sâmbătă, 17 noiembrie 2007

Alegator sau complice?

Am avut un fel de “minirevelatie” (exista asa ceva?) acum juma’ de ora in timp ce scriam un comentariu la un articol al Silviei Vranceanu din Ziarul de Vrancea. Odata cu “revelatia” am avut si o strangere de inima, la propriu. Iata:
***
In mintea mea coexista doua convingeri care, pana adineauri, n-au dat semne de vreun conflict. Dintr-o data cele doua convingeri, cuminti pana atunci, se observa una pe cealalta si incearca, mai intai civilizat dar cu nervozitate crescanda, sa se elimine reciproc.
*
Convingerea nr. 1: Democratia romaneasca este o democratie mimata de establishment cu complicitatea, mai degraba inconstienta, a boborului elector. Aceasta democratie falsa este, dupa dictatura, mediul cel mai propice pentru oamenii sistemului in zbaterea lor zilnica spre inavutire, spoliere a averii publice si mentinerea in ignoranta si saracie lucie a alegatorilor. Orice incercare, a oricui, de asanare a sistemului prin legi si parchete anticoruptie, sisteme de vot mai eficiente, condamnari ale comunismului sau politiei politice, este si va fi, imediat si invariabil, urmata de reactii de aparare ale sistemului prin contraatacuri fatise si nerusinate. Asa a fost cu fluieraturile peremiste la raportul Tismaneanu citit in parlament de presedinte, asa a fost cu votul masiv de suspendare a aceluiasi, asa a fost indepartata Monica Macovei, asa este cu numirea lui Chiuariu in locul ei si cu misiunea evidenta care i s-a incredintat, asa se schimba codurile penale si de procedura penala in sensul apararii ticalosilor si impiedicarii procurorilor de a-i incrimina. Si tot pe aceasta linie este atacat ambasadorul Taubman dupa ce si-a exprimat ingrijorarea in legatura cu mersul acestor lucruri. (Btw, Taubman vorbea unei adunari prilejuite de nushce bilant al activitatii unei organizatii americane (USAID) care a facut ceva treaba pe-aici cu bani americani. Omul vorbea deci societatii romanesti, despre societatea romaneasca. O societate careia si el, cetatean si contribuabil american, ii daduse niste gologani ca sa fie mai desteapta si tocmai observa ca investitia lui este cam neprofitabila).
In concluzie, sistemul ticalosit se perpetueaza si se apara prin toate mijloacele. Ca o specie de “cosa nostra” care, la noi, este chiar sistemul/statul insusi, spre deosebire de modelul sicilian, paralel cu statul si pe care doar il infiltreaza cu oameni de-ai lor in puncte esentiale.
*
Convingerea nr. 2: Exercitarea dreptului de vot este, cumva, o obligatie, daca iti pasa de calitatea lumii in care traiesti si de calitatea oamenilor care decid ce se face cu banii pe care ii platesti statului sub forma de impozite si taxe. Cei care nu merg la vot nu conteaza, pentru ca cele de mai sus le sunt indiferente.

Ei bine, m-am trezit gandindu-ma la complicitatea de care vorbeam la punctul 1. Complicitatea inconstienta a celor care voteaza cu ticalosii care hotarasc. Si m-am speriat ca, mergand la vot cu constiinciozitate si cu iluzia(?) ca votul meu chiar conteaza, sunt si eu complice si nu fac decat sa-i ajut pe nenorociti sa continue in furaciune si ticalosie. Am eu o relatie dupa tiparul psihologic "victima-asasin" cu asupritorii mei? Am continuat facand scenarii si mi-am imaginat absurd ca, la un moment dat, nimeni nu merge la vot. Ce s-ar intampla? Ar fi oare acela mult asteptatul si discutatul moment de reformare a clasei politice? Nu stiu. Dar ar merita incercat.
***
Sa ma duc la vot… sa nu ma duc…? Pana spre 25 noiembrie astept, dragii mei cititori, sa ma ajutati sa ies din aceasta dilema si, eventual, sa reconciliez cele doua convingeri care, intre timp, au ajuns la violente si isi cauta avocati pentru tribunal. Un tribunal american, desigur.

