Alegator sau complice?

Am avut un fel de “minirevelatie” (exista asa ceva?) acum juma’ de ora in timp ce scriam un comentariu la un articol al Silviei Vranceanu din Ziarul de Vrancea. Odata cu “revelatia” am avut si o strangere de inima, la propriu. Iata:

***
In mintea mea coexista doua convingeri care, pana adineauri, n-au dat semne de vreun conflict. Dintr-o data cele doua convingeri, cuminti pana atunci, se observa una pe cealalta si incearca, mai intai civilizat dar cu nervozitate crescanda, sa se elimine reciproc.

*
Convingerea nr. 1: Democratia romaneasca este o democratie mimata de establishment cu complicitatea, mai degraba inconstienta, a boborului elector. Aceasta democratie falsa este, dupa dictatura, mediul cel mai propice pentru oamenii sistemului in zbaterea lor zilnica spre inavutire, spoliere a averii publice si mentinerea in ignoranta si saracie lucie a alegatorilor. Orice incercare, a oricui, de asanare a sistemului prin legi si parchete anticoruptie, sisteme de vot mai eficiente, condamnari ale comunismului sau politiei politice, este si va fi, imediat si invariabil, urmata de reactii de aparare ale sistemului prin contraatacuri fatise si nerusinate. Asa a fost cu fluieraturile peremiste la raportul Tismaneanu citit in parlament de presedinte, asa a fost cu votul masiv de suspendare a aceluiasi, asa a fost indepartata Monica Macovei, asa este cu numirea lui Chiuariu in locul ei si cu misiunea evidenta care i s-a incredintat, asa se schimba codurile penale si de procedura penala in sensul apararii ticalosilor si impiedicarii procurorilor de a-i incrimina. Si tot pe aceasta linie este atacat ambasadorul Taubman dupa ce si-a exprimat ingrijorarea in legatura cu mersul acestor lucruri. (Btw, Taubman vorbea unei adunari prilejuite de nushce bilant al activitatii unei organizatii americane (USAID) care a facut ceva treaba pe-aici cu bani americani. Omul vorbea deci societatii romanesti, despre societatea romaneasca. O societate careia si el, cetatean si contribuabil american, ii daduse niste gologani ca sa fie mai desteapta si tocmai observa ca investitia lui este cam neprofitabila).
In concluzie, sistemul ticalosit se perpetueaza si se apara prin toate mijloacele. Ca o specie de “cosa nostra” care, la noi, este chiar sistemul/statul insusi, spre deosebire de modelul sicilian, paralel cu statul si pe care doar il infiltreaza cu oameni de-ai lor in puncte esentiale.
*
Convingerea nr. 2: Exercitarea dreptului de vot este, cumva, o obligatie, daca iti pasa de calitatea lumii in care traiesti si de calitatea oamenilor care decid ce se face cu banii pe care ii platesti statului sub forma de impozite si taxe. Cei care nu merg la vot nu conteaza, pentru ca cele de mai sus le sunt indiferente.

Ei bine, m-am trezit gandindu-ma la complicitatea de care vorbeam la punctul 1. Complicitatea inconstienta a celor care voteaza cu ticalosii care hotarasc. Si m-am speriat ca, mergand la vot cu constiinciozitate si cu iluzia(?) ca votul meu chiar conteaza, sunt si eu complice si nu fac decat sa-i ajut pe nenorociti sa continue in furaciune si ticalosie. Am eu o relatie dupa tiparul psihologic "victima-asasin" cu asupritorii mei? Am continuat facand scenarii si mi-am imaginat absurd ca, la un moment dat, nimeni nu merge la vot. Ce s-ar intampla? Ar fi oare acela mult asteptatul si discutatul moment de reformare a clasei politice? Nu stiu. Dar ar merita incercat.

***

Sa ma duc la vot… sa nu ma duc…? Pana spre 25 noiembrie astept, dragii mei cititori, sa ma ajutati sa ies din aceasta dilema si, eventual, sa reconciliez cele doua convingeri care, intre timp, au ajuns la violente si isi cauta avocati pentru tribunal. Un tribunal american, desigur.