Imbecilule!

Domnule, ai ramas un inadaptat, un autist patetic! Tot astepti ca bucatile sa cada la loc, fix in pozitiile in care sa redevina intreg si astfel totul sa aiba din nou sens, rost, noima..

De Exorcismo

Locul se cheama Raiut. Cu ţ. Cel care l-a botezat trebuie ca a fost tare fericit pe dealul acela inalt si, in mod sigur, a avut niscai motive sa se simta asa si sa-l alinte in consecinta. Plecase cu intentia sa urce pana-n varf, iar acolo sus sa gaseasca vorbele potrivite cu care sa-ncerce s-o readuca acasa. Unde ar fi putut fi un loc mai potrivit pentru o conversatie atat de importanta? Nu erau singuri, baiatul cel mare, venit de departe, ii insotea si ar fi trebuit sa le fie bine. Ca intr-un raiut, ca intr-un rai mai mic, nu? La vreo cinci sute de metri de varf i-a simtit gheata din suflet. Si-atunci n-a mai putut urca. A stat acolo, in iarba, cu lacrimile-n gat si a privit, pentru vreo jumatate de ora, o adunatura de corbi, croncanitori si negri ca iadul, impotriva carora se incontra un puiandru de uliu. Viteaz, abil, dar singur impotriva a vreo douazeci de uratenii agresive. Au coborat si, pe drumul la vale, a aflat si motivul care-i impietrea inima. Cu nume si prenume.

Raiutul, pentru el, a avut de-atunci un nume tare nepotrivit. Si-a promis ca n-o sa se intoarca niciodata pe acel deal. Cel de l-a botezat avea sigur inima usoara. Iar corbii inca nu invadasera locul innegrindu-l si umplandu-l de croncanituri prevestitoare de moarte.

Mai mult de un an amintirea Raiutului si a acelei zile de sambata a fost chinuitoare. Si atunci si-a spus ca o noua incercare de ajungere in varf ar putea exorciza demonul care nu-i da pace. De data asta a plecat cu altcineva. A fost surprins sa vada ca dealul e, de fapt, foarte frumos, urcusul pana-n varf minunat, orizontul incantator, ulii sunt mari si parca mai multi decat corbii, iar croncaniturile acestora din urma pot chiar sa-i aduca un zambet.

Counter-terrorists win!

Strigatura din titlu este, alaturi de 'Fire in the hole!' si altele asemenea, foarte familiara jucatorilor de Counter Strike si am folosit-o pentru se potriveste de minune cu rezultatul recentului concurs pentru functia de director la BCU. Andrei Plesu ne povesteste despre una din ultimele performante pedeliste in materie de resurse umane cu carnet de partid. La Biblioteca Centrala Universitara. 

Nu-i asa ca te-ai cruci daca nu te-ai fi obisnuit? 

Cred ca Plesu nu s-a gandit, da' poate ca doamna director de la BCU, scolita de SRI si antiterorista priceputa la orisice, e venita pe fonctie cu misia precisa de a-l afla si a-l anihila pe cel care-a dat foc bibliotecii intr-o noapte de decembrie de-acum 21 de ani!

Ca PDL nu va mai castiga alegerile din 2012 este aproape la fel de sigur precum faptul ca iar n-o sa am cu cine vota. Dar daca tot e asa de sigur, mi-ar fi placut sa cred ca vor pierde doar pentru ca Vantu si Voiculescu sunt ofticati, pentru ca trantorii de prin birourile statului sunt nervosi de la salariile micsorate sau pentru ca au fost niste eroi ai masurilor bune, curajoase dar antipopulare. Ei bine, nu doar din aceste motive va pierde PDL, ci, mai ales, din cauza de PSD-izare si ticalosire.

...she gave me a rainbow...

