Fading light

Si picioarele astea care nu se mai incalzesc… Febra mare, tremurat si clantanit de dinti, dupa care inertia… si un geamat slab dar imposibil de reprimat. Creierul e o gelatina care nu-i mai apartine. Se vede pe el insusi de undeva de sus, nu mai este el, este doar un sac cu pietre fara viata… Lumina, unde este lumina? Nu se poate, ultima data cand s-a privit asa, era acolo, nu orbitoare, nu multicolora, dar era… A, uite-o! Mai e doar un licar slab care se vede ca un ultim carbune ramas aprins sub stratul de cenusa si mangal mort, sub pietrele din sacul acela ponosit. Stie, fara sa-i fi spus nimeni, lumina aceea care de-abia mai palpaie, care pare cea mai departata si mai putin vizibila stea ramasa singura pe cerul de august, este sufletul lui. Doamne, atata a mai ramas?! Isi promite ca, dupa ce o sa coboare la loc, dupa ce-o sa revina, o sa reaprinda, o sa resusciteze, o sa…

Au trecut zece ani de la cea mai rea gripa care l-a lovit vreodata. Se pare ca a fabricat anticorpi multi si puternici atunci. N-a mai facut deloc gripa. Cel mult cate-un guturai. Multi ii spun ca e trist si ca trebuie sa faca ceva cu tristetea asta permanenta. El se gandeste uneori ca o fi de la putinatatea luminitei aleia. Se intreaba daca macar mai licareste acolo sub pietrele alea. Zece ani nu s-a priceput s-o reaprinda.