joi, 1 ianuarie 2009

Art atack

Cum depre revelionul meu (ca si despre sarbatorile astea in integralitatea lor cenusie), nu am ce sa va povestesc, am sa va fac cunostinta cu Nicu Panaitescu cel care, la un moment dat, a vrut sa fie artist.

O vecina de-a mea, printr-o postare a ei, mi-a adus aminte de asta si acest post se dedica ei odata cu florile astea.

„Pentru data viitoare aveti de desenat un mar si-o para!”. Marul n-a fost o problema foarte mare. Para... of... cat chin si cate lacrimi mi s-au intamplat cand a fost sa conturez acea chestie in caietul de desen prin clasa intai! Nu mi-a iesit niciodata. Adica nu mi-a iesit simetrica asa cum vroiam, eu si invatatorul meu, sa fie nenorocitul ala de fruct!
Prin liceu, in orele lungi de matematica sau alte discipline la fel de interesante, am umplut caietele pe care ar fi trebuit sa insir formulele si stiinta pretioasa a profilor mei, cu sute de masini americane (niste Oldsmobile-uri late si greoaie ca in filmele vremii, leganandu-se pe niste suspensii deloc sportive, deci foarte moi). Am desenat in aceleasi caiete femei goale si chiar cupluri iubarete, in pozitii mai mult acrobatice decat firesti, spre suplinirea revistelor de la chiosc, a filmelor si, eventual, a caselor cu felinare rosii care ar fi salvat multi adolescenti, la fel de introvertiti ca si mine, de la intrebari fara raspuns, anxietati fara sfarsit, polutii nocturne si sloboziri manuale. Anyhow, daca masinile mele erau cum erau, futaciosii din caiete cred ca erau penibili, in ciuda parerii unora din colegii care le vedeau. Colegul de clasa si de camera, Dorin Oancea, desena mult mai bine decat mine. De fapt el facea o gramada de chestii mult mai bine decat toti ceilalti si, cum, slava Domnului, invidia nu m-a vizitat niciodata, asta rezulta doar in admiratie. Imi amintesc acum o dansatoare de flamenco cu rochie ampla, brate de zeita arcuite deasupra capului si castagnete intre degete, desenata de Dorin. Era perfecta!
Am mai desenat si in decadele 3 si 4 de varsta, cand am incercat un pic si culoarea. Cateva uleiuri diletante pe panza vandute pe doua, trei sute de lei si, mai pe urma, reproduceri acrilice care se uscau repede si se vindeau si mai repede in magazinul de „quadri e cornice” al lui Beniamino Costa din via Ciciliano, colt cu Casal dei Pazzi, la Roma. Era deja 1997 si, dupa doar doua luni de stat cocosat in fata panzelor 50X70 platite cu doar 40.000 de lire (bani din care imi cumparam vopseluri si pensule) de calabrezul ala zgarcit Beniamino, facandu-mi-se mie dor mare de-ai mei si o sila imensa de pictat strazi medievale, nuduri si Venezii umede, am plecat acasa si, in sfarsit, am inteles si eu ca nu voi fi niciodata un artist!

Doar atat am mai gasit prin casa:
Update (09 Jan. 2008) Am pus mai jos o poza de alaltaieri, nefacuta de mine (nici macar nu eram acolo) a baietelului desenat cand avea 9 ani. Mie mi se pare ca nu s-a schimbat foarte mult :)
































































14 comentarii:

Aida B spunea...

ce surpriza placuta!
ar trebui sa continui...

gabriela spunea...

Am ramas muta...Ceea ce pentru mine e ceva :D

mihai panaitescu spunea...

cei cu ochelarii aia acolo?

mirolara spunea...

cum de ati avut curajul de a renunta definitiv?!... imi place portretul cu baietelul. cine e?

Nicu spunea...

Aida, nu, prea tarziu.

Gabi, speak goddamit! Speak! Say something! :) Multumesc.

Mihai, incercam sa maschez ceramica aia de plastic desenata stramb si colorata prost! :)

PiperPeLimba, nici n-a fost greu. Spuneam de revelatia tarzie a faptului ca nu-s artist. Baietelul ala e comentatorul dinaintea ta pe la 8 - 9 ani. Acum e baiat mare dar nu stie inca sa puna cratime unde trebuie. Sau stie si-i e lene. No offense, Mihai :)

mirolara spunea...

oops!!! :) totusi...definitiv?!

Nicu spunea...

De ce oops!?

mirolara spunea...

oops!....in privinta “baietelului”. De obicei, ma laud ca nu uit un chip... ar fi trebuit sa fac conexiunea. Cred. Memoria mea vizuala imi joaca feste! totusi...definitiv?!

Nicu spunea...

Chipul se schimba cand treci de la copilarie spre prima tinerete (moment cand a ajuns Mihai la tine in studio). Deci nu e vina ta. Dar sa nu vezi identitatea de nasuri intre omu' cu deutschemarks si copil.... asta nu se admite! :))

Cred ca da.

mirolara spunea...

Touche!... si daca mai gasiti prin casa un desen, doua … mai vechi...(sau poate ceva recent) ;)... mai uimiti-ne!

mihai panaitescu spunea...

sau nul intereseaza integritatea limbii romane. none taken.

Anonim spunea...

Saru'mina de vorba buna. Si desenezi mai bine ca mine. Si un cadou: http://www.youtube.com/watch?v=Us-TVg40ExM :)

Anonim spunea...

wow, toate-s misto, dar in special natura moarta din al doilea tablou m-a lasat paf...

La Multi Ani pe anul asta!

mirolara spunea...

...nice!