Nimbus

Vatican - can

Voi cu ce va mai hraniti sufletele zilele astea? Nu-mi spuneti de cartile pe care le cititi, de filmele la care va uitati, astea sunt chestii minunate pentru orizontalitatea mintii dar nu rezolva chestii in profunzime si nici nu te inalta. Pentru mine a fost o vreme pentru citit, a mai fost una pentru visat, cateva pentru iubit, iar unele dintre aceste vremi s-au suprapus intre ele pe portiuni mai lungi sau mai scurte. Am incercat de cateva ori sa ma imprietenesc cu Isus dar se vede ca asta nu e o treaba pentru oricine. Am cautat mai tarziu compania unor iluminati transreligiosi seducatori dar a caror iluminare functioneaza cel mult pentru ei insisi si e, cumva, si-o marfa din care scot bani buni. Dupa toate astea ma gasesc in punctul unde nu sunt nici mai destept, nici mai bun si nici mai senin decat eram inainte de toate aceste incercari ratate. Sunt doar mai batran si mai disperat.

Vor fi fiind printre voi oameni religiosi care merg la biserica, pupa icoane, platesc acatiste si astfel sunt impacati cu ei si cu lumea. Ferice de ei, iar daca asta ii fereste macar de depresii inseamna ca institutia bisericii are un rost, macar pentru ei. Ce te faci insa cand deschizi ochii si vezi ca biserica e putreda si ca invatatura originara s-a pierdut undeva intre primul cantat al cocosului si rastignire? Ce faci cand vezi ca mireasa lui Isus s-a transformat intr-o patroana de tractir a carei slutenie nu mai poate fi mascata de straturile suprapuse de sulemeneli? Cand vezi ca, in tara ta, banii crestinilor si ai platitorului de taxe care esti nu merg catre ajutorarea necajitilor ci se zidesc, in fiecare an, intre caramizile a mii de altare prevazute cu turle urate, nu pentru ca cele existente n-ar fi de-ajuns ci doar ca sa asigure locuri de munca absolventilor de teologie, multi dintre ei fii sau nepoti ai altor preoti. Am fost ispitit un timp de gandul gandul convertirii la catolicism doar pentru ca vedeam ca alora le pasa mai mult de misiunea sociala a bisericii lor decat astorlalti. Dar iar deschizi ochii si vezi si-acolo ce nu ti-ai dori sa vezi. Politica si nu credinta, intrigi si nu piosenie, pedofilie si nu dragoste, musamalizarea pacatului si nu penitenta.

Dupa scandalul recent din biserica irlandeza (320 de abuzuri sexuale documentate comise de 46 de preoti), scandal care vine dupa cele mai vechi din America si nu numai, hiena Enrico Lucci (Le Iene Show - Italia1, emisiune TV de lucruri serioase ambalate in umor de calitate pe care o vad mereu cu placere) mi-a amintit, miercurea trecuta, ca celibatul fortat al preotilor catolici e una din cele mai mari tampenii inventate de succesorii lui Petru si ca haina preoteasca nu te face neaparat un om mai bun si mai drept. Mai mult de-atat, chiar nu mai vad vreo diferenta intre rezistenta clerului mioritic la denuntarea preotilor securisti si insistenta “pentenzierilor” de pe langa Sfantul Scaun pentru ascunderea preotilor pedofili de justitia laica.

Bonus o explicatie din interior, de la unul care este recunoscut drept unul din cei mai fini cunoscatori ai diavolului, parintele Gabriele Amorth.

.

Martie 8 si nu mi-am dezmintit proasta crestere nici anul asta. Nu tu flori, nu tu urari de la multi ani. Cu toate astea o urare de viata frumoasa pleaca catre unul din baietii mei, nascut de 8 martie intr-un an in care nu prea se gasea lapte, iar dupa vreo luna si ceva, ala care se mai gasea se zicea ca e iradiat de  la o explozie intamplata la miaza-noapte. Pentru el un cantec care-mi place si sper sa-i placa si lui.

Pentru femeile care m-au iubit pentru un ceas sau pentru zeci de ani, pentru cele care ma iubesc pentru inca o zi sau pentru mai mult de-atat, alt cantec (intamplator furat de la una din ele dar care n-o sa se supere pentru atata lucru). Fara ele mi-ar fi si mai urat.

