luni, 21 ianuarie 2008

Lumina de gaz

Lampa cu gaz, „de opt focuri”, trebuia aprinsa inainte de lasarea deplina a intunericului. Si nu era o treaba simpla cum ar fi apasarea intrerupatorului de la voi din dormitor. Era de vazut daca nivelul gazului din lampa era suficient, aveai de sters sticla de lampa cu hartie de ziar invartita inauntru-i cu varful unui fus, incet si cu mare grija sa n-o spargi, sa ridici un fel de capison de tabla si tai cu foarfeca un pic din terminatia fitilului arsa in seara precedenta. Dea-bia atunci o aprindeai si puneai, pe rand, la loc, capisonul si sticla de lampa. Reglai inaltimea fitilului si, implicit intensitatea luminii, cu ajutorul unei rotite cu zimti asezate intotdeauna in dreapta si, in sfarsit, urcai lampa in cuiul sau din perete.

Ritmul acestui ritual, ca si al vietii de atunci, era natural si nu trebuia sa stai cu ochii pe ceas. Lumina si intunericul, verile si iernile, aratul si cositul, iesitul urzicilor si taiatul porcului erau de-ajuns ca repere. Nu existau termene, ore fixe de intalniri, dead-lines sau alte cele. Nu trebuia sa te grabesti nicaieri. Timpul se scurgea incet, cu pas omenesc. Reperele zilei erau putine si fixate de mesele familiei, de hranirea animalelor si de pozitia soarelui pe cer. Daca te lasai transportat de reverii, lecturi sau de o siesta mai lunga, ograda avea grija sa zbiere, sa mugeasca, sa cotcodaceasca ca un reminder avant la lettre si sa-ti aduca aminte ca soarele este „la un harag de deal”. Deci ai face bine sa te misti un pic. Inainte de aprinsul lampii de opt focuri. Ori de cinci sau doispe, functie de ce consum iti permiteai...

11 comentarii:

Gabriela Obodariu spunea...

Suna bine, dar nu-i de mine :)
Imi amintesc si eu la bunicii mei, unde au avut destul de tarziu curent electric, de lampa cu gaz si ritmul vietii de la tara.
Dar pentru mine, fata de la oras, lampa aia era inspaimantatoare. Mirosea urat si dadea o lumina bolnava care facea ca umbrele sa fie amenintatoare.
Oricum, nu strica sa ne aducem aminte cateodata, mai ales de noi cei de pe vremea cand inca mai era lampa cu gaz :)

Aida B spunea...

ce frumos scrii tu aici... dincolo de nostalgie razbate o liniste atit de adinca incit degetele mele abia ating tastele, ca sa n-o strice:)
ca tot veni vorba de nostalgii, parca-mi placea mai mult fundalul ala negru dinainte (de pe blogul tau, evident)... acum am senzatia ca marginile alea albastre iti inghesuie textul. ma rog, parerea mea de neofit.

Nicu spunea...

Mesaj in sticla, mirosul nu mi-l aduc aminte, iar eu, la lumina aia, faceam ceeace, mai tarziu, am aflat ca se cheama "umbre chinezesti". Dar daca nu te-a marcat negativ la naturelu' urban... tot e bine :)

Aida, multumesc. Despre culoarea hartiei, inca experimentez. Azi am mai modificat cate ceva si o sa mai! Sa-mi zici dupa aia, bine? :)

Aida B spunea...

Franta asteapta cu sufletu' la gura, mai ales ca Cecilia cica s-ar marita cu fostu' amant. are nevoie de o veste buna:))

Gabriela Obodariu spunea...

Vad ca lampa ta e fermecata. Tot blogu a luat culoarea de la ea :)

Aida B spunea...

aceeasi observatie ca si mai inainte:
lateralele si banda neagra dintre coloane care maninca practic din text. la mine asa de vede:(
culoarea asta gri e serioasa ca tine:)

Nicu spunea...

Se lucreaza... :)

Gabriela Obodariu spunea...

Opinie de chibitz: mie mi-a placut varianta gri .

Constantin spunea...

Completare, rogu-te.
Lampa nu se punea numai in cui. Se punea si pe masa. Numai asa puteai ceti si face temele pentru scoala.

Anonim spunea...

Acest text mi-a amintit de lampa cu gaz a bunicilor mei, undeva intr-un sat din Bucovina. Am recunoscut acelasi ritual de aprindere a lampii si aceiasi liniste si echilibru pe care ti-l confereau acele vremuri. Privind inapoi, parca nici nu a trecut chiar asa mult timp de atunci, insa, din pacate, viteza cu care se schimba uneori lucrurile ne face sa uitam anumite aspecte atit de interesante ale existentei noastre.

Daniel Nicolaş spunea...

"Tot inainte ca inainte era mai bine",asa spunea cindva socrul meu.Nu am fost niciodata de acord cu el insa deseori ma apuca nostalgia trecutului si-mi vine sa urlu amintindu-mi ca in satul bunicilor am crescut cu ideea ca romanul este cel mai ospitalier om din lume;ca atunci cind cineva are un necaz,toti cei din jur sar sa-l ajute.Unde este claca de alta data........unde s-a dus lumina lampii..........