luni, 20 august 2007

Ponte Vecchio peste Bug

Amintiri personale: Tigancile din Tuileries, cu fuste lungi dar nu din cele colorate strident, care te intreaba “spik inglish?” dupa care iti intind un carton pe care sta scris in frantuzeste cum este ea din Bosnia si refugiata din calea razboiului si cat de mare nevoie are de ajutorul tau, turist imbuibat care esti. Cand le vorbesti romaneste zambesc trist si-ti cer o tigara. Nu mai sunt de la Sarajevo ci din Valcea si-ti povestesc cat de grea e viata la Paris.

Alte tiganci la Firenze, de data asta cu rochii multicolore, zornaind doua monezi in pahare din plastic la un centimetru de nasul agasat al turistilor de orice natie si la trei metri de carabinierul neputincios. Le-am spus ca deranjeaza si ele mi-au zis ca-s hapsan…

Stire: O grupare de care n-a auzit nimeni in Italia a revendicat incendierea copiilor tigani de la Livorno.

Aceasta grupare poate sa existe sau nu, poate sa fie compusa din unul sau doi descreierati sau poate sa fie o miscare “cu viitor” si cu perspective de a atinge anvergura si magnitudinea pe care au avut-o la un moment dat sangeroasele “Brigate Rosse” (mutatis mutandis).
Reflectii: Nu stiu cati dintre noi se pot lauda ca diavolul nu le-a dat niciodata tarcoale. Ca n-a incercat sa ne sminteasca creierele, ziua pe lumina sau noaptile cand nu puteam dormi, in perioadele cand ceva sau cineva ne agasa, nu ne lasa sa traim asa cum vroiam… Si cum il rugam pe Dumnezeu sa ne dea gandul cel bun si sa ne arate calea. Iar Dumnezeu parea absent. Cred ca, totusi, era cu noi atata vreme cat am depasit momentele fara consecinte.
Se pare ca diavolul a invins inca odata, acolo in Toscana, asa cum invinge de fiecare data, oriunde in lume, cand se intampla grozavii din aceeasi categorie. E un diavol las, asta de la Livorno, daca a ales sa-si porneasca victimele posedate impotriva unor copii.
Ultimatumul acelei grupari este ca, pana la mijlocul lui septembrie, tiganii sa paraseasca Italia. Altfel vor continua cu atacuri de felul celui livornez. Hai sa ne imaginam ca treaba e serioasa. Presupunand ca unii dintre nomazi chiar s-ar speria si ar vrea sa plece, ma intreb cati tigani au aflat de acest ultimatum,. Cati dintre ei citesc ziare, se uita la televiziunile locale (si inteleg ce se vorbeste) si cati gasesc informatia pe internet.


Aberatie: Inainte de orice fel de integrare tiganii ar trebui, mai intai, alfabetizati si conectati la internet cu acces doar catre paginile in care se vorbeste despre gandurile celorlalti in ceea ce ii priveste. De exemplu reactiile cititorilor la articolele de presa in care se vorbeste despre tigani infractori. Acolo referirile la Antonescu si la apa Bugului sunt printre cele mai blande. Lectura obligatorie. Poate ca ei nici nu stiu ca deranjeaza… V-am zis ca aberez.


Reflectii reloaded: Somnul ratiunii este lipsa de Dumnezeu. Pe modelul vaselor comunicante monstrii umplu locul gol. Ei nu se nasc atunci cand ratiunea doarme. Ei sunt deja meseriasi batrani si doar se trezesc. Proaspeti si pusi pe treaba. For the night shift...
*********************************************************************************
Foto1 ASmallerBang :)
Foto2 Luiza Puiu (doar 18 ani si ce fotografii!!!)

3 comentarii:

Anonim spunea...

Cred ca marea problema pleaca de la generalizarile pe care le facem extrem de usor. Si ajungem astfel la o vina colectiva. Pentru tot ceea ce fac cu caracter antisocial, exista pedepse sau remedii, dar ele se aplica indivizilor, nu etniei.
Cand incepi sa vezi o vina colectiva, nu mai e decat un pas pana la solutii extreme de genul celor "propuse" de extremistii aia. Sa-i izolam, sa-i alungam... si nici nu vreau sa scriu si altceva.
Bun, si dupa rromi, cine urmeaza. Cine o sa ne mai deranjeze? Blonzii? Cei cu ochii albastri? Romanii? Rusii? Moldovenii?
Ma sperie gandul ca suntem condamnati sa repetam istoria.

Anonim spunea...

Imi amintesc un episod din copilarie,aveam vreo 6 ani, la tara. Terorizata de amenintarile bunicii - "daca nu esti cuminte, chem tiganca si te baga in sac"- intr-o zi s-a produs inevitabilul. O tiganca cu fuste inflorate, cozi lungi, unsuroase si piele tuciurie mi-a iesit in cale, pe cand ma jucam in strada cu cainele familiei. M-am simtit in legitima aparare atunci cand, din reflex, am asmutit cainele pe ea. Si am fugit.
Mult timp dupa ce am lasat in urma vacarmul care a urmat - tipete, latraturi- am avut o constiinta grea ca o piatra de rau. Uneori si acum ma mai simt vinovata pentru acel episod petrecut la varsta cand balaurii locuiesc sub pat sau in dulapul din camera mare.
A fost prima remuscare din viata mea, cel putin prima pe care mi-o amintesc. Si, sper, inceputul unei schimbari care nu s-a sfarsit nici azi.

Nicu spunea...

Gabi, pentru pedepse si remedii aplicate indivizilor ne trebuie un sistem functional de aplicare a regulilor. Incepand cu politisti cu scoala care sa nu zica "ce vrei sa le fac dom'le, nu vezi ca-s tigani?!"

FreeMind, se spune ca unele mituri vin din experiente reale. Poate ca, intr-adevar, printre gaini si alte lucruri necesare, mai furau si cate-un copil. Tu ai fost norocoasa cu cainele ala... :)
Lasand gluma la o parte, faptul ca ti-a parut rau de biata femeie, demonstreaza ca nu chiar totul vine din educatie. O mare parte din caracter vine din sufletul existent in tine de la facere...
Exemplu: Mila de animalele batute, in special cele de povara (boi, cai) o am de cand ma stiu. Nu putem vorbi de educatie la stadiul ala. Cel care rupe calul in bataie cu lopata pentru ca nu mai poate trage sau nu poate alerga cat ar vrea stapanul nu cred ca a avut compasiune vreodata.