Si toti de la Darwin ne(-o) tragem

Un domn tanar pe care-l iubesc (pentru artistul din el si pentru mintea-i libera) il aniverseaza cu urari pe Charles Darwin, a carui zi de nastere a fost tocmai azi. Foarte bine. Totul ok si cu faptul ca Vasile e adeptul teoriei susnumitului parinte al evolutionismului. Am incruntat un pic spranceana doar la unele chestii de pe-acolo. Sunt nedumerit si nu stiu daca Vasile mi se adreseaza cand spune:

"creaţioniştii de orice soi sunt retardaţi sau nu s-au documentat." 

Va dati seama ca as fi pus un comentariu da' m-a descurajat Vasile:

"Ba chiar se vor dovedi überdobitoci fiindcã vor lipi comentarii acestui articolaş confundând evoluţia speciilor cu teoria abiogenezei şi combãtând-o pe cea din urmã, cum se întâmplã mereu. Cretinilor."

Acuma, eu stiu ca nu fac parte din tagma celor care cred ca un batran barbos, simultan iubitor si razbunator, a creat universul, pe Vasile si pe mine insumi. In acelasi timp nu pot fi convins nici de Vasile, nici de Darwin si nici de Mendel ca ridicarea mea din spranceana de mai devreme este DOAR rezultatul evolutiei asa cum, mult prea simplificator, ne invata cei pomeniti in opera lor. Nu stiu de ce n-am reusit niciodata sa am certitudini de felul celor pe care le are Vasile. Nici in sens evolutionist nici creationist. Si, in general, in nici un sens. Am acest handicap si poate ca voi fi fiind uberdobitoc. In orice caz, tre' sa fie tare confortabil sa poti spune ca STII! Si dupa ce te-ai convins ca STII sa poti striga ca Vasile:

"...m-am sãturat sã explic troglodiţilor cum funcţioneazã viaţa pe Terra."

Vasile, ia imagineaza-ti tu ce-ar fi fost daca Darwin ar fi spus, cu aceeasi lehamite, acelasi lucru! De unde mai stiai tu totul acuma si pe ce te-ai mai fi bazat cand iti catalogai semenii (ignoranti) drept trogloditi si cretini?

Azi la munca, la tigara de dimineata, in urma observatiei ca una din fetele de la birou arata un pic diferit, s-a facut ceva vorbarie pe tema nedumeririi generale provocata de mecanismul (inexplicabil pentru noi) care face ca problemele lunare si atat de feminine ale colegelor sa ajunga sa se sincronizeze dupa putina vreme de coabitare in acelasi birou. Sunt sigur ca ovulatia si felul cum a venit el insusi pe lume nu mai au secrete pentru Vasile, dar poate ne lamureste cum se petrece aceasta sincronizare dupa doar doua luni de lucrat in acelasi birou. S-a intamplat, invariabil, cu toate doamnele si domnisoarele care au lucrat la noi. Lumineaza-ne, Vasile si, daca reusesti, promit ca peste un an ii spun si eu la multi ani mostenirii lui Darwin!

Nu sariti cu gura pe mine! Nu exclusiv...

Acum cativa ani, in baia unor prieteni care ma gazduiau pentru o noapte, am rasfoit niste reviste, asa-numite, glossy. Erau acolo, asezate intr-un cosulet, spre luminarea stapanilor casei si a musafirilor lor intru frumusetea trupului si arta seductiei. Titluri cunoscute, pentru femei (vreo 3) si pentru barbati (cred ca doar unul). Slabitul si viata sexuala perfecta erau subiectele dominante in continutul foilor care umpleau cosuletul din papura. Sfaturi despre diete infailibile si sfaturi despre dragostea trupeasca. Printre ele, din doua in trei pagini, reclame de cosmetice care te scapa de riduri, de celulita si, in general, de blestemata trecere a timpului care schimba formele si fizionomia femeilor fara noroc si fara bani de reviste si de L’Oreal. N-am gasit nimic mai interesant acolo decat as fi gasit intr-o carte de algebra (urasc matematica).

