joi, 20 decembrie 2007

#9

Dac-am vazut ca nu-mi trece m-am dus la doctor. In drum spre birou am luat un bon de ordine pentru tura de dupa-amiaza. Numarul noua. Am socotit eu ca pe la trei jumate ar trebui sa fiu la usa cabinetului si am fost. Acolo vreo zece oameni ciorchine pe langa tocu’ usii intr-un spatiu de vreo patru metri patrati. In holul mai mare de dincoace spatiul era mult mai larg si erau chiar scaune pe care nu se aseza nimeni.

“Nu va suparati, ce numar urmeaza?” Vreo zece perechi de ochi cu priviri revoltate si rele m-au fulgerat.
“Nu stim, dar ce importanta are?!”
“Pai eu am numaru’ noua si ma intrebam daca am mult de asteptat”
“Oi fi avand matale numaru’ noua da’ daca n-ai stat aici nu se pune! Uite, eu am numaru’ doujdoi si stau aici, in picioare, de la ora unu!”


Nu mai stiu daca n-am fost in stare sau mi s-a parut inutil sa leg doua fraze simple pentru a-i convinge pe oamenii aia ca e o prostie sa stea “skin to skin” in holisorul ala stramt si sa-si miroase secretiile ore in sir, atat timp cat exista acele nenorocite de bonuri facute tocmai pentru a-i scuti pe ei de o parte din chin. Poate ca mi-am spus ca lor le e drag chinul ala si nu vor sa renunte la el. E chinul lor, iar in procesul chinuirii ei socializeaza, se plang de dureri, isi povestesc spitalizari trecute si operatii nereusite, afla trucuri noi pentru prostirea comisiilor medicale de pensionare. Si atunci cand vine unul care vorbeste de bonuri de ordine il urasc. Pentru ca nu s-a chinuit cu ei, n-a suferit trei ceasuri de lipsa de aer ca ei, n-a impartasit nimic despre propriile boli si suferinte. Nu face parte din trib, este un outsider si asa trebuie sa ramana.
Si mi-am amintit de tristetea puhoaielor de oameni filmati pe la institutii care dau bilete ieftine la bai si am revazut incrancenarea cu care se imping pe la moastele sfintilor pentru o prosternare scurta si o iertare mai timpurie a pacatelor. Si de expresia nelipsita din orice jurnal de stiri “oamenii s-au calcat in picioare la…”

3 comentarii:

mesajinsticla spunea...

Trist, intr-adevar. Crezi ca poate sa vina din umilintele la care sunt zilnic supusi si cu care s-au obisnuit?
ASta imi aduce aminte de incrancenarea cu care erau respinsi dupa revolutie toti cei ce veneau din strainatate si nu mancasera "salam cu soia". Poate te-au vazut prea bine imbracat pentru o coada la doctor :)

Nicu Panaitescu spunea...

De faimosul salam cu soia, din primii ani 90, pe care nu-l mancase Ion Ratiu si altii, mi-am amintit si eu cand scriam. Dar au trecut foarte multi ani de-atunci! Eu cred ca, daca esti umilit si nu reactionezi iti meriti soarta. Si legarea acestor mentalitati de faptul ca esti umilit este doar o scuza subtire. Stiu ca nu esti de acord dar continui sa gandesc ca mentalitatile (rele sau bune) se impregneaza in gena oamenilor si, implicit, a popoarelor. Iar poporul meu asa este. Me included. Si spun asta nu din vreo modestie exagerata. Iti dau doar un exemplu: Pai ce, eu reactionez la faptul ca sunt umilit de guvernul tarii mele aici si in lume? Nu.

PS Bine imbracat?! Nu sunt eu ala.

mesajinsticla spunea...

Poate o fi de la aerul pe care il respiram. Ala care ne face sa fim si primitori, harnici si cinstiti, cum tot invatam la scoala :))
Pe undeva chiar ai dreptate, dar nu genetica e de vina. Ci istoria de atatea secole de "capul plecat sabia nu-l taie". Si ce argument mai bun in sprijinul a ceea ce ai zis poate fi daca nu mitul la care ne tot raportam noi, "MIorita" .Ala in care resemnarea e ridicata la rang de valoare suprema.
Asa ca, din pacate, tre sa-ti dau dreptate :(