Douamiisapte e aproape trecut, iar multi, pe langa nelipsitele planuri de revelion si cumparaturi timpurii de Craciun, fac deja bilanturi. Eu nu fac dintr-astea, si n-am spus niciodata ca un anumit an a fost bun sau prost. Mi se pare inutil. Sau poate mi-e frica de analize de acest fel… Scheletele ar putea navali afara de prin dulapuri, nu? :) Sau nivelul de self esteem, oricum scazut, s-ar putea prabusi dincolo de minimul necesar pentru supravietuire. Vorbesc aici de bilanturi personale si nu de cele contabilicesti de la munca unde, cel mult, ma uit peste ele si spun uneori: “E binisor, asociatii pot sa navigheze intr-o barca mai noua si mai mare vara viitoare”.
Nici vreun mare fauritor de proiecte pentru anii care veneau n-am prea fost. Poate pentru ca am crezut mereu ca nu poti controla totul. Sau nu poti controla mai nimic. Nici macar in propria viata. Nu stiu ce m-a apucat in toamna asta, dar nu scap de gandul ca trebuie sa fac nu unul ci trei lucruri anul viitor. In ordine cronologica cele trei chestii ar fi:
1. O saptamana la schi in Dolomiti in ianuarie sau februarie.
2. O tura cu motocicleta in aceeasi Dolomiti in iunie sau iulie.
3. Un pelerinaj de cinci - sase sute de kilometri, (initial erau vreo mie, dar timpul trebuincios ar fi prea lung daca vreau sa-mi pastrez si slujba). A great walk, eventual in continuarea turei cu mobra care ar ramane sa ma astepte cuminte acolo unde ar incepe marea hoinareala.
Ma gandesc ca, pentru orice om normal, primele doua ar fi mai de inteles, pe cand number 3 ar fi doar o extravaganta daca nu de-a dreptul o nebunie. Sunt un ciudat daca, din cele trei, cel mai mult imi doresc pelerinajul? Nici nu conteaza foarte mult de unde ar incepe si care ar fi destinatia. Cred ca experienta drumului ar fi mai importanta.
Voi ce va doriti de la anul care se va pravali peste voi de-acu' in vreo 35 de zile? De fapt nu cred ca ma intereseaza atat planurile cat visele voastre. Alea care va ajuta sa treceti peste toate cate-s rele si sa nu deveniti acriturile mizantropice la care va tot indeamna viata.
A, pe langa eventualele voastre comentarii, ma gandesc acum sa experimentez si eu acea chestie, verra trendy, care se cheama, atat de minunat, “leapsa”.
Asadar Roxana, PeculiarShe, Mesajinsticla, Aida, Mihaela si tot efectivul blogrollului asmallerbang este provocat sa se marturiseasca.
Sigur ca mi-as fi dorit sa citesc si dorintele lui Ben si ale Ancutei dar primul nu stie romaneste iar cea de-a doua, spre marea mea tristete, nu mai tine pravalie-n blogosfera. Ancuta, un comentariu cat un articol (si inca mai abitir!) ar putea sa aduca oarece consolare neconsolatului tau fost cititor… :)
5 comentarii:
Suna provocator. Am sa rapund cu un post la mine pe blog, ca e lung, ok?
Pana atunci...Sper sa-ti implinesti alea trei chestii de pe lista! :)
Pai sigur ca tre' sa scrii la tine. De aia e leapsa, nu? Sau asta cred eu ca este... ?
Mersi de urari! :)
Gata, am pus. Mai am de completat ca visez, da stiu ca degeaba, sa nu ma mai trezesc dimineata cu gandul ca merg la slujba. Si sa manance toata familia numai la restaurant. Ca mi-e mila de ei, nu de alta...:))
acuma m-as putea intinde,
ca invirt manivela la telefonul alor mei, ca pe vremea adolescentei cind faceam casa bec in ziua cind venea factura de la telefon.
in fine si in lipsa de inspiratie pe subiect, nu fac bilanturi, nu tin statistici, nu am memoria datelor sau a cifrelor.
in aceeasi masura nu-mi fac planuri si nu am nici dorinte mari, din lipsa de ambitii marete si din prezenta excesiva de superstitii.
poate niste lucruri de bun simt, sa am minte mai multa (ca e loc, slava Domnului!) si timp sa le fac pe toate (blog, scrisori, calatorii).
poate imi amintesc sa si visez, ca am cam uitat.
Dragă Nicu, e evident plăcut să ştiu că barem un muşteriu duce dorul mărfii din prăvălia mea :). Sunt pe drumuri mai abitir decât apostolii, dar de fiecare dată când mă întorc acasă trec şi eu cu plăcere pe la prăvălia dumitale.
Iar dacă e despre vise, cu atât mai mare plăcere.
*
Vreau să trec pe podul Vasco da Gama, către Lisabona.
Trimiteți un comentariu