Mi-am amintit de revistele prietenilor mei zilele trecute cand am constatat, ingrijorat si definitiv, ca multe din cunostintele mele feminine au capatat niste reflexe care ma enerveaza: “Stinge, te rog, lumina aia, stii ca nu ma avantajeaza deloc...” sau “Fuck, nu-mi gasesc ruju’, cum plec eu acum fara?!” (din dormitor pana la masina sunt 20 de metri, pustii zi si noapte, de la masina pana-n bucataria ei alti 20 la fel de pustii) ori “Adica eu infrunt viscolu’ si codu’ portocaliu sa vin la tine, atata amar de drum, si tu nu sari, hulpav, sa-mi sfasii hainele de pe mine?! Nu te mai atrag chiar de loc, nu-i asa? Clar, esti indragostit de alta...”. “Nu-i asa ca am slabit?” sau “Alo, te sun eu inapoi, sunt la coafor.” (cu doua zile in urma era tot acolo pentru un pieptanat profesional, cu alte doua mai devreme tot acolo isi vopsise parul intr-o nuanta ciudata si toate astea doar pentru mine, cum altfel?).

Dar nimic din toate astea nu ma mira mai mult decat faptul ca unele dintre ele par convinse, la modul absolut, ca sexul oral este leacul universal pentru infidelitate, solutia unica pentru a-si pastra barbatul, singurul lucru care poate sa-l fericeasca pe imbecilul care le este sot sau amant. Asa au citit ele in revista de pe noptiera si, daca scrie la revista, atunci asa si este! Ce preludiu, ce mangaieri, care pozitia misionarului?! Nu, domnule, un blow job bine executat poate inlocui toate astea, iar faptul ca ea a fost mereu sau devine, incet, incet, frigida nici nu mai conteaza atata timp cat ala isi vede “visul” cu ochii in fiecare seara. Daca le-ntrebi, spun ca au facut dragoste, ba au avut si nenumarate orgasme, numai ca tu esti prea idiot ca sa-ti dai seama ca orgasmul lor e mai “cerebral” decat al celorlalte!

Ei bine, nu! Cel putin pentru unii dintre noi sexul de calitate, traditional (va mai amintiti, ala cu dansa-ntr-ansa...) e mai bun si mai fidelizant decat orice oral, oricat de complet sau de meserias. Nu suntem puritani si nu sustinem interzicerea prin lege a sexului gurist de orice natura si in oricare sens, e bun si ala in doze moderate, dar, va rog eu, nu uitati de bunele obiceiuri stramosesti si nu le inlocuiti complet cu ce-ati inteles voi de prin reviste sau din nushce filme hardcore. Si poate parea ciudat si foarte lipsit de masculinitate ca un astfel de apel fierbinte sa vina de la un barbat dar, pentru numele lui Eros, o sa-mi dati voie sa fiu si eu un pic “cerebral” si sa zic: Vreau un preludiu adevarat (chiar si cu folosirea intregului aparat buco-maxilo-facial), vreau sa fac amor si sex in acelasi timp, nu sariti cu gura direct la dansa fara sa-i mai dati drumul pana la capat! Mai ales ca, abuzand de una si uitand de cealalta, va puneti in imposibilitatea de a vorbi cu mine, tandru si/sau obscen, iar pentru mine, cerebral cum sunt si cu naturelu’ simtitor, si asta e important.

Vreo cititoare va da, poate, ochii peste cap intrebandu-se “OMG, da’ ce fel de muieri populeaza viata omului astuia?!” De toate felurile. De-aia am si zis mai sus “unele”.  Sunt sigur ca voi sunteti diferite da’ nu strica sa selectati foarte bine ce cititi si vedeti (inclusiv din acest text!) si,  mai ales, fiti “cerebrale” mai intai in procesarea informatiei si in conversatiile cu barbatii vostri!

Sminteala cu pretentii filocalice

Televiziunea nationala i-a acordat, de curand,  spatii foarte generoase in care conferintele omului s-au labartat confortabil, iar cadrele in care conferentiarul isi insotea peroratia grava si fara noima cu gesturi dramatice, alternau cu cele din audienta pestrita, cu pupile extatice si mandibule atarnande.

Trei citate si o ghicitoare: Despre cine vorbim noi aici si la cine se refera acesti oameni?

