Leapsa grea de la Aida care vrea sa-mi testeze memoria afectiva sau e curioasa sa afle originile marii mele culturi muzicale :)) De care muzici ascultau parintii mei… Pai, nepoata draga, la mine e mai greu... Pentru ca eu sunt om in etate si daca excludem din timpurile alea cantecul pasarelelor si vuietul vantului sau al paraielor, cand veneau mari, restul e improvizatie.
Hai sa vedem... Exista in casa bunicilor mei un patefon. Un fel de valijoara mica, couleur bordeaux, cu colturile intarite cu decoratiuni metalice, cu manivela si discuri. Sau placi. Nu din vinilul ala destul de flexibil al pick-upurilor de mai tarziu ci dintr-un fel de ebonita tare si groasa. Nu descriu si interiorul masinariei, chiar daca l-am cunoscut in cele mai mici amanunte cand am ramas odata singur si am demontat tot. Spun doar ca, dupa operatiune, scula a ramas inutilizabila, iar discurile s-au transformat in frisbbies pentru ca, in final, sa se sparga. Nu stiu sa dau nume de artisti inregistrati pe acele placi, eram prea mic pentru a-mi aminti, dar stiu ca, la momentul interventiei mele fatale in maruntaiele monstrului, s-a pomenit ceva de faptul ca bunicul si maica-mea muncisera aproape o vara intreaga pe la o ferma viticola de la Odobesti pentru banii necesari achizitiei. Ulterior am fost foarte ispitit sa operez si pe patefonul vecinilor nostri, unul negru si cu acea placuta cu catelul care asculta "His Master's Voice".
N-am reusit pentru ca n-am ramas niciodata singuri, eu si patefonul. Au trecut niste ani pana cand s-a auzit in casa si alta muzica in afara de cantecele pe care le canta maica-mea in timp ce migalea, cu acul sau razboiul de tesut si la lumina lampii cu gaz, lucruri care acum s-ar chema arta populara. Prin 1966 ai mei au cumparat un „tranzistor” adica un radio minuscul cu baterii si husa din piele maron. Zefir se chema, iar muzica populara avea mare trecere la parintii mei. O gramada de Marii si toate oltence: Maria Lataretu, Maria Ciobanu, Maria Cornescu sunt doar trei dintre ele. Ileana Constantinescu, Ileana Sararoiu, Benone Sinulescu si cati altii. Acesta din urma ii placea si tatalui meu fiind originar din vecinatatea satului unde se nascuse si el, sat a carui nostalgie a purtat-o cu el tot timpul vietii. Sigur ca, din prestatia „tranzistorului”, eu preferam alte cele. Nu stiu de ce si de unde mi-a venit, dar eu ascultam cu mult mai multa placere Adriano Celentano si Dan Spataru, Engelbert Humperdink si Tom Jones. Oricum, la cei 6-7 ani pe care-i aveam l-am iubit pe Celentano si dupa el pe o gramada de alti italieni frumos cantatori. Mai incolo Abba si Boney M. dar si Pink Floyd si Deep Purple au fost unii din muzicantii tineretii mele. Parintii mei au ramas la muzica populara din care va dau si voua o mostra. Una care imi place si mie, ca meloman confuz si fara gusturi bine definite ce sunt.
Iata ca, vorbind de muzica parintilor mei, am vorbit mai mult de muzica copilariei proprii. Dar o sa ma iertati, dat fiind ca aceasta coincide cumva cu muzica parintilor multora dintre voi, dragi copii... :)
Forward leapsa la PeculiarShe, Cristian si Morar. Macar unu' de ar scrie, pentru ca mi-s dragi si m-ar interesa amintirile lor.
