol.

Oricum, comentariul tau mi-a intarit convingerea (iluzia?) ca omul cu ceasca furata nu era roman :))

Aida B spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Aida B spunea...

nu trebuie uitat ca adevaratul ultraperfectionism cere timp... rabdarea nu se prea inscrie printre calitatile noastre.
si asa e, si eu ma simt agresata si ma lasa nervii cind ma intorc acasa. da' sa stii ca moare si capra vecinului de fiecare data cind calatoresc sau cind sint in Franta. cit neam-prostism, rasism, xenofobism pot sa vad! si invers, cita deschidere, amabilitate si bun simt descopar la unii, unde nu ma astept.
as vrea ca intr-o zi sa nu ne mai vedem mai negri decit (nu) sintem si sa fim mai critici cu ce-i si cei de "afara".