“Eu il admir... ca actor. ... a iesit din sfera unde este cu adevarat competent, inalt competent. A facut un sindrom de guru. La cat e de inteligent si de angajat spiritual, as fi asteptat sa-l vad mai smerit, mai aproape de discursul unui marturisitor decat de acela al unui ganditor amator. Dar mai e ceva: ...a adoptat o strategie pedagogica riscanta. Cand vrei sa educi pe cineva, nu incepi prin a-l flata. Daca vrei ca cineva sa invete ceva, nu-i spui mereu ca n-are nimic de invatat. Or, el incurajeaza un soi de legendarizare arbitrara a natiunii, din care rezulta ca ea frizeaza desavarsirea. Atunci la ce bun s-o mai dascalesti? Suntem unici, persecutati de tot mapamondul, singurii crestini adevarati, speranta lumii, gloria speciei! Asta e gandire de tip Becali. El n-ar trebui sa faca posibile asemenea analogii.” 

"...este unul dintre pilonii de rezistenta din viata mea si am sa-l respect tot timpul. Ce a facut el este de pus in Rai. Dar mi-am dat seama ca e ceva foarte complicat. Ca si el, eu cred ca arta are ceva spiritual si ca poti sa cureti cu arta. Ma, si noua ni s-au intamplat lucruri! Am simtit asta in spectacole. Chiar coborau ingerii. Era real. Dar asta e ceva atat de personal, e ca un act de dragoste. El a teoretizat totul. De fiecare data cand ii ascult interviurile, pe mine ma sperie. Are atatea citate incat eu nu mai stiu exact cine  ... M-ar bucura foarte tare ca el sa se converteasca inca odata la el insusi. Cinstit? Eu chiar il iubesc... Chiar daca nu sunt de acord cu exprimarea lui de acum, asta n-are nicio legatura cu ce cred eu ca este el. Pentru ca eu chiar cred ca el e altcineva”.

“Eu l-am cunoscut ca pe un om foarte inteligent. Din pacate, a inceput treptat sa se ia prea mult in serios. E periculos cand incepi sa crezi ca faci mai mult decat faci si ca esti mai mult decat esti. A inceput sa investeasca pantomima cu incarcatura filozofica. La inceput ma amuza. Acum ma si enerveaza, ca sare mult peste cal. S-a luat atat de tare in serios. Nu stiu ce se intampla cu el. Chestia aia cu rasul nostru care e de sorginte dacica, cu rasul nostru care e crestin si e diferit de bascalie. Da-o-ncolo… Daca el crede in prostiile astea inseamna ca nu pricepe nimic. Pacat, ca e un om inteligent. Nu e singurul exemplu. De multe ori ai impresia ca unora ar trebui sa li se interzica accesul la biblioteca. Ii sminteste.” 

Cred ca nu e greu de identificat personajul dar, daca aveti indoieli/dificultati, cititi tot ce scrie Vlad Mixich. Parerea mea e mai veche si o stiti de-aici.

-->

Visul lor, cosmarul vostru (Bonus - portret de alegator care hotaraste pentru mine)

Aproape un an de la postul anterior. Nimic n-a fost destul de important intre timp ca sa am curajul sa redeschid pravalia. Chiar daca mi-a fost dor. Nici acum n-am adevaruri noi si importante de transmis si nici vesti zguduitoare. Pentru toate astea aveti cu totii televizoare prevazute cu Razvan Dumitresti si Ciutaci. Vreau doar sa va spun ca mi-e frica. Nu frica din aia tremuranda, cu albire de fata si genunchi nesiguri. E mai mult trista si ingrijorata frica asta a mea. Frica pentru mine si frica pentru voi.