Hai sa vedem... Exista in casa bunicilor mei un patefon. Un fel de valijoara mica, couleur bordeaux, cu colturile intarite cu decoratiuni metalice, cu manivela si discuri. Sau placi. Nu din vinilul ala destul de flexibil al pick-upurilor de mai tarziu ci dintr-un fel de ebonita tare si groasa. Nu descriu si interiorul masinariei, chiar daca l-am cunoscut in cele mai mici amanunte cand am ramas odata singur si am demontat tot. Spun doar ca, dupa operatiune, scula a ramas inutilizabila, iar discurile s-au transformat in frisbbies pentru ca, in final, sa se sparga. Nu stiu sa dau nume de artisti inregistrati pe acele placi, eram prea mic pentru a-mi aminti, dar stiu ca, la momentul interventiei mele fatale in maruntaiele monstrului, s-a pomenit ceva de faptul ca bunicul si maica-mea muncisera aproape o vara intreaga pe la o ferma viticola de la Odobesti pentru banii necesari achizitiei. Ulterior am fost foarte ispitit sa operez si pe patefonul vecinilor nostri, unul negru si cu acea placuta cu catelul care asculta "His Master's Voice".
N-am reusit pentru ca n-am ramas niciodata singuri, eu si patefonul. Au trecut niste ani pana cand s-a auzit in casa si alta muzica in afara de cantecele pe care le canta maica-mea in timp ce migalea, cu acul sau razboiul de tesut si la lumina lampii cu gaz, lucruri care acum s-ar chema arta populara. Prin 1966 ai mei au cumparat un „tranzistor” adica un radio minuscul cu baterii si husa din piele maron. Zefir se chema, iar muzica populara avea mare trecere la parintii mei. O gramada de Marii si toate oltence: Maria Lataretu, Maria Ciobanu, Maria Cornescu sunt doar trei dintre ele. Ileana Constantinescu, Ileana Sararoiu, Benone Sinulescu si cati altii. Acesta din urma ii placea si tatalui meu fiind originar din vecinatatea satului unde se nascuse si el, sat a carui nostalgie a purtat-o cu el tot timpul vietii. Sigur ca, din prestatia „tranzistorului”, eu preferam alte cele. Nu stiu de ce si de unde mi-a venit, dar eu ascultam cu mult mai multa placere Adriano Celentano si Dan Spataru, Engelbert Humperdink si Tom Jones. Oricum, la cei 6-7 ani pe care-i aveam l-am iubit pe Celentano si dupa el pe o gramada de alti italieni frumos cantatori. Mai incolo Abba si Boney M. dar si Pink Floyd si Deep Purple au fost unii din muzicantii tineretii mele. Parintii mei au ramas la muzica populara din care va dau si voua o mostra. Una care imi place si mie, ca meloman confuz si fara gusturi bine definite ce sunt.
Iata ca, vorbind de muzica parintilor mei, am vorbit mai mult de muzica copilariei proprii. Dar o sa ma iertati, dat fiind ca aceasta coincide cumva cu muzica parintilor multora dintre voi, dragi copii... :)
Forward leapsa la PeculiarShe, Cristian si Morar. Macar unu' de ar scrie, pentru ca mi-s dragi si m-ar interesa amintirile lor.
2 comentarii:
draga tataie-copil, multumesc de amintiri depanate:) ai dreptate sa spui ca muzica parintilor nostri e aceeasi cu muzica din copilaria noastra, la care am mai adaugat cite ceva, daca am avut cu ce. mi-amintesc si eu de tranzistorul cu husa de piele maro, de la nana de-acasa (Dumnezeu sa-i ierte pe toti batrinii copilariei mele, ca s-au dus...).
ca intotdeauna, povestea ta face bine la suflet... desi nu pot sa nu te cert ca ai stricat patefonul cu placi cu tot (cu o valoare sentimntala sau, cel putin materiala, mare)!
Mie cel mai mult imi place faza aia cu patefonul stricat. Parca te si vedeam , incruntat si patruns de importanta faptei.
Tot zambesc prin casa cand imi amintesc de ma intreaba lumea ce am. Ce sa am, zic? Mi-am adus aminte de amintirea cuiva :)
Trimiteți un comentariu