8 comentarii:

mesajinsticla spunea...

“The best argument against democracy is a five minute conversation with the average voter”. Churchill dixit, not me. :)
Inteleg dilemele tale. Dar vin, scuza-ma,din faptul ca tu confunzi datoria ta de cetatean doar cu exercitarea dreptului de vot. Care e importanta, dar nu suficienta pentru a fi cu adevarat un cetatean.
Mi-a placut ce a zis Taubman, "democracy is a full time job". Asta ar insemna mult mai multe din partea cetatenilor care suntem. Dar ar fi prea multe de spus pentru un comment.
Anyway, daca vrem ca lucrurile sa mearga mai bine, nu abtinerea de la vot e solutia, ci o asumare a conditiei de cetatean. Ceea ce e mult, mult mai greu. Si pe asta mizeaza si ei.

Constantin spunea...

INULITATEA = aceasta este convingerea mea. Dupa 18 de democratie m-am convins ca nu mai pot avea incredere in cineva ( dintre politicieni).
Votul = incredere. Or aceasta din urma fiind inselata concluzia vine de la sine.

Anca Pol spunea...

Oh boy...

http://www.catavencu.ro/la_zi/din_editia_print/ancheta_parlamentul_le_plateste_chiria_in_bucuresti_parlamentarilor_care_au_case_in_bucuresti.html

"Andrian Sirojea Mihei – deputat PNL de Constanta

Reporter: Unde locuiti in Bucuresti?
A.M.: Pe Calea Dorobanti.
Rep.: La nr. 134, in apartamentul proprietate personala?
A.M.: Da, da…
Rep.: Si ce faceti cu suma de 25 de milioane pe care o cereti de la Parlament pentru chirie?
A.M.: Ceea ce fac si ceilalti deputati si senatori.
Rep.: Pai, ce fac ceilalti? In declaratie va asumati faptul ca platiti chirie. Ce faceti cu banii?
A.M.: V-am zis ce fac cu banii aceia: ce fac si ceilalti deputati."

Nicu Panaitescu spunea...

Of, iata cum devin oamenii extremisti! Vorbesc serios... Pai daca eu, moderat fiind (imi place sa cred) ma gandesc ca ultima solutie nu este vreun model de vot uninominal ci "votul prin eliminare"! Nu cu buletinul ci cu bazooka! Care scapa inseamna ca merita sa fie deputat sau senator. Dl.Andrian Sirojea Mihei, Olguta peremista si toti cei care au raspuns Catavencului, sigur n-ar mai fi reprezentantii mei intr-o viitoare legislatura!
Exagerez, desigur. Dar daca, intr-o zi, imi sare o doaga? Adica inca una... S-a mai vazut...

mesajinsticla spunea...

Ca sa fac pe avocatul diavolului, de dragul dezbaterii, am si eu o intrebare. Credeti ca parlamentarii astia sunt asa, niste exceptii? Ca restul romanilor care-i tot dispretuiesc sunt cetateni exemplari? Ca chiulul, superficialitatea, nesimtirea sunt complet absente de la noi, astia, poporul?
Pentru ca daca nu, bazooka nu e suficienta. Poate un harakiri national. :)

Nicu Panaitescu spunea...

Boborul neparlamentar daca e chiulangiu n-are decat sa moara de foame. Sau sa putrezeasca intre gunoaie. Noi vorbim aici de nesimtitii care fura de la boborul care sunt eu si, daca-i intreaba cineva raspund ca cei din ancheta de care zicea Anca. Citez:

Pascu de la PC: "asta e problema mea, nu va priveste pe dumneavoastra unde stau eu."

Olguta de la PRM: "e problema mea unde locuiesc".

Lupoi de la PNL: "Deci nu faceti cu mine anchete la telefon, m-ati inteles?"

Si cica au dat declaratii pe proprie raspundere. Care raspundere? Cum se pedepseste falsul in astfel de declaratii? Pai nu se pedepseste!

mesajinsticla spunea...

Mda,cam ai dreptate.

koma spunea...

sustin si eu obligativitatea, cel putin morala a prezentei la vot. insa numai completata cu adaugarea casutei goale, indicatorul cel mai corect al neincrederii in oferta politica a momentului.