Iata de ce:

Imi imaginez ca, la 6 decembrie, orele 9 PM, exit-poll-urile vor arata ca Geoana este presedintele meu si-al vostru (lucru, in acest moment, perfect plauzibil). Presedinte care ar fi determinant in facerea guvernului, nu dupa vreun proiect politic de-al lui, ci de-al altora cu bani mai multi decat el si care i-au legat deja sforile papusaresti. Presedinte care are multe atribute in mersul justitiei, chiar daca nu pare. Presedinte al carui drum spre Cotroceni a trecut pe la Moscova. Pentru mine e un cosmar. Stiu ca sunt si oameni pentru care nu e deloc asa. Ei sunt de mai multe feluri. Unii sunt militanti PSD care spera la ciolane, oscioare sau doar firimituri. Altii sunt batrani pe care i-a oripilat marinarul ca s-a luat de tatuca Iliescu care, nu-i asa? "le-a dat pamant" si "a facut liniste in tara, omorand la golani".  Da' astia toti cati pot sa fie? Nu cred ca de-ajuns. Mai trebuie. Si poate chiar se vor gasi. Unii care vor vota Geoana si or sa ramana cu nesimtirea de a-si spune "liberali". Altii pe care atat ii duce mintea. Si tot nu cred ca ar face cu unul mai mult de 50% din onoratul electorat. Atunci? Cred ca, daca e ca Geoana sa se aleaga, va datora victoria unei alte categorii care poate inclina balanta in mod hotarator: Masochistii! Daca o sa fiti atenti veti observa ca astia petrec ceva mai mult timp in cabina de vot decat voi. Acolo,  dupa perdeluta si inainte de gestul erotic al aplicarii stampilei in patratelul cu trandafiri, au fantezii indelungi si care, ulterior, vor deveni recurente. Cercetatorii britanici au stabilit ca, in marea lor majoritate, votantii de acest tip traiesc in cabina un fel de realitate virtuala pe urmatorul sablon: Gasca mafiota sustinatoare a "prostanacului" (oligarhi, proprietari de trusturi media, politicieni de doi lei, jurnalisti de mai putin de-atat), in mod colectiv si ranjind patrician, ii dezbraca-n curu' gol, le pune botnita, leaga hatzuri de ea, ii incaleca si ii penetreaza cu brutalitate. Toti deodata si care pe unde-apuca. Nici nu e nevoie sa le scoata botnita pentru ca, in visele lor, cu accesoriile potrivite si cu Geoana presedinte, totul devine mai usor si mai alunecos (vezi foto). Si poate ca unii dintre acesti nefericiti nici n-au parte de vreo urma de orgasm decat daca isi forteaza imaginatia dincolo de limita si vizualizeaza, cu ochii inchisi si gemand usor, transmisia live a scenei hard pe sticla televizorului cu burtiera galbena si lata pe care scrie, mare si negru: BREAKING NEWS: DICTATORUL A CAZUT! Aceeasi cercetatori (sau poate altii) spun ca, in conditiile in care, la 6 decembrie, se va crea la urne o masa critica de masochisti, scena se va muta, cu siguranta, din virtual in realitatea cea mai reala. Si-atunci, pa langa ei, masochistii, eu si cu tine vom avea parte de perversiuni repetate si prelungite fara sa fi visat vreodata la asa ceva.

Live, readin' and watchin'

Evidentza faptului ca nu mai am nimic de spus/scris nu mai trebuie demonstrata ca de-aia-i evidentza. Bucurie am insa a va spune ca inca mai citesc bloguri, iar din aceasta curajoasa intreprindere a mea se iveste uneori indemnul de a va spune si voua, din cand in cand, ce mi-a mai placut.

1. Daca va intrebati cum de a ajuns sistemul sanitar in situatia de a omora oameni ca si cum asta ar fi adevarata lui menire, cititi ce scrie Peculiara care, in ciuda a ce spune acolo si spre lauda ei, inca mai crede ca "life is dandy". E revolta sincera a unei studente la medicina pe care ar trebui s-o citeasca toti "bine intentionatii" care de ani multi reformeaza sistemul pana in punctul in care il transforma in gulag. Articolul se cheama "De ce omoara doctorii oameni", iar tie iti vine sa te intrebi, ca si unul din comentatorii articolului: "De ce nu omoara oamenii doctori?!"

2. Mi-a placut mai ieri sa-l ascult pe Eckhart Tolle invatandu-ma unde sa ma caut si cum sa fac sa-mi fie mai bine. Si l-am cam crezut. Gasiti o parte din invatatura la Google Video unde m-am dus trimis de Mihai caruia ii multumesc.

TT

Maiorul TT s-a nascut pe langa Zlatna acum vreo 60 de ani. In ultima decada de viata a Ceausescului era, spre deosebire de cei 60de procente „elemente mucitoresti” obligatorii din armata, unul din ofiterii care facusera liceu militar, scoala militara de ofiteri si academia militara si se specializase in chestii care fac mult rau: arme chimice si treburi incendiare. Lucra atunci pe la o unitate militara de pe Valea Buzaului. O ducea bine maiorul TT, castiga aproape sapte mii de lei pe luna si se apropia si de zece mii cand avea aplicatii si alte daraveli cazone mai solicitante.
Pe la mijlocul anilor 80 se afla la Urziceni unde, la camera de oaspeti a armatei, era cazata si o trupa de televiziune. Din cei aflati acolo, pe langa regizor, cameramani si altii, maiorul TT si-i aminteste pe Stefan Iordache si Ernest Maftei. Intr-una din seri gasca isi invita gazda, adica pe TT, la "Ciocarlia". Stia ca Ciocarlia era o carciuma infecta si s-a mirat foarte tare ca niste oameni asa de subtiri merg sa manance si sa bea tocmai acolo. Avea sa descopere in aceeasi seara niste incaperi si intrari separate pentru oameni deosebiti (militieni, activisti de partid si altii la fel). Alta viata, alta Ciocarlie! Discret, curat, carpetat. Cognac frantuzesc, whisky, Pepsi Cola. Gagici. Pe la mijlocul petrecerii, regizorul isi declara intentia de a realiza un film de televiziune in care va preaslavi tineretea revolutionara a tovarasului si a tovarasei Ceausescu. Maiorul TT, vazand moaca grava si formularile foarte respectuoase ale lingaului, n-are ce face si spune: „Domnilor, nu v-ati saturat sa schimonositi istoria poporului vostru prin falsificarea faptelor si nefaptelor acestor doi oameni?!” In cateva secunde lumea dimprejur s-a imputinat drastic, iar a doua zi maiorul TT era in camasa de forta la spitalul 9. De acolo l-au mutat intr-o rezerva a spitalului militar unde l-au adus rapid in stare vegetala. O secretara din ministerul sanatatii pe care familia o cunostea a fost salvarea. A fost, dupa un timp si cu ajutorul acelei femei, retransferat la spitalul 9 unde un doctor de treaba, cu origini italiene dupa nume, l-a repus oarecum in functiune. La catva timp, cand a spus unora din fostii camarazi ca ar vrea sa ceara reprimirea in armata, acestia i-au reconfirmat ca e nebun si l-au sfatuit sa nu se mai gandeasca la asta si sa se multumeasca cu norocul de a fi ramas viu.
Mai tarziu, in decembrie 89, maiorul TT cu imputernicire de la oamenii din satul in care locuia si care-l cunosteau, avea sa inlocuiasca, pentru foarte scurta vreme pe seful FSN din comuna - primarul comunist de pana atunci. A organizat lucrurile serios si militareste. Ochiul si mintea lui de catana educata aveau sa vada multe lucruri in lumina lor adevarata. Incendiul nocturn, fals dar foarte bine realizat vizual, din padurea de deasupra unitatii militare de la Unguriu, tuburile de cartus neinscriptionate gasite in locul de unde se trasese fara motiv cu o seara in urma, doamna ofiter de securitate care sofa una din masinile care faceau 8 – 10 curse pe zi intre Buzau si Parscov (masini cu numere de inmatriculare notate constiincios de tinerii sateni din subordinea maiorului TT) si care doamna, la fiecare cursa, aproviziona garzile patriotice inarmate de pe la raspantii cu stiri proaspete despre teroristii care se apropie (!), pe toate le-a vazut si le-a interpretat in cheie militara maiorul TT. Asta n-a convenit celor care inventau teroristi, carora nu le pasa cata lume moare inutil (cu cat mai multi, cu atat mai bine!) si care regizau lucrurile spre luarea puterii atat local cat si la Bucuresti. Fostul primar care dovedise cu varf si indesat in orele si zilele trecute ca isi doreste pentru el si-ai lui puterea locala, l-a omenit intr-o dimineata cu o cafea XXL. Dupa cateva minute rauri de transpiratie rece si dorinta de a ucide au pus stapanire pe trupul si mintea maiorului TT. Educatia din scoala despre chimicale, halucinogene si alte delicatese l-a oprit sa apese tragaciul. S-a ascuns in casa, iar cand a simtit ca iesirea afara nu mai constituie un pericol s-a dus si a demisionat din functia, oricum provizorie, de sef FSN pe comuna lui. Maiorul TT isi cultiva acum gradina, necazurile nu l-au acrit cu toate ca, probabil, regreta putin ca si-a incheiat cariera militara mult prea devreme, intr-o tara anormala si sub niste vremi ticaloase.

