Srbija

Cand am plecat spre America, (fara sa ajung vreodata acolo), proiectul meu de calatorie trecea prin Iugoslavia. Era prima mea calatorie dincolo de hotarele Romaniei, iar Iugoslavia era singurul culoar terestru catre viza americana. Aveam 25 de ani si o mare dorinta de a scapa de tara mea blestemata. Mai blestemata atunci decat acum. Ce-am gasit dincolo de Dunare, la Belgrad, la Sarajevo sau la Dubrovnik mi-a placut foarte tare. Incepand cu chioscurile de ziare unde gaseai reviste cu coperti multicolore si tigari americane, trecand peste vitrinele magazinelor si casele frumoase care se construiau, si pana la pamantul necolectivizat si lucrat cu tractoare proprietatea taranilor-fermieri si nu ale vreunui colhoz. Totul era foarte diferit de cenusiul de acasa. Tito murise de exact 10 ani si, cat traise, lasase oamenilor cel putin libertate de miscare, de a munci in Germania sau Suedia si de a se intoarce cu niscai bani din care sa-si cumpere acele tractoare si sa construiasca frumos. Oamenii erau mai senini si mai optimisti decat acasa la mine. Eu insami eram, dintr-o data, mai senin. Cred ca cele 14 zile cat a durat sejurul am baut doar Coca Cola si ceva bere Tuborg. Aceste lucruri, atat de banale acum, ca si faptul ca vedeai jeans in vitrine, erau pentru noi chestii literalmente din alta lume. In tara pe care o lasasem in urma puteai sa vezi aceste „delicii” in asa-numitele „shopuri” ascunse prin holurile hotelurilor si de unde puteau cumpara doar cei care detineau legal valuta forte. Adica strainii si cativa romani care muncisera pe santierele din Libia sau Iraq.

Am mers din nou, cam pe acelasi traseu, dupa ce Iugoslavia se rupsese in cele cinci bucati (in prezent sase), la cateva saptamani dupa ce avioanele NATO facusera ceva treaba pe-acolo. Am vazut cladiri inalte din Belgrad partial daramate si arse, poduri rupte si contorsionate de bombele pacificatoare, case noi din Bosnia slutite de gloante, arse si abandonate, podul stravechi de la Mostar distrus, panouri cu fotografii de oameni ucisi la Dubrovnik si mai multi militari decat civili pe strazile si in cafenelele din Sarajevo. Multe uniforme americane dar si italiene sau ale altor natii. Sarbii, care in urma cu 15 ani erau senini si optimisti, erau acum posomorati, suspiciosi (patrule inarmate ma cautau de arme in portbagaj la fiecare 20 de kilometri), vindeau benzina pe marginea drumului in bidoane de plastic si ma certau cu blandete pentru ca i-am ajutat, chiar si indirect, pe americani sa-i bata.

Astazi, privind de la distanta, vad o Serbie rupta din nou intre alternative sfasietoare si incertitudini. Vointa albanezilor si a vestului de a vedea Kosovo rupt si, probabil, alipit Albaniei se contrapune sentimentului sarbilor de pierdere ireparabila. Kosovo contine, pe langa putinii sarbi ramasi, vechi manastiri sarbesti cu calugarii pravoslavnici aferenti, contine Kosovo Polije cu batalia de unde sarbii isi revendica identitatea si dainuirea istorica chiar daca au fost batuti de turci. Pe de alta parte, exista, desigur, o mare parte din populatie care ar fi dispusa sa renunte la Kosovo de dragul europenizarii Serbiei si a avantajelor decurgand de acolo. Cred ca alegerile prezidentiale care opun in turul al doilea un nationalist pro rus unui moderat vor hotara in mare parte ce se va intampla in Serbia si in Balcani in viitor. Europa constientizeaza cumva asta dar reactioneaza stangaci si tarziu incercand sa cumpere voturi pentru Tadici cu desfiintarea vizelor si alte dulcegarii. De ce nu s-au gandit mai devreme? De ce n-au miscat un deget macar inainte de turul intai? De idioti! Pentru ca Uniunea nu are o politica externa coerenta si nu va avea una multa vreme de aici incolo. Uniunea a populat Bruxellesul, Strassbourgul si alte locuri frumoase cu foarte multi functionari pe care ii plateste cu bani multi si care invart hartii, scormonesc indelung dupa paragrafe in stufarisul legislativ european sufocant, discuta principii si socializeaza pe la sindrofii. Cand vine vremea deciziilor importante (tratate constitutionale sau butoaie cu pulbere balcanice), este impotenta si se pierde in detalii. M-as bucura foarte tare daca vointa majoritara din Uniune in favoarea independentei Kosovo s-ar dovedi una inteleapta si ar duce la liniste mai multa in Balcanii de vest. Dar ma tem ca, daca aceasta decizie nu va fi insotita de o politica accelerata de integrare a Serbiei (odata cu Croatia), nationalismul sarb, care nu este mort, impreuna cu ceva sprijin rusesc, poate inca sa provoace multa tulburare si suferinta in regiune. Iar pe alde Karadjici si Mladici vor putea sa-i incatuseze si sa-i pedepseasca mai usor dupa o eventuala aderare a Serbiei. Altfel cei doi si cei care-i divinizeaza, de-abia asteapta sa iasa din adaposturi si sa faca ce stiu ei cel mai bine. Ruperea Republicii Srpska din Bosnia ar fi raul cel mai mic si doar un posibil inceput pentru alte grozavii. Iar jocurile le-ar face tot americanii si rusii (cu alt raport de putere decat acum 9 ani) peste capul unei Europe infantile, anemice si dezbinate si peste suferinta unor oameni, mai mult, mai putin sau deloc vinovati de nationalisme si ignorante istorice.

Luand-o foarte personal, ma intreb daca, la vara, cand multe din necunoscutele de acum se vor fi clarificat poate, in bine sau in rau, voi putea sa ma tin de planul meu de calarie catre sud-vest, a carui prim segment este prin Serbia catre coasta Adriaticii intre Kotor si Split, de unde un ferry ma trece garla spre Ancona. Si n-as vrea sa schimb asta, fie si doar pentru a vedea din nou fetzele sarbilor. De parca as putea sa citesc viitorul pe acele fetze...