luni, 15 octombrie 2007

The living years

Vipera pe care ai incercat s-o atingi si pe care bunica ta, ingrozita si ingrozindu-te, a strivit-o cu sapa.

Berbecul care-ti izbeste pieptul cu fruntea impodobita de coarnele mari si rasucite pe care le admirasesi cu un minut mai devreme. Si tu te incapatanezi sa te ridici dupa fiecare izbitura, nestiind ca asta il enerveaza si il face sa te loveasca si mai tare.

Cainele lui Gogorita si ghiozdanul din carton maroniu pe care il apucai de sireturile albe invartindu-l in cercuri largi in incercarea de a te apara de el. Caine frumos, flocos, mare, alb cu negru care iti mirosea frica de departe iesindu-ti in intampinare in fiecare zi cand te intorceai de la scoala. Metamorfozandu-si frumusetea in ferocitate pura cu latrat ragusit, cu blana zbarlita, cu pielea nasului incretita si coltii dezveliti.

Cainele tau de mai tarziu, tot mare, tot flocos si frumos dar cenusiu, singurul tau prieten din vremea aceea, care a intrecut in ferocitate orice caine din sat. Pe cat de afectuos si jucaus cu tine pe atat de agresiv cu alti oameni sau caini. Trageai de el si il loveai din toate puterile incercand sa salvezi vreun alt caine din coltii lui si nu reuseai. Nu lasa jugulara celor care, prea mandri sau prea prosti, indrazneau sa nu fuga, pana cand ultima picatura de mandrie li se scurgea din trup odata cu ultima picatura de viata. Si atunci plangeai si nu te mai jucai cu el pentru un ceas sau doua. Cum ai putut sa plangi atat la despartirea de el?!

Omul care, tata al tau fiind, nu te-a mangaiat vreodata, care nu te-a tinut vreodata in brate si care, prin felul lui de a fi, a sapat o cuta adanca pe fruntea si in sufletul tau, cuta care n-avea sa dispara vreodata si pe care aveai s-o porti ca pe un stigmat pentru tot restul vietii tale. Cum se face ca acum ti-e dor de el?! Sau poate e doar faptul ca acum esti in stare sa te intrebi de unde venea propria lui cuta de pe frunte si din suflet si cine o fi sapat-o acolo… Si-ti pare rau ca nu l-ai intrebat, poate c-ar fi fost fericit sa-ti povesteasca…

Tu insuti, adult fiind si purtand in tine toata vesnicia trecutului, toti monstrii si toate cosmarurile care te-au insotit. si, mai ales, teama ca transmiti si celor din jur o parte din ele si ca, la randul tau, sapi pe fruntile si in sufletele lor o cuta, un stigmat.

Get this widget Track details eSnips Social DNA

4 comentarii:

mesajinsticla spunea...

Nu putem decat sa traim cu teama sau sa o inlaturam, dezvaluind-o. Zic si io... :)

Anonim spunea...

Cat de bine inteleg...
Ceva care, poate, te va face sa te simti mai bine : http://www.youtube.com/watch?v=hYu4uwV0-XU

Nicu Panaitescu spunea...

Multumesc mesajinsticla. Though, shrinks' science doesn't always work... Dezvaluim noi cate ceva, dar frica sau sentimentul ca faci rau altora se incapataneaza sa ramana.

Anonim, thx for sharing :)

mesajinsticla spunea...

Orice am face ii poate rani pe unii sau pe altii. Asa ca ne resemnam sa traim mai departe,sperand ca or sa ne ierte.