Art atack

Cum depre revelionul meu (ca si despre sarbatorile astea in integralitatea lor cenusie), nu am ce sa va povestesc, am sa va fac cunostinta cu Nicu Panaitescu cel care, la un moment dat, a vrut sa fie artist.

O vecina de-a mea, printr-o postare a ei, mi-a adus aminte de asta si acest post se dedica ei odata cu florile astea.

„Pentru data viitoare aveti de desenat un mar si-o para!”. Marul n-a fost o problema foarte mare. Para... of... cat chin si cate lacrimi mi s-au intamplat cand a fost sa conturez acea chestie in caietul de desen prin clasa intai! Nu mi-a iesit niciodata. Adica nu mi-a iesit simetrica asa cum vroiam, eu si invatatorul meu, sa fie nenorocitul ala de fruct!
Prin liceu, in orele lungi de matematica sau alte discipline la fel de interesante, am umplut caietele pe care ar fi trebuit sa insir formulele si stiinta pretioasa a profilor mei, cu sute de masini americane (niste Oldsmobile-uri late si greoaie ca in filmele vremii, leganandu-se pe niste suspensii deloc sportive, deci foarte moi). Am desenat in aceleasi caiete femei goale si chiar cupluri iubarete, in pozitii mai mult acrobatice decat firesti, spre suplinirea revistelor de la chiosc, a filmelor si, eventual, a caselor cu felinare rosii care ar fi salvat multi adolescenti, la fel de introvertiti ca si mine, de la intrebari fara raspuns, anxietati fara sfarsit, polutii nocturne si sloboziri manuale. Anyhow, daca masinile mele erau cum erau, futaciosii din caiete cred ca erau penibili, in ciuda parerii unora din colegii care le vedeau. Colegul de clasa si de camera, Dorin Oancea, desena mult mai bine decat mine. De fapt el facea o gramada de chestii mult mai bine decat toti ceilalti si, cum, slava Domnului, invidia nu m-a vizitat niciodata, asta rezulta doar in admiratie. Imi amintesc acum o dansatoare de flamenco cu rochie ampla, brate de zeita arcuite deasupra capului si castagnete intre degete, desenata de Dorin. Era perfecta!
Am mai desenat si in decadele 3 si 4 de varsta, cand am incercat un pic si culoarea. Cateva uleiuri diletante pe panza vandute pe doua, trei sute de lei si, mai pe urma, reproduceri acrilice care se uscau repede si se vindeau si mai repede in magazinul de „quadri e cornice” al lui Beniamino Costa din via Ciciliano, colt cu Casal dei Pazzi, la Roma. Era deja 1997 si, dupa doar doua luni de stat cocosat in fata panzelor 50X70 platite cu doar 40.000 de lire (bani din care imi cumparam vopseluri si pensule) de calabrezul ala zgarcit Beniamino, facandu-mi-se mie dor mare de-ai mei si o sila imensa de pictat strazi medievale, nuduri si Venezii umede, am plecat acasa si, in sfarsit, am inteles si eu ca nu voi fi niciodata un artist!

Doar atat am mai gasit prin casa:
Update (09 Jan. 2008) Am pus mai jos o poza de alaltaieri, nefacuta de mine (nici macar nu eram acolo) a baietelului desenat cand avea 9 ani. Mie mi se pare ca nu s-a schimbat